sâmbătă, 31 mai 2008

Sfânta Presă – file dintr-un cazier pătat (1)

Imparțialitatea și obiectivitatea presei țin de mitologia modernității sau, poate mai exact, de superstițiile ei. Singura așteptare cu adevărat legitimă în ce privește presa cred că este onestitatea unui punct de vedere. Orice alte pretenții sunt nerealiste și irealizabile. Fiindcă presa este scrisă de oameni cu anumite convingeri, cu anumite prejudecăți, cu principii ce îi împiedică să fie imparțiali, dar nu îi pot împiedica să fie consecvenți cu ei înșiși și cinstiți. Până într-acolo încât să ne spună și din ce punct de vedere privesc chestiunile. Situația asta este însă destul de rară. Și în zilele noastre, presa se simte bine alimentând iluzia obiectivității ei.
Iată un articol de interes pentru cetățenii Oradiei. Nu mă interesează deloc ce scrie, ci cum se face un astfel de articol. Se ia un titlu cât mai sonor și se lipește pe prima pagină. Apoi se ia o poză în care impricinatul – musai ca individul să fie cât de cât notoriu sau să fi făcut ceva cu mare priză la public – a ieșit prost și se asortează cu titlul ales. Articolul ulterior poate să nu aibă niciun dram de adevăr (cum au fost, de exemplu, cele din „Ziua” despre plagiatul lui Liiceanu).
Dar să revin la acest titlu de prima pagină. Ce mă interesează când citesc că Bolojan manipulează și minte este următorul mesaj subtextual: CINE nu manipulează și nu minte? Altfel spus – să nu uităm că este un articol din campania electorală – pe cine ar trebui să punem noi ștampiluța și interesele cărui pretendent la primărie le promovează gazetuța. E singurul exercițiu cu adevărat util în asemenea situații. Din păcate. Fiindcă asocierea politicii cu manipularea e un pleonasm plictisitor. La fel de plictisitor precum pretenția unora că sunt, de fapt, adevărați mesia ai administrației urbane. Sau că cei care vorbesc despre manipulare nu manipulează (hă, hă, hă!).
Trăiască presa! Care nu manipulează, ci doar informează (de la inform = Care nu are o formă determinată sau un contur precis. fără formă; care este lucrat grosolan, care are forma nepotrivită, brută, dizgraţioasă. ♦ Fig. Imperfect, nedesăvârşit. – Din fr. informe, lat. informis. [Copyright (C) 2004-2008 DEX online]).
Pentru începutul unei relații transparente, un singur lucru am avea nevoie să știm despre mass-media: care le este poziția ideologică și în jurul cui gravitează. E prea mult să le cerem asta, probabil. Dar atunci măcar atâta pustiu de bine să facă și să recunoască onest că nu au cum sau nu vor să fie imparțiale. Și să nu mai pretindă că principala lor preocupare este ca informația să ajungă la cetățean.

