Arsenal de campanie electorală. (5) Partidele
PC - Umanismul în procente
Se făcea că prin 1992 un fost dedat cu mirodeniile comuniste, dar şi dedulcit cu banul capitalist a înfiinţat un partid de buzunar, numit Partidul Umanist Român. Desigur că pe nimeni nu interesa acest lucru pe atunci. Şi de ce ar fi interesat pe cineva? Nu aflăm de pe site-ul oficial al partidului dacă apariţia sa mirobolantă s-a produs înainte sau după urcarea pe tron al Măriei-Sale Ion Iliescu. De fapt, nici nu prea contează. Mult mai important este că din acelaşi creier danvoiculescian (precum odinioară Athena din capul lui Zeus) s-a mai ivit încă o găselniţă, de această dată mult mai importantă: Antena 1. Naşterea s-a întâmplat în acelaşi an cu cea a ProTv-ului, adică în 1993.
După o vreme, sătul că partiduleţul său stă tot pe la gardul Parlamentului şi priveşte cu jind prin fereastra aburită, tătuca şi-a pus televiziunea (devenită între timp responsabilă şi capabilă să ajungă mai prin orice cotlon de Românie) în slujba politicii PURe. Aşa se face că a reușit până la urmă să intre şi în templul mult râvnit. Asta se întâmpla prin 2000. Succesul s-a datorat faptului că un nene mai cu experienţă (PDSR, pe atunci) l-a luat în spinare şi l-a dus taman până la guvernare. După trei ani de fericit concubinaj, PUR-ul s-a dezis de amantul cu care a condus ţara. Asta a echivalat şi cu exonerarea în faţa electoratului de vinile care i s-ar fi imputat. Abil, Voiculescu şi-a creat practic o identitate pe seama PSD. Dar vulpoiul cel bătrân s-a dovedit iertător, aşa că s-a luat iar în tovărăşie cu PUR-ul, în 2004. Sprinţarul partid, abia intrat în opoziţie împreună cu aliatul socialist, l-a abandonat iar pe marele PSD şi s-a dat cu guvernarea D.A.
Peste tot pe unde a umblat, „Felix” şi-a purtat şi televiziunea (ce devenise mai multe, cum ar veni) cu sine. În special propriile mesaje electorale, beneficiau de un tratament aparte. Doar era televizia lui. Mai ales în ultimii patru ani, s-a văzut că toţi hăitacii din Antene strigă împotriva cui vrea Voiculescu. Orice partid care se pune rău cu PC-ul lui se pune rău şi cu Cristoiu, Badea (nu Cârţan, ci Mircea), Gâdea, Ciutacu, Vrânceanu-Firea şi care-or mai fi pe-acolo.
Personajul care girează toate astea e insidios, fiindcă a conceput un melanj mai complex, mai rafinat. Nu doar că televiziunile se bălăcesc în alianţele sale politice, dar are şi un backup system. A iniţiat o fundaţie care se cheamă, aţi ghicit?, „Dan Voiculescu”. Poate că omul o fi ajutând el pe cineva, nu zic ba, dar e prea cusută cu marketing toată povestea asta. Șeful cel mare nu pare interesat de o activitate ceva mai discretă.
Suspiciunea mea este că tot acest angrenaj este menit să-i creeze omului din frunte vizibilitate, ca aceasta să poată fi concretizată în avantaje politico-economice. Nu pot aduce dovezi directe, ci doar circumstanțiale și pot să interpretez faptele într-o anumită lumină. Voiculescu afirmă foarte explicit (citiţi pe site) că vrea să susţină performanţa în educaţie. Asta înseamnă că îl interesează educaţia copiilor, am putea zice, şi cred că nu e o concluzie prea îndrăzneaţă. Totuşi, televiziunile lui (mai ales Antena 1 şi Antena 2) promovează nişte modele şi emisiuni care infestează cu idei și năravuri deosebit de nocive orice creier fraged. Cine e cu adevărat preocupat de instruirea copiilor nu are cum să ignore faptul că aceştia stau ochi şi urechi la producţii idiotizante. E ştiut, de altă parte, că televiziunile trăiesc din rating, musai să facă pe gustul publicului, că altfel dispar. Bine, dar atunci cum se face că nu apare nici măcar o emisiune cu adevărat educativă în toată grila tuturor antenuţelor? Dacă dorinţa de a stimula învăţătura este atât de mare încât fundaţia îşi face reclamă şi pe posturile de televiziune concurente, de ce nu poate filantropul D.V. să plătească propriilor canale un ceas de... altceva pentru copii.
