Din nou despre sport
Marele meu regret (tardiv exprimat, dar imediat resimțit) a fost că nu m-am uitat mai des la transmisiunile Turului Franței pe EuroSport. Cei doi Radu (Naum și Banciu) m-au determinat în urmă cu ceva ani să urmăresc acest eveniment sportiv. Nonconformiști și citiți, adversari vehemenți ai dopajului, „obsedați” de anumite subiecte (cum ar fi Burkina Faso), cei doi povestesc de toate. Cred că ar fi foarte greu să vorbească doar despre ciclism. În ce mă privește, cu siguranță nu m-ar fi interesat un comentariu tehnic foarte riguros. Dar incursiunile lor istorico-geografico-literaro-creative întrețin interesul și buna dispoziție. Discută uneori în franceză fără să se ostenească să traducă. Poate fi deranjant, dar năravul – că e un nărav – are farmecul lui aparte. Prezența lor contrastează plăcut cu ineptele și incoerentele comentarii ce însoțesc multe competiții sportive.
Că tot veni vorba de inepții, s-a lansat GSP tv. Nu că asta ar fi o inepție. Dimpotrivă. Pentru un foarte scurt moment chiar am crezut că va fi vorba de o televiziune serioasă, cu aspirații de profesionalism. Dar m-am lămurit repede, când l-am văzut într-o reclamă pe Costin Ștucan (abia atunci am reținut cum îl cheamă), care lucrase la Sport.ro. Personajul ăsta e întâi de toate scandalagiu și iscoditor. L-am văzut de vreo 2-3 ori (în reprize de maxim câteva minute, fiindcă nu prea poți rezista mult în distinsa-i companie) și de fiecare dată i-a zburat câte un porumbel pe gură. De exemplu, explica el cum a stat treaba cu finala Champions League de anul acesta. Iată pe scurt contextul: echipa învingătoare s-a decis după ce portarul celor de la Manchaster United a apărat ultima lovitură de la 11 metri a celor de la Chelsea London. Problema cu care se opintea d-l de care pomeneam era următoarea: înainte ca jucătorul echipei din Londra să execute lovitura cu pricina, portarul de la United a făcut semn cu arătătorul mâinii stângi spre colțul de sus al porții, dar a sărit în dreapta și astfel a parat șutul, câștigând meciul. De unde și parapsihologica concluzie a comentatorului: a fost un gest nesportiv. Adicătelea, ce să înțeleg eu, care nu mă pricep așa bine la sport: că dacă a făcut semn spre stânga trebuia să sară în stânga șarlatanul? Cam așa sună rodul efortului intelectual al stimabilului. Ce nu pare să fi ajuns în lumina preastrălucitoarelor sale deducții e că același gest poate fi interpretat în două feluri: (1) șutează TU spre STÂNGA, că EU mă arunc în DREAPTA; (2) EU sar spre STÂNGA, așa că TU șutează în DREAPTA. Cel puțin această dilemă logică nu mi-a lămurit-o comentatorul de serviciu. Desigur, perspicacitatea care îl caracterizează nu ar fi rămas indiferentă în cazul în care Manchester United pierdea meciul din cauza acelui gest. Din logica limpede și foarte liniară a personajului în discuție, sigur ar fi ieșit un blat pe care tot restul Europei l-ar fi trecut, de altfel, sub tăcere. Dacă ar fi să luăm de bună paradigma „gestului nesportiv”, musai să ajungem la concluzia că jucătorul lui Chelsea e cam prostuț, crezând orbește în semnele adversarului pișicher. Ca în Capra cu trei iezi: ce zice lupul, aia cred iezii cei mari. După cum se vede, viața e mult mai palpitantă dacă plecăm cuminți urechea (cea bleagă și puțin fudulă) la originalele observații ale lui Ștucan.
Am făcut toată această obositoare incursiune doar pentru a ajunge la concluzia (recunosc: în mod abuziv strecurată în premise) că GSP tv nu este și nu vrea să fie un canal de sport profesionist și imparțial. Vrea scandal și spectacol, fiindcă altfel pierde rating-ul, fuge toată „inteligența” (aia de se dă în stambă pe la subsolurile articolelor unde comentează) să se holbeze iar la Sport.ro. Nu de profesioniști l-au importat pe d-l Costin, ci de avizi de audiență.
