vineri, 21 noiembrie 2008

Arsenal de campanie electorală. (4) Partidele

PNL - Țară mândră și prosperă

Multă vreme n-am ştiut cum să mă raportez la un partid ca PNL-ul. Acum ştiu. La fel ca la orice alt partid politic parlamentar actual. Pot exista nuanţe, dar fundamental atitudinea trebuie să rămână una de aceeaşi natură.
Atacurile furibunde declanşate după „divorţ” de către foştii parteneri de guvernare (PDL) a făcut limpede un adevăr: PNL-ul, oricât s-ar ascunde şi oricât s-ar da după perdea, a fost susţinut prin acordul tacit şi prin sprijinul discret, dar ferm al PSD. Din punctul meu de vedere, coaliţia (niciodată recunoscută sau oficializată) este una monstruoasă. Pe lângă alergia subiectivă pe care o am la cameleonul socialist, fost comunist, am şi argumente faptice. Unele au fost deja aduse în discuţie cu altă ocazie, aşa că nu le reiau. Mă limitez la a spune că aceasta este o pată semnificativă pe obrazul singurului partid parlamentar care are în spate o istorie fără să şi-o achiziţioneze. Nu cred că Brătienii ar fi foarte mândri de Tăriceanu şi ai lui.
Pornesc apoi de la sfârşit către început. Una dintre cele mai importante găselniţe ale finalului de mandat a fost chestiunea salariilor profesorilor. Individul care se află în fruntea guvernului a făcut din opoziţia lui la majorarea votată de parlament un gest cu mare încărcătură propagandistică. De câte ori a avut ocazia, a criticat această categorie profesională. Cu siguranţă e un lucru admirabil. Este ştiut respectul infinit de care se bucură profesorii de toate categoriile. Numai această subminare suplimentară şi expunere la zidul ruşinii mai putea să stăvilească potopul de adoraţie care îi sufoca. Elevii stau smirnă în clase, studenţii sunt copleşiţi de prezenţa impresionantă a dascălilor. Cred că ar trebui mers mai departe cu această atitudine. S-ar putea propune linşajul public al profesorilor, care au neruşinarea să ceară un salariu mai mare, deşi nu fac mai nimic toată ziua. Ei sunt adevăraţii paraziţi sociali şi trebuie stârpiţi din rădăcină. Ba s-ar putea recurge şi la măsuri care să prevină răspândirea acestei specii. De pildă, ar putea fi sterilizaţi, ca să nu poată avea copii cărora să le inoculeze vise de mărire, specifice acestei caste pururi privilegiată. Cu siguranţă, Tăriceanu a ajuns unde este astăzi tocmai în pofida dascălilor săi, care n-au făcut decât să-i pună beţe în roate toată şcoala. De fapt, poate că al doilea om din fruntea ţării este un autodidact; singur a descoperit alfabetul şi a dezlegat tainele ASE-ului. Numai aşa a putut scăpa de molima aceasta a educaţiei instituţionale.
Premierul României a întors cu abilitate acest moment spre câştigul lui politic. S-ar putea să nu mai fie votat de către profesori, dar i-a asmuţit pe toţi ceilalţi împotriva lor (citiţi, dacă doriţi, comentariile de pe blogul său – sau ce o fi ăla). Iar o dezbinare în rândul societăţii civile este mai utilă decât nişte voturi acolo. Fiindcă oamenii sunt mult mai atenţi să se urască reciproc. Plus că, dintr-odată, s-ar putea ca tot felul de inşi frustraţi de propriile profesii să devină peste noapte dornici să se răzbune pe dascăli, votând cu un partid care garantează că este peste măsură de responsabil. D-aia nu vrea să mărească salariile. Însă acelaşi guvern a încheiat recent un acord cu sindicaliştii din domeniul sănătăţii cărora le promite majorări, sporuri şi investiţii. Cel puţin interesant. Nu sunt bani, dar sunt bani.
Iar prim-ministrul responsabil a aşteptat numai vreo 4 ani până să ia măsuri de reducere a salariilor colosale pe care le primesc cei din agenţiile naţionale care, atenţie!, sunt sub directa lui coordonare. Şi, ca să-şi dovedească spiritul just şi verticalitatea, a aşteptat până ce scandalul a trecut de la Radu Moraru (alias Naşul) la Realitatea TV şi restul presei. Abia apoi a luat măsuri. Ca şi cum n-ar fi ştiut nimic până în acel moment. Dacă nu ştia înseamnă că îi lipseşte profesionalismul, dacă ştia înseamnă că ar fi nedrept să-l suspectăm că e un demnitar responsabil, cum se declară în banner-ele de campanie. Mai mult, a aşteptat ca scandalul să cuprindă şi alte agenţii înainte să le verifice el însuşi. După aceea, a venit să prezinte măsuri ca şi cum numai la asta s-ar fi gândit toată vremea şi că doar i-a lipsit (timp de 4 ani!) prilejul să le pună în aplicare. Recent, s-a mai stârnit o furtună cu telefonia mobilă. Probabil că vom asista la nişte măsuri la fel de responsabile în timpul scurt rămas până la alegeri.