joi, 29 mai 2008

Cu noi este Dumnezeu

Politicienii supun divinul politicului, fără rușine și fără scrupule. Unii merg la biserică mai ales atunci când sunt văzuți, se asigură că au niște camere de luat vederi prin preajmă, în special dacă e campanie electorală. Fac pioși cruci ample, cu toată reverența pe care sunt capabili să o simuleze. Alții aleg (și) alte biserici, din alte tradiții creștine. Și sunt poftiți să ia cuvântul, să aibă un mesaj. Dacă asta nu s-ar suprapune suspect de tare cu campania electorală, probabil că ar fi un lucru normal. Mai există și alte mijloace de a muta divinul în politică. Unii folosesc versete din Scriptură ca să-și convingă electoratul (mai habotnic sau mai puritan) să le dea voturile.
Aceste tertipuri care uzează de credință pentru a împlini scopuri politice au ceva grețos în conținut. Dacă simt în ei o vocație profetică atât de pregnantă, de ce or fi având nevoie de votanți, de putere lumească, de politică? Dacă sunt salvatorii noștri sau deschizătorii minților noastre, de ce se folosesc tocmai de haznaua politicii (CTP) ca tribună? Dacă sunt atât de credincioși pe cât apar în campaniile electorale, de ce nu le este de ajuns Dumnezeu Însuși, ci vor și funcții? Martirii de altădată își proclamau mesajul cu orice risc și, mai ales, în orice vreme.
Pentru destui oameni simpli și credincioși, politica este un loc înalt, adică foarte greu accesibil. Deși sunt mai toți conștienți de imoralitatea politicii (românești actuale), totuși percep accederea către politic ca pe o ascensiune. Poate că mentalitatea este una tributară trecutului comunist, poate că e vorba doar de percepția țărănesc-muncitorească a demnităților statale. Dimpotrivă, poate că e vorba de o reminiscență culturală din vremea când în politică erau implicate personalități respectate și respectabile.
Indiferent de motiv, destul de mulți creștini au impresia că politicul este un loc mai aproape de paradis, de unde se pot influența mai multe și în mai mare măsură. Asemenea model mental insistă pe ideea că dacă ar exista o conducere încreștinată, am avea în sfârșit o țară creștină. Concepția este nouă doar pentru ignoranți. Ea a eșuat deja în mai multe rânduri, de la papii monarhi la republica lui Calvin. Caracteristic pentru orice sistem care a încercat să impună (prin forță, cum altfel, într-o societate care nu aderă în bloc la creștinism sau la o variantă anume a lui?) o morală cu legi creștine este că a ajuns să suprime libertatea umană și chiar să ucidă ca să poată funcționa cu eficiență.
Așadar, ar trebui să fie relativ limpede pentru cei care se uită în sus către politic, că îl caută într-un loc eronat. Politicul este undeva de la credință în jos, un loc foarte periculos și deosebit de corupt. E o preocupare de rang inferior celei spirituale. Nu prea rezolvă probleme morale, ci le complică de obicei.
Cei care atrag voturi, invocând tot felul de instanțe sau năravuri religioase comit, în cel mai fericit caz, un act de tristă ignoranță. Dacă însă sunt foarte conștienți că Scriptura sau gesturile lor pioase se concretizează în capital electoral și mizează pe acest efect, atunci perversiunea e la vedere și nu prea mai sunt multe de comentat.
Preoții și pastorii care fac lobby pentru astfel de personaje (oferindu-le spațiu și mase de manevră) par să fi pierdut și ei undeva măsura lucrurilor. Gustave Thibon are o carte întitulată De la divin la politic. Țăranul filosof francez știa care este ordinea sănătoasă a lucrurilor.
Inversiunile nu sunt numai gesturi de impietate, ci afectează buna funcționare a societății umane. Când politicul începe să dea ordine și divinul să execute (niciodată divinul nu poate fi supus în realitate, dar așa arată situația privită din exterior), se răstoarnă o ierarhie care ține de normalitatea existenței noastre. Sigur că n-o să simțim niciun cutremur, fiindcă pentru asta ar trebui să fi fost măcar în treacăt deranjați de amestecul acesta indigest.
La Gigi Becali – probabil cel mai celebru personaj care își afișează ostentativ credința – aș suspecta un soi de habotnicie, dat fiind faptul că niciodată nu se dezice de religiozitatea lui. Poate că gesturile lui frizează patologicul. Însă au doza lor de gratuitate, ba chiar riscă să îl coste nu arareori. Pe când sfinții de campanie aproape toți au doar de câștigat de pe urma cucerniciei lor neapărat publice. Sau, ca să fiu mai exact, vor să câștige ceva din aceste atitudini evlavioase. Altfel de ce ar recurge la ele în campanie electorală?
Deși nu am decis dacă și cum o să votez, cu siguranță nu aș pune ștampila pe numele vreunuia dintre cei despre care știu că au recurs la metode precum cele discutate aici. Ar însemna să încuviințez că religia este o simplă ustensilă demagogică, în rând cu publicitatea, mici, berea și minciunile electorale aferente.
Faptul că noi, oamenii, votanții, suntem considerați niște proști ar trebui să fie cât se poate de limpede. Nu contează omul, ci votul, așa că sunt puse în practică orice mijloace pentru a-l obține. Omul este doar un furnizor care trebuie convins să acorde exclusivitate unui client. Dacă acest furnizor se dovedește suspicios sau prudent, trebuie să i se adoarmă vigilența cu tot felul de complimente și flatări. Ne-am obișnuit, știm că așa se practică, știm că spectacolul este menit să fure ochii, să amăgească.
Dumnnezeu, Biserica și credința însă nu au ce căuta la ușa din dos a politicii. Refuzul de a încuviința asemenea inițiative mi se pare un gest de normalitate. Îl consider, dacă vreți, un act apologetic.