Motive să-şi spele în mod repetat imaginea ar avea destule. Partidul său s-a prostituat în văzul întregii ţări, care ştie acum că PC-ul trece de la unii la alţii după enteres. CNSAS-ul i-a făcut zile fripte atunci când l-a declarat colaborator al fostei Securităţi. Omul a insistat, a dat instituţia în judecată, dar nicio schimbare. Atunci a făcut un gest cu adevărat mârşav: a contestat însăşi funcţionarea CNSAS-ului. Ajutat de Sergiu Andon, a reuşit să blocheze activitatea unei structuri care a prins viaţă foarte greu (din pricina opoziţiei constante a PSD-ului faţă de ideea de deconspirare a securiștilor – că avea destui printre membri și simpatizanți). Părerea mea este că de aici i se trage nevoia perpetuă de a-și da cu şmirghel portretul propriu, în văzul ţării.
Tot un gest de imagine a fost şi retragerea din conducerea executivă a PC. S-a făcut singur preşedinte de onoare, un fel de Iliescu al partidului său. Cu toate acestea, la funcţia de senator nu vrea să renunţe. Foamea lui de Parlament s-a văzut ca lumina zilei atunci când PDL-ul a anunţat că îl trimite pe Ioan Talpeş în acelaşi colegiu cu Voiculescu. Era mult mai bine dacă nu se anunţa chestiunea, dar probabil că cineva a avut tot interesul să se afle până nu e prea târziu. În următoarea zi, şeful conservatorilor a anunţat că, de fapt, el nici nu hotărâse încă unde vrea să candideze. Atâta doar că nu s-a mai dus în colegiul problemă, ci într-unul liniştit, unde nu are contracandidaţi serioşi. Talpeş, fost şef de servicii secrete, fost consilier personal al lui Iliescu, e un personaj uns cu toate alifiile, dornic şi el de un sejur prin Senat, n-ar fi stat pe gânduri să-şi folosească informaţiile pe care le avea împotriva lui „Felix”.
În timpul acestui scandal, am aflat că Institutul de Cercetări Alimentare este în proprietatea aceluiaşi Voiculescu. Deci Gheorghe Mencinicopschi îşi ia salariul de la PC, Antene... cum vreţi dumneavoastră. Vă scot imediat din ceaţă. Acest domn Mencinicopschi, într-o rubrică din „Jurnalul naţional”, atestă sau contestă calitatea unor produse alimentare. Acum, ştiind toate câte le ştim despre rectitudinea morală a PC-istului şef, cum aş mai putea să am încredere într-o instituţie pe care o deţine (şi pe care o poate folosi ca pe toate celelalte)? De unde ştim noi, care citim ziarul, că nu o fi venit vreun prieten cu un peşcheş consistent ca domnul specialist să-i dea girul pentru un produs? Ori măcar să-i elimine concurenţa... Poate că Voiculescu sau acoliţii săi au acţiuni în vreo firmă ce produce dulciuri sau mezeluri ori sucuri nocive, dar specialistului nu i se aduc niciodată sub nas (presupunând că acesta îşi păstrează imparţialitatea). Codruţ Şereş, fost ministru din partea PC, a fost acuzat de spionaj economic şi încă n-a scăpat de dosar. George Copos, fost viceprim-ministru, a ieşit rău şifonat dintr-un scandal cu Loteria, fapt pentru care a fost eliminat din guvern. De ce nu şi-ar oferi şi expertul alimentar serviciile contra cost? Indiferent cum stau lucrurile în realitate, locul în care ajunge D.V. pierde instantaneu din credibilitate. Afirm asta în contul propriu, nu în locul altora.