Poate sunt naiv, dar cred că profesionist ar fi ca atunci când un slăninos declară ceva, reporterul să facă tot ce poate să verifice și să dea știrea cu acoperirea ei (sau cel mai adesea lipsa acestei acoperiri) în realitate, acolo unde e posibil. Dar televiziunile (sau emisiunile) sportive preferă, în general, să dea prioritate unor fanfaroni, să scurme în pubela cu scârnăvii, să aducă scandaluri în propriul studio din care să sugă mai apoi tot ce se poate.
Am mai zis asta și repet: pe foarte mulți așa-numiți jurnaliști de sport (și nu numai) nu-i interesează omul decât sub aspectul lui de produs media. Sunt niște lipitori flămânde. Vin iar cu un exemplu. Olimpiada de la Beijing (și în special evoluția sportivilor români) este un subiect aproape absent (ca proporție, corp de literă sau poziționare) de pe site-uri precum sport.ro, gsp.ro, sau prosport.ro. Însă la televizor se lăfăie pe ore întregi tot felul de personaje grotești care urlă că au fost furate de arbitri, că vor fi furate, că ei sunt așa și pe dincolo, că echipa... că adversarul... Și turuie de nu se mai opresc. În umbră, se desfășoară gesturi umane demne de ideea de joc sportiv, de fair-play. Campioana olimpică la gimnastică este felicitată de către toate adversarele. De fapt, chiar înainte să se știe nota finală – a Sandrei Izbașa, care a luat medalie de aur la „sol” – și, implicit, ordinea pe podium, toate participantele la concurs se felicitau între ele. Pe când în țară, niște mediocri din jurul unui fotbal relativ mediocru (niciodată echipele românești de fotbal n-au atins o performanță similară unui titlu olimpic) se bălăcăresc cât îi ține gura – adică foarte mult – și cât îi duce minte – adică foarte puțin. Apropo, chiar în timp ce la Beijing se încheia festivitatea de premiere pentru gimnasta româncă, pe un canal de sport, un individ frustrat urla în telefon despre câtă nedreptate îndură el pe lumea asta. N-o fi vrut el săracu’ să nimerească tocmai atunci, dar era de un prost gust inimaginabil. Probabil că decența nu e pentru mediocri.
Canalele de sport ne oferă spre audiţie declarații imbecile și infatuate, iar cei care ar putea să spună ceva cu adevărat semnificativ în domeniu sunt modești și reținuți. În consecință, nu merită mediatizați pentru că nu stârnesc zâzanie și nu ridică deloc cotele de audiență. Cel mult merită enumerați și bătuți ușor peste ceafă – cu discretă afecțiune – în semn de apreciere. Iar apoi dați la o parte să facă loc pentru cefele groase și mințile crucișe.
De ce vorbesc despre sport? Poate o să fiu iar întrebat dacă nu aveam ceva mai bun de făcut. Răspunsul meu e simplu: și în sport se vede foarte acut aceeași schizofrenie socială și mediatică: lucrurile importante, frumoase, demne se petrec într-o parte, însă presa și mulțimea privitorilor se bulucesc spre saltimbanci, analfabeți, mediocrități sforăitoare. Din nou, percepția ne joacă feste, fiindcă realitatea nu e acolo unde ne trage inima noastră majoritară și democratică.
PS: Am găsit două texte cu tupeu. Poftiți de le citiți aici și aici.
PPS: Din categoria „Presa și nespălații”.