sâmbătă, 24 mai 2008

Viitor luminos țara noastră are

De cum treci de ușa impozantă de la intrare, te trezești într-o incintă separată de gălăgia străzii, însă păstrând forfota care denotă o activitate febrilă. Un zumzet ca de stup te învăluie din toate părțile ca o muzică plăcută. Privești în jur și vezi oameni preocupați, așezați pe la mese, aplecați peste documente sau concentrați la monitorul din fața lor. Doar la ghișee se mai deslușesc din când în când scurte conversații necesare. Temperatura e blândă, indiferent că afară e frig sau e cald. Mobilierul e astfel conceput încât să nu îți creeze disconfort psihic, nu sunt gratii, nu sunt cuști de lemn, nu se urlă. Vremurile urâte au trecut, acum ești clientul-stâpân. Locul unde a ajuns domnia ta este o bancă, una dintre multele care au năpădit în ultima vreme orașul.
Te apropii de biroul la care stă un funcționar ce pare mai puțin ocupat. E tânăr, cu costum negru, cămașă cu dungi și cravată asortată. Poartă pantofi ascuțiți și foarte bine lustruiți. Ochelarii deosebit de eleganți (și de scumpi, îți spui) îți inspiră încredere. Sigur omul știe ce are de făcut și te va lămuri. Saluți, te salută. Te așezi și întrebi. El îți răspunde. Insiști, fiindcă vrei detalii. El îți răspunde, dar începe să te privească iscoditor. Privirea lui însă nu pare deosebit de inteligentă, ba chiar are ceva bovin, dacă e să fii sincer. Dar nu te lași pradă unor asemenea gânduri nedemne. Îți continui tirul întrebărilor fiindcă e vorba de o bancă și vrei să riști cât mai puțin. Tânărul începe să se foiască. Atunci, de voie de nevoie, pui degetul pe rană. Tu ai o problemă de rezolvat, ți se pare că banca te-a tras pe sfoară sau vrei să știi care sunt comisioanele ascunse sau... în fine.
Funcționarul cel tânăr începe să vorbească mai răstit. Din când în când își prinde între arătător și degetul mare rama ochelarilor, iar celelalte trei degete le ține răsfirate în sus. Gestul pare îndelung studiat sau poate e doar un tic. În colțul gurii i se ivește un firicel de spună albă, care i se întinde ca o balama gelatinoasă de câte ori vorbește. Îți dai seama că limitele competenței lui sunt pe aproape. Și el își dă seama, dar nu vrea să știi și tu asta. De aceea insistă, îți repetă cu alte cuvinte lucruri pe care deja ți le-a spus. Vorbește cu insistență despre avantajele produsului pe care îl prezintă el. Îți mai spune și că ar trebui să te adresezi șefului, dar acesta e foarte greu de găsit, fiindcă nu are un program fix în agenția respectivă.
Ocolești toate capcanele și insiști cu problema ta. Vrei să afli un răspuns fără echivoc. Nu poate să îți spună. În realitate nu știe, dar nu are tăria să recunoască. Și, în cele din urmă, cine ești tu să îi testezi limitele? Doar el a făcut școală pentru asta. E adevărat că a studiat la o universitate neacreditată. Și, da, și-a mai luat câte un examen și pe bani. Dar a fost angajat în urma unui interviu, cineva l-a testat. Plus cv-ul lui... Iar de când lucrează aici a încheiat destule contracte și a primit bonificații lună de lună.