O altă iniţiativă exclusiv populistă a fost legea în favoarea chiriaşilor (din casele naționalizate). Aici e interesant de urmărit un mic calcul. În România există, potrivit estimărilor, cam 1.000.000 de chiriaşi care stau în case naţionalizate. Actul normativ prin care li se restituiau clădirile foştilor proprietari era o reparaţie care anula abuzurile comuniste. Nostalgicii comunişti sau puriştii morali pot să sară imediat şi să spună că cine ştie prin ce mijloace vor fi dobândit vechii burghezi casele. Argumentul acesta nu există, ci e doar o suspiciune care poate fi ataşată mereu oricărei situaţii şi oricui. În orice caz, PC-ul s-a bătut foarte tare să treacă legea asta prin Parlament. Cine beneficiază de ea? Hm... greu de spus. Şi totuşi nu chiar aşa greu. Există şi case în care stau înghesuiţi oameni săraci şi ca vai de lume. Ăştia sunt numai buni de dus la vot cu sigla conservatorilor în minte. Doar PC-ul le-au readus tihna. Însă nu cred să fie chiar aşa de mulţi aceşti nenorociţi. Fără studii făcute la fața locului, nu îmi pot imagina că proletarii de rând au năvălit după plăcerea inimii în fostele conace burgheze. Nu erau activiştii din anii ’50 atât de generoşi. Dimpotrivă, tot ce-a fost mai bun şi mai semnificativ şi-au reţinut pentru uzul propriu. Or fi murit ei, dar au avut copii, rubedenii. Şi ăştia vor rămâne cu casele.
Fiţi liniştiţi că Voiculescu – care s-a lăudat cât îl ţineau bojocii cu această lege – are şi motive mai interesante pentru asemenea demersuri. Revin acum la calculul pe care îl propuneam. Numărul total al românilor cu drept de vot este undeva puțin peste 18.000.000. Dacă socotim procentul de buzunar al PC-ului (care e cam de 6%), dă cam 1.080.000. Dar la alegeri nu participă decât în jur de 50% din cei care au voie. Încercaţi acum să socotiţi cam cât reprezintă procentual 1.000.000 din, să zicem, 10.000.000. Sigur că nu toţi chiriaşii vor veni la vot. Dar să vină jumătate dintre ei, şi tot ar exista deja vreo 500.000 de alegători. În cazul în care se întâmplă ca aceştia să voteze în majoritate cu PC-ul, adăugaţi la simpatizanţii pe care deja îi are partidul, procentul ar creşte frumuşel. Dacă eu am reuşit să deduc acest calcul electoral, am deplină convingere că unuia ca Voiculescu n-avea cum să-i scape.
Teama că ar putea rata pragul electoral (de 5% sau 3 locuri la Senat şi 6 la Camera Deputaţilor) l-a făcut pe Voiculescu să se ataşeze de PSD, într-o alianţă care propune în comun candidaţii. Procentul conservatorilor nu e unul strălucit, dar e suficient pentru manevre. Şi ei tocmai pe asta mizează, sunt picătura care poate umple paharul sau grăuntele care înclină balanţa.
Nu încercaţi să găsiţi o legătură între actualii conservatori şi cei din vremea Junimii, de pildă. Fiindcă nu există. Oricum, chiar dacă n-o faceţi voi, peste o vreme, s-ar putea ca Voiculescu să ordone cuiva să o facă. În funcţie de necesităţi şi împrejurări, ar putea recurge la o legitimare retroactivă multiseculară.
Se făcea că prin 1992 un fost dedat cu mirodeniile comuniste, dar şi dedulcit cu banul capitalist a înfiinţat un partid de buzunar, numit Partidul Umanist Român. Desigur că pe nimeni nu interesa acest lucru pe atunci. Şi de ce ar fi interesat pe cineva? Nu aflăm de pe site-ul oficial al partidului dacă apariţia sa mirobolantă s-a produs înainte sau după urcarea pe tron al Măriei-Sale Ion Iliescu. De fapt, nici nu prea contează. Mult mai important este că din acelaşi creier danvoiculescian (precum odinioară Athena din capul lui Zeus) s-a mai ivit încă o găselniţă, de această dată mult mai importantă: Antena 1. Naşterea s-a întâmplat în acelaşi an cu cea a ProTv-ului, adică în 1993.