Că tot veni vorba de inepții, s-a lansat GSP tv. Nu că asta ar fi o inepție. Dimpotrivă. Pentru un foarte scurt moment chiar am crezut că va fi vorba de o televiziune serioasă, cu aspirații de profesionalism. Dar m-am lămurit repede, când l-am văzut într-o reclamă pe Costin Ștucan (abia atunci am reținut cum îl cheamă), care lucrase la Sport.ro. Personajul ăsta e întâi de toate scandalagiu și iscoditor. L-am văzut de vreo 2-3 ori (în reprize de maxim câteva minute, fiindcă nu prea poți rezista mult în distinsa-i companie) și de fiecare dată i-a zburat câte un porumbel pe gură. De exemplu, explica el cum a stat treaba cu finala Champions League de anul acesta. Iată pe scurt contextul: echipa învingătoare s-a decis după ce portarul celor de la Manchaster United a apărat ultima lovitură de la 11 metri a celor de la Chelsea London. Problema cu care se opintea d-l de care pomeneam era următoarea: înainte ca jucătorul echipei din Londra să execute lovitura cu pricina, portarul de la United a făcut semn cu arătătorul mâinii stângi spre colțul de sus al porții, dar a sărit în dreapta și astfel a parat șutul, câștigând meciul. De unde și parapsihologica concluzie a comentatorului: a fost un gest nesportiv. Adicătelea, ce să înțeleg eu, care nu mă pricep așa bine la sport: că dacă a făcut semn spre stânga trebuia să sară în stânga șarlatanul? Cam așa sună rodul efortului intelectual al stimabilului. Ce nu pare să fi ajuns în lumina preastrălucitoarelor sale deducții e că același gest poate fi interpretat în două feluri: (1) șutează TU spre STÂNGA, că EU mă arunc în DREAPTA; (2) EU sar spre STÂNGA, așa că TU șutează în DREAPTA. Cel puțin această dilemă logică nu mi-a lămurit-o comentatorul de serviciu. Desigur, perspicacitatea care îl caracterizează nu ar fi rămas indiferentă în cazul în care Manchester United pierdea meciul din cauza acelui gest. Din logica limpede și foarte liniară a personajului în discuție, sigur ar fi ieșit un blat pe care tot restul Europei l-ar fi trecut, de altfel, sub tăcere. Dacă ar fi să luăm de bună paradigma „gestului nesportiv”, musai să ajungem la concluzia că jucătorul lui Chelsea e cam prostuț, crezând orbește în semnele adversarului pișicher. Ca în Capra cu trei iezi: ce zice lupul, aia cred iezii cei mari. După cum se vede, viața e mult mai palpitantă dacă plecăm cuminți urechea (cea bleagă și puțin fudulă) la originalele observații ale lui Ștucan.
Am făcut toată această obositoare incursiune doar pentru a ajunge la concluzia (recunosc: în mod abuziv strecurată în premise) că GSP tv nu este și nu vrea să fie un canal de sport profesionist și imparțial. Vrea scandal și spectacol, fiindcă altfel pierde rating-ul, fuge toată „inteligența” (aia de se dă în stambă pe la subsolurile articolelor unde comentează) să se holbeze iar la Sport.ro. Nu de profesioniști l-au importat pe d-l Costin, ci de avizi de audiență.
Poate sunt naiv, dar cred că profesionist ar fi ca atunci când un slăninos declară ceva, reporterul să facă tot ce poate să verifice și să dea știrea cu acoperirea ei (sau cel mai adesea lipsa acestei acoperiri) în realitate, acolo unde e posibil. Dar televiziunile (sau emisiunile) sportive preferă, în general, să dea prioritate unor fanfaroni, să scurme în pubela cu scârnăvii, să aducă scandaluri în propriul studio din care să sugă mai apoi tot ce se poate.
Am mai zis asta și repet: pe foarte mulți așa-numiți jurnaliști de sport (și nu numai) nu-i interesează omul decât sub aspectul lui de produs media. Sunt niște lipitori flămânde. Vin iar cu un exemplu. Olimpiada de la Beijing (și în special evoluția sportivilor români) este un subiect aproape absent (ca proporție, corp de literă sau poziționare) de pe site-uri precum sport.ro, gsp.ro, sau prosport.ro. Însă la televizor se lăfăie pe ore întregi tot felul de personaje grotești care urlă că au fost furate de arbitri, că vor fi furate, că ei sunt așa și pe dincolo, că echipa... că adversarul... Și turuie de nu se mai opresc. În umbră, se desfășoară gesturi umane demne de ideea de joc sportiv, de fair-play. Campioana olimpică la gimnastică este felicitată de către toate adversarele. De fapt, chiar înainte să se știe nota finală – a Sandrei Izbașa, care a luat medalie de aur la „sol” – și, implicit, ordinea pe podium, toate participantele la concurs se felicitau între ele. Pe când în țară, niște mediocri din jurul unui fotbal relativ mediocru (niciodată echipele românești de fotbal n-au atins o performanță similară unui titlu olimpic) se bălăcăresc cât îi ține gura – adică foarte mult – și cât îi duce minte – adică foarte puțin. Apropo, chiar în timp ce la Beijing se încheia festivitatea de premiere pentru gimnasta româncă, pe un canal de sport, un individ frustrat urla în telefon despre câtă nedreptate îndură el pe lumea asta. N-o fi vrut el săracu’ să nimerească tocmai atunci, dar era de un prost gust inimaginabil. Probabil că decența nu e pentru mediocri.