E deja nervos. Își frământă mâinile și bate din picior. La colțul ochiului i se zbate convulsiv un rid incipient. Te-ar da afară, dar nu poate. Nu are voie nici să-și aprindă o țigară. Mai are și alți clienți care îl așteaptă. Întrebi unde. Îți spune că are programată o întâlnire în mai puțin de cinci minute. Tu insiști că nu ți-a dat vreo soluție și nici nu te-a orientat spre cineva competent. Cuvântul este de-a dreptul jignitor. El nu este incompetent. Dimpotrivă, în scurtă vreme ar putea ajunge șef de agenție, apoi... cine știe? Oricum, tu ar trebui să fii mai respectuos. Faptul că nu înțelegi nu înseamnă că el nu știe sau că nu e competent pe domeniul lui. Cravata cu nod mare pare să-l sufoce. Își duce mâna la frunte și își trece un deget pe la granița cu părul dat cu gel.
Știi sigur că nu mai are rost să insiști și că va trebui să încerci în altă parte. Întrebi unde mai există sucursale. Se alarmează, fiindcă nu știe ce anume urmărești. Dar nu poate nici să te refuze. Îți spune, dar nu uită se precizeze că nici cei de acolo nu au de unde să știe mai multe. Ești nemulțumit și ai vrea să nu îl crezi. Dar îți lipsește curajul. Totuși... un dram de speranță....
Însă știi că e plină țara de ei. Sunt produsele genialului sistem de învățământ românesc, care începe să-și arate roadele postrevoluționare. Ți-e frică să duci gândul mai departe, fiindcă te îmbolnăvești de inimă rea și ajungi la urgențe (unde dai peste rezidenții care deunăzi intrau cu 5 la facultate și li se părea absurd să învețe toată anatomia).
Toate trec, iar peste 10-20 de ani, de pe afișele electorale, niște figuri cu aspect porcin te vor privi viclean și îți vor cere votul. Dacă te vei uita cu mare băgare de seamă, printre ei, vei putea observa un fost funcționar de bancă incompetent. Și atunci îți vei aminti de eclesiastul, de problema ta, de nervii lui. Și vei constata că el a fost cel care a avut dreptate. Nu competența era importantă, ci ambiția. Că flerul lui l-a condus ca pe un câine la ciolan. Că la vremea când l-ai întâlnit nu-i lipsea decât gabaritul care să-i dea prestanță și tupeul care să-i dea vizibilitate. Iar tu vei continua să plătești cuminte ratele la casă, neînțelegând încă de ce, cu toate că ți se spune că n-a crescut dobânda, trebuie să dai în fiecare lună mai mult ca în precedenta.

joi, 8 mai 2008

Conferința editurilor creștine (evanghelice)

Între 8-10 mai se desfășoară Conferința editurilor creștine (evanghelice) din România - nu acesta e numele oficial al întâlnirii. Evenimentul are loc în Băile 1 Mai, la Hotel Perla. Doritorii pot consulta programul și lista invitaților pe site-ul organizației Literature in New KontextS.
Pe ordinea de zi se află, între altele (ca și la edițiile precedente), înființarea unei asociații a editurilor evanghelice.
Una dintre temele care sigur prezintă interes pentru publicul larg este cea abordată de Voicu Bojan și care se referă la calitatea traducerilor și editărilor. Chiar aș vrea să știu ce părere au cititorii de literatură (în sens larg) evanghelică despre edițiile care li se pun la dispoziție din diferiți autori străini. Ar fi o discuție foarte interesantă și... veselă dacă s-ar aduce exemple concrete de erori comise de traducători și redactori.

 
Christianity Blogs - Blog Catalog Blog Directory Add to Technorati Favorites Religion blogs