După o vreme, sătul că partiduleţul său stă tot pe la gardul Parlamentului şi priveşte cu jind prin fereastra aburită, tătuca şi-a pus televiziunea (devenită între timp responsabilă şi capabilă să ajungă mai prin orice cotlon de Românie) în slujba politicii PURe. Aşa se face că a reușit până la urmă să intre şi în templul mult râvnit. Asta se întâmpla prin 2000. Succesul s-a datorat faptului că un nene mai cu experienţă (PDSR, pe atunci) l-a luat în spinare şi l-a dus taman până la guvernare. După trei ani de fericit concubinaj, PUR-ul s-a dezis de amantul cu care a condus ţara. Asta a echivalat şi cu exonerarea în faţa electoratului de vinile care i s-ar fi imputat. Abil, Voiculescu şi-a creat practic o identitate pe seama PSD. Dar vulpoiul cel bătrân s-a dovedit iertător, aşa că s-a luat iar în tovărăşie cu PUR-ul, în 2004. Sprinţarul partid, abia intrat în opoziţie împreună cu aliatul socialist, l-a abandonat iar pe marele PSD şi s-a dat cu guvernarea D.A.
Peste tot pe unde a umblat, „Felix” şi-a purtat şi televiziunea (ce devenise mai multe, cum ar veni) cu sine. În special propriile mesaje electorale, beneficiau de un tratament aparte. Doar era televizia lui. Mai ales în ultimii patru ani, s-a văzut că toţi hăitacii din Antene strigă împotriva cui vrea Voiculescu. Orice partid care se pune rău cu PC-ul lui se pune rău şi cu Cristoiu, Badea (nu Cârţan, ci Mircea), Gâdea, Ciutacu, Vrânceanu-Firea şi care-or mai fi pe-acolo.
Personajul care girează toate astea e insidios, fiindcă a conceput un melanj mai complex, mai rafinat. Nu doar că televiziunile se bălăcesc în alianţele sale politice, dar are şi un backup system. A iniţiat o fundaţie care se cheamă, aţi ghicit?, „Dan Voiculescu”. Poate că omul o fi ajutând el pe cineva, nu zic ba, dar e prea cusută cu marketing toată povestea asta. Șeful cel mare nu pare interesat de o activitate ceva mai discretă.
Suspiciunea mea este că tot acest angrenaj este menit să-i creeze omului din frunte vizibilitate, ca aceasta să poată fi concretizată în avantaje politico-economice. Nu pot aduce dovezi directe, ci doar circumstanțiale și pot să interpretez faptele într-o anumită lumină. Voiculescu afirmă foarte explicit (citiţi pe site) că vrea să susţină performanţa în educaţie. Asta înseamnă că îl interesează educaţia copiilor, am putea zice, şi cred că nu e o concluzie prea îndrăzneaţă. Totuşi, televiziunile lui (mai ales Antena 1 şi Antena 2) promovează nişte modele şi emisiuni care infestează cu idei și năravuri deosebit de nocive orice creier fraged. Cine e cu adevărat preocupat de instruirea copiilor nu are cum să ignore faptul că aceştia stau ochi şi urechi la producţii idiotizante. E ştiut, de altă parte, că televiziunile trăiesc din rating, musai să facă pe gustul publicului, că altfel dispar. Bine, dar atunci cum se face că nu apare nici măcar o emisiune cu adevărat educativă în toată grila tuturor antenuţelor? Dacă dorinţa de a stimula învăţătura este atât de mare încât fundaţia îşi face reclamă şi pe posturile de televiziune concurente, de ce nu poate filantropul D.V. să plătească propriilor canale un ceas de... altceva pentru copii.