Canalele de sport ne oferă spre audiţie declarații imbecile și infatuate, iar cei care ar putea să spună ceva cu adevărat semnificativ în domeniu sunt modești și reținuți. În consecință, nu merită mediatizați pentru că nu stârnesc zâzanie și nu ridică deloc cotele de audiență. Cel mult merită enumerați și bătuți ușor peste ceafă – cu discretă afecțiune – în semn de apreciere. Iar apoi dați la o parte să facă loc pentru cefele groase și mințile crucișe.
De ce vorbesc despre sport? Poate o să fiu iar întrebat dacă nu aveam ceva mai bun de făcut. Răspunsul meu e simplu: și în sport se vede foarte acut aceeași schizofrenie socială și mediatică: lucrurile importante, frumoase, demne se petrec într-o parte, însă presa și mulțimea privitorilor se bulucesc spre saltimbanci, analfabeți, mediocrități sforăitoare. Din nou, percepția ne joacă feste, fiindcă realitatea nu e acolo unde ne trage inima noastră majoritară și democratică.
PS: Am găsit două texte cu tupeu. Poftiți de le citiți aici și aici.
PPS: Din categoria „Presa și nespălații”.
Postări
5 comentarii:
Of, crunt de adevarat e ce zici. Cu adaugirea ca Stiucan e unul dintre cei de bun-simt... Pe mine unul cand ma uit la Champions League, de exemplu, ma iau durerile de cap. Comentatorii au ajuns atat de imbuibati de stilul nesimtit si agresiv al autopromovarii, incat acum, bag seama, au ajuns sa si creada ineptiile pe care le spun. Exemplul cu Stiucan cu portarul e, crede-ma, unul cat se poate de minor.
"Am mai zis asta și repet: pe foarte mulți așa-numiți jurnaliști de sport (și nu numai) nu-i interesează omul decât sub aspectul lui de produs media. Sunt niște lipitori flămânde." Clar. Si tot stai sa te gandesti ce si cum sa faci cu chestia asta. Cred ca nimic. Tare curios sunt cum va arata tara asta peste cateva zeci de ani... Poate insa ca pana atunci ni se va face scarba tuturor de marlania asta si vor trebui sa inceteze. Doamne ajuta!
Radu Moraru (alias Nașu‘) zice că în zece ani se curăță România de pramatii. Poate că întrevede el ceva. Eu sunt mai rezervat și mai sceptic. Cu toate acestea, tot sper că de la un moment încolo vor rămâne cei competenți prin fiecare domeniu.
Din când în când mă mai uitam și la Champions League, dar nu prea mult și de obicei nu prea ascultam cu mare atenție comentariile. Dar acum m-ai făcut curios.
In legatura cu atitudinea asta a noastra in privinta viitorului, imi tot vine in minte Steinhartd care, prin '88, prevestea un viitor foarte sumbru, vazand un an 2000 in care comunismul isi va fi extins si mai mult puterea... Si iata, cat era el de Steinhardt (S. rulz, evident!), ca s-a inselat. Poate si noi suntem prea pesimisti. Dar poate nu :) .
De luat in seama si o formula de-a lui - se declara un 'sceptic optimist'.
Mă gândesc la profeți (apropo de Steinhardt): unii preziceau evenimente viitoare, alții mediau relația dintre om și Dumnezeu. Steinhardt cred că face parte din a doua categorie. Nu că s-ar exclude ele.
Oricum, eu tare mă tem că modelul „hahalerelor” actuale va fi copiat și rafinat de cei care vin din urmă. Iar asta în toate domeniile. Jurnaliștii sunt din ce în ce mai „inocenți”.
Am adăugat un PPS. Nu credeam că sunt puși pe piedestal asemenea nesimțiți. Iar individul e chiar mândru de dobitocia lui. Te lovește greața. Și toată diareea asta pentru că a dat și el un gol acolo. Presupun că cine a scris despre el e mândru de așa performanță intelectuală.
Trimiteți un comentariu