Acest model de aroganţă şi dispreţ, de tupeu şi indiferenţă se repetă. Cu toate bubele lui, Băsescu a refuzat să o accepte ca ministru al justiţiei pe Norica Nicolai. Mai ştiţi cine e Norica? E doamna aia înfigăreaţă care are o nepoată ce, în timpul ei liber, stă prin Senat şi... votează. Ca să-şi omoare plictisul şi, probabil, să deprindă meşteşugul. Poate că, în ignoranţa dumneavoastră înveninată, vă veţi întreba de ce n-aţi putea să mergeţi fiecare să votaţi când doriţi, în Parlamentul României, dacă, să zicem, aveţi nişte treburi prin Bucureşti. Răspunsul e simplu: nu aveţi mătuşa necesară acestui proces. E nevoie de obraz de demnitar care să garanteze validitatea gestului pe care îl faceţi. Ştiţi ce au păţit senatoarea pomenită şi nepoata după acest incident? Nimic serios. Ba dimpotrivă, cum am spus, femeia a fost propusă să conducă un minister. Al Justiţiei! Încă o dată se vede tipul de comportament pe care acest partid îl socoteşte adecvat faţă de oamenii din ţara pe care o conduce.
Tot de profunda responsabilitate pe care o afişează şi o practică guvernul PNL ţine şi celebra taxă de primă înmatriculare. Iniţial, această dare favoriza – dar e absolut întâmplător – firmele importatoare de automobile noi. Faptul că însuşi premierul are o astfel de firmă nu a influenţat în niciun fel adoptarea acestei măsuri. Tăriceanu s-a gândit cu multă grijă la mediul înconjurător, d-aia a introdus taxa. Şi ca orice activist ecologist înfocat, este mare colecţionar de autoturisme (care, se ştie foarte bine, sunt absolut toate nepoluante, funcţionând cu sifon sau prin fotosinteză). Nu mă leg eu de hobby-urile omului, ci aduc în discuţie acest aspect doar din nevoia de a dovedi consecvenţa încântătoare cu care-şi aplică sieşi explicaţiile date spre a convinge o ţară întreagă. Ideea-i simplă: dacă ai bani, poţi polua cât vrei. Dacă nu, ’geaba vrei tu o maşinuţă acolo, că nu te lăsăm să-ţi ei. Eventual cumpără un Citroën nou.
De asemenea, faptul că acest guvern a transformat în lege o ordonanţă dată de guvernul Năstase în favoarea Rompetrol (i.e. Dinu Patriciu) nu are nimic în comun cu faptul că prietenii lui Tăriceanu au acţiuni în respectiva companie. A fost în interesul României să se ia bani de la noi toţi şi să se dea unei firme private şi amicilor premierului. Iată ce face un guvern cu adevărat responsabil.
Iar ca să se încheie apoteotic această mostră de guvernare eficientă, e clar că tot simţul responsabilităţii i-a determinat pe miniştri să repartizeze fonduri consistente către consiliile locale ca acestea să facă ce vor cu banii respectivi. Iar că judeţele cu şefi de la PNL şi PSD au primit evident mai mult decât cele ale PD-L e un fapt ce ţine de normalitate, justeţe şi administraţie eficace.
Mă mir şi eu ca nătângul că această guvernare exemplară nu a reuşit totuşi să aducă înapoi „căpşunarii”, n-a avut argumente suficient de solide. Probabil că era greu, nimeni nu le putea oferi salarii precum cele din străinătăţile prin care umblau. Dar de ce nu a reuşit măcar să oprească exodul lor, fiindcă în 2006 şi 2007 încă se pleca într-o veselie? Altfel spus, dacă ne e aşa de bine, cum de nu ne dăm seama şi mulţi dintre noi (mai) vor să plece? Singurul impediment real este criza economică internaţională, care a afectat ţările de destinaţie în mai mare măsură.
Am făcut un inventar sumar. Sigur n-am epuizat exemplele de responsabilitate şi eficienţă oferite cu atâta generozitate dinspre actuala guvernare. N-am pomenit nimic despre agricultură, n-am amintit deloc despre luminatul ministru al învăţământului care a fost ţinut ani buni în scaun (deşi el însuşi declarase că n-are habar de educaţie, dar că e bun la împărţit banii), nu m-am legat nici de situaţia autostrăzilor sau a drumurilor naţionale, nici de decredibilizarea poliţiei pe fondul sporirii actelor de violenţă în spaţii publice. Mai săpaţi şi voi, că mai găsiţi.
Mă îngrozesc că am putea fi conduşi la fel de responsabil şi în următorii patru ani. Poate mai bine ar fi să ne luăm case în Ungaria (ăştia din vest), că am auzit că îs ieftine. Iar dacă ne mutăm mai mulţi, avem şi cu cine schimba o vorbă. În plus, le putem lăsa la unguri Harghita şi Covasna. Să facă ce vor cu ele până îi apucă şi pe ei lehamitea şi pleacă.

Niciun comentariu:

 
Christianity Blogs - Blog Catalog Blog Directory Add to Technorati Favorites Religion blogs