Motive să-şi spele în mod repetat imaginea ar avea destule. Partidul său s-a prostituat în văzul întregii ţări, care ştie acum că PC-ul trece de la unii la alţii după enteres. CNSAS-ul i-a făcut zile fripte atunci când l-a declarat colaborator al fostei Securităţi. Omul a insistat, a dat instituţia în judecată, dar nicio schimbare. Atunci a făcut un gest cu adevărat mârşav: a contestat însăşi funcţionarea CNSAS-ului. Ajutat de Sergiu Andon, a reuşit să blocheze activitatea unei structuri care a prins viaţă foarte greu (din pricina opoziţiei constante a PSD-ului faţă de ideea de deconspirare a securiștilor – că avea destui printre membri și simpatizanți). Părerea mea este că de aici i se trage nevoia perpetuă de a-și da cu şmirghel portretul propriu, în văzul ţării.
Tot un gest de imagine a fost şi retragerea din conducerea executivă a PC. S-a făcut singur preşedinte de onoare, un fel de Iliescu al partidului său. Cu toate acestea, la funcţia de senator nu vrea să renunţe. Foamea lui de Parlament s-a văzut ca lumina zilei atunci când PDL-ul a anunţat că îl trimite pe Ioan Talpeş în acelaşi colegiu cu Voiculescu. Era mult mai bine dacă nu se anunţa chestiunea, dar probabil că cineva a avut tot interesul să se afle până nu e prea târziu. În următoarea zi, şeful conservatorilor a anunţat că, de fapt, el nici nu hotărâse încă unde vrea să candideze. Atâta doar că nu s-a mai dus în colegiul problemă, ci într-unul liniştit, unde nu are contracandidaţi serioşi. Talpeş, fost şef de servicii secrete, fost consilier personal al lui Iliescu, e un personaj uns cu toate alifiile, dornic şi el de un sejur prin Senat, n-ar fi stat pe gânduri să-şi folosească informaţiile pe care le avea împotriva lui „Felix”.
În timpul acestui scandal, am aflat că Institutul de Cercetări Alimentare este în proprietatea aceluiaşi Voiculescu. Deci Gheorghe Mencinicopschi îşi ia salariul de la PC, Antene... cum vreţi dumneavoastră. Vă scot imediat din ceaţă. Acest domn Mencinicopschi, într-o rubrică din „Jurnalul naţional”, atestă sau contestă calitatea unor produse alimentare. Acum, ştiind toate câte le ştim despre rectitudinea morală a PC-istului şef, cum aş mai putea să am încredere într-o instituţie pe care o deţine (şi pe care o poate folosi ca pe toate celelalte)? De unde ştim noi, care citim ziarul, că nu o fi venit vreun prieten cu un peşcheş consistent ca domnul specialist să-i dea girul pentru un produs? Ori măcar să-i elimine concurenţa... Poate că Voiculescu sau acoliţii săi au acţiuni în vreo firmă ce produce dulciuri sau mezeluri ori sucuri nocive, dar specialistului nu i se aduc niciodată sub nas (presupunând că acesta îşi păstrează imparţialitatea). Codruţ Şereş, fost ministru din partea PC, a fost acuzat de spionaj economic şi încă n-a scăpat de dosar. George Copos, fost viceprim-ministru, a ieşit rău şifonat dintr-un scandal cu Loteria, fapt pentru care a fost eliminat din guvern. De ce nu şi-ar oferi şi expertul alimentar serviciile contra cost? Indiferent cum stau lucrurile în realitate, locul în care ajunge D.V. pierde instantaneu din credibilitate. Afirm asta în contul propriu, nu în locul altora.
O altă iniţiativă exclusiv populistă a fost legea în favoarea chiriaşilor (din casele naționalizate). Aici e interesant de urmărit un mic calcul. În România există, potrivit estimărilor, cam 1.000.000 de chiriaşi care stau în case naţionalizate. Actul normativ prin care li se restituiau clădirile foştilor proprietari era o reparaţie care anula abuzurile comuniste. Nostalgicii comunişti sau puriştii morali pot să sară imediat şi să spună că cine ştie prin ce mijloace vor fi dobândit vechii burghezi casele. Argumentul acesta nu există, ci e doar o suspiciune care poate fi ataşată mereu oricărei situaţii şi oricui. În orice caz, PC-ul s-a bătut foarte tare să treacă legea asta prin Parlament. Cine beneficiază de ea? Hm... greu de spus. Şi totuşi nu chiar aşa greu. Există şi case în care stau înghesuiţi oameni săraci şi ca vai de lume. Ăştia sunt numai buni de dus la vot cu sigla conservatorilor în minte. Doar PC-ul le-au readus tihna. Însă nu cred să fie chiar aşa de mulţi aceşti nenorociţi. Fără studii făcute la fața locului, nu îmi pot imagina că proletarii de rând au năvălit după plăcerea inimii în fostele conace burgheze. Nu erau activiştii din anii ’50 atât de generoşi. Dimpotrivă, tot ce-a fost mai bun şi mai semnificativ şi-au reţinut pentru uzul propriu. Or fi murit ei, dar au avut copii, rubedenii. Şi ăştia vor rămâne cu casele.
Fiţi liniştiţi că Voiculescu – care s-a lăudat cât îl ţineau bojocii cu această lege – are şi motive mai interesante pentru asemenea demersuri. Revin acum la calculul pe care îl propuneam. Numărul total al românilor cu drept de vot este undeva puțin peste 18.000.000. Dacă socotim procentul de buzunar al PC-ului (care e cam de 6%), dă cam 1.080.000. Dar la alegeri nu participă decât în jur de 50% din cei care au voie. Încercaţi acum să socotiţi cam cât reprezintă procentual 1.000.000 din, să zicem, 10.000.000. Sigur că nu toţi chiriaşii vor veni la vot. Dar să vină jumătate dintre ei, şi tot ar exista deja vreo 500.000 de alegători. În cazul în care se întâmplă ca aceştia să voteze în majoritate cu PC-ul, adăugaţi la simpatizanţii pe care deja îi are partidul, procentul ar creşte frumuşel. Dacă eu am reuşit să deduc acest calcul electoral, am deplină convingere că unuia ca Voiculescu n-avea cum să-i scape.
Teama că ar putea rata pragul electoral (de 5% sau 3 locuri la Senat şi 6 la Camera Deputaţilor) l-a făcut pe Voiculescu să se ataşeze de PSD, într-o alianţă care propune în comun candidaţii. Procentul conservatorilor nu e unul strălucit, dar e suficient pentru manevre. Şi ei tocmai pe asta mizează, sunt picătura care poate umple paharul sau grăuntele care înclină balanţa.
Nu încercaţi să găsiţi o legătură între actualii conservatori şi cei din vremea Junimii, de pildă. Fiindcă nu există. Oricum, chiar dacă n-o faceţi voi, peste o vreme, s-ar putea ca Voiculescu să ordone cuiva să o facă. În funcţie de necesităţi şi împrejurări, ar putea recurge la o legitimare retroactivă multiseculară.
Postări
Un comentariu:
Ce mărturie minunată, sunt clare și sunt căsătorită, a fost fericită cu căsătoria mea, nu până când soțul meu a început să asculte bârfa despre mine că nu sunt fidelă juramurilor noastre conjugale, am încercat să-l înțeleg că sunt minciuni, dar a pierdut dragostea, încrederea și încrederea în noi. Așa că am devenit cupluri neplăcute și apoi ne-am completat pentru divorț, mai târziu ne-am despărțit. ani după divorțul nostru, am încercat să trăiesc o viață normală, dar nu am putut, așa că am început o încercare despre cum să-mi revin soțul, apoi am fost menționat, BaBa ogbogo un bărbat grozav și extrem de spiritual care a aruncat o vraja de dragoste pe eu și am făcut ca EX-ul meu să se întoarcă la mine în 48 de ore. cu bucuria și fericirea din mine, îi las contactul aici pentru cei care au probleme de relație și căsătorie. greatbabaogbogotemple@gmail.com. Luați legătura cu el, El este într-adevăr mare și puternic. De asemenea, ajută în următoarele aspecte ...
(1) Opriți divorțul (2) Barrența finală (3) Norocul Vraja (4) Vraja de căsătorie (5) Scăpați de problemele spirituale
Trimiteți un comentariu