Cei dintâi dintre egali
E greu să stai în fața Legii. Ne-a spus-o amicul Kafka. Ne-au dovedit-o și admirabilii noștri parlamentari. Presupun că știți măcar din folclorul mediatic al democrației cum că în fața Legii toți cetățenii sunt egali. Angoasa e însă atât de mare, încă aleșii poporului românesc n-au rezistat presiunii și au decis să devină cei dintâi care nu mai sunt chiar atât de egali. Au născocit o lege – deci s-au prevalat chiar de atribuția care le revine prin definiție – care să-i ferească de alte legi – dăunătoare! Această născocire este însă în flagrantă contradicție cu egalitatea pe care o garantează Constituția. Dacă îi întrebați pe ei însă, vă vor pune creierul pe bigudiuri cu argumentele foarte, extra, ultra convingătoare prin care își vor susține cauza.
Această invenție a lor a produs de curând și efecte. Mai întâi au fost cele două efecte de tip psd. Adrian Năstase și Miron Mitrea. Respectivii au niște dosare pentru care puterea judecătorească a cerut puterii legislative să-i dea voie să își desfășoare activitatea. Asta ca să vedem noi cât de separate sunt puterile în statul român democratic. Iar puterea legislativă a hotărât, desigur, să se opună. Că așa-i stă bine, să dovedească personalitate. Nu știu ce i-o fi mânat pe deputați când i-au apărat pe cei doi, dar rezultatul a fost unul simpatic. Încă o dată s-a dovedit cât de bine își apară parlamentarii interesele proprii. Apoi psd-ul ce-i găzduiește pe împricinați s-a trezit cu ditamai piatra de moară la gât. Oamenii care priveau au dedus cum că nu vrea să-și lase corupții să plătească pentru faptele lor. În disperare de cauză, Geoană, ca mare șef de foști și actuali „baroni”, a ieșit într-un suflet la geamul televiziei și a declarat că susține ideea renunțării la imunitatea parlamentară. Pentru oricine a fost cât de cât atent la succesiunea evenimentelor ar trebui să fie limpede că gestul e lipsit de valoare sau de morală. Și că vine doar să dreagă imaginea șifonată a partidului.
Următoarele două efecte ale găselniței legislative despre care vorbeam se cheamă Codruț Șereș și Paul Păcuraru. Nu prea contează numele lor, cât faptul că Senatul – de data asta – i-a lăsat pe mâna Justiției. Colegii au decis să nu-i țină în brațe, ci le-au dat drumul. Am urmărit parțial argumentația senatorilor. Ce mi s-a părut interesant este faptul că vorbeau despre moralitate, conștiință, responsabilitate și încredere în justiție. O întrebare imediată și oarecum rudimentară se ridică: toate acestea le lipsesc deputaților, în timp ce senatorii le au de prisos sau măcar în doze suficiente? O să încerc să demonstrez că nu e cazul.
Mai degrabă cred că este vorba de celebra „mâță-n sac”. Abili cum sunt – altfel degeaba ar mai uza catifeaua de pe fotoliile parlamentare –, politicienii au sesizat că oamenii și presa au digerat cam greu înhăitarea de la Camera Deputaților. Au văzut că imaginea Parlamentului – nu-s eu de vină că aceste instituții se scriu cu majusculă, nici gramatica nu e de vină – se duce de râpă în prag de alegeri. Nu cred că au moralitate (eventual un număr infim dintre ei), însă au interes. Și ce am mai observat în explicațiile lor este că au orgoliu. Se simt jigniți că poporul ar putea considera că Parlamentul este o adunătură de hoți. Dar nu știu dacă nu cumva acest orgoliu este o necesitate electorală. Trebuie ținut cont că ei sunt nevoiți acum să scoată tot ce pot dintr-o imagine rău scorojită.
Faptul că nu cred eu – un anonim care-și dă cu părerea – în moralitatea lor este nerelevant. Așa că trebuie să recurg la niscai argumente. Un semn al acestei lacune caracterologice este faptul că în toate partidele există foști turnători la Securitate (că pe foștii ofițeri nu prea îi știm). Și, deși cu pleașca în ogradă, toți arată insistent și obositor cu degetul spre turnătorii din partidele altora. Nu le-a tremurat simțul moral când au făcut alianță – toți în diferite etape – cu eterna cadână a lupanarelor politicii românești, pc-ul patronat de un fost turnător: Dan Voiculescu.
Conștiința le-a tresărit însă senatorilor tocmai înainte de vot. Brusc și-au amintit că cei pe care procurorii vor să-i trimită în judecată sunt oameni, că au familii etc. E foarte interesant că atunci când vorbim despre parlamentari trebuie să îi percepem ca oameni, să le deplângem situația, dacă se poate să avem o lacrimă în colțul ochilor. În timp ce însăși legea despre care vorbeam la început defavorizează milioane de oameni, ca să favorizeze o minoritate. Nu mai aduc vorba despre legi care ar fi trebuit să sancționeze călăii comuniștii ai unor... oameni (mii, zeci de mii, nu unul sau doi). Dacă i-ați întreba de ce s-a amânat la nesfârșit sau de ce s-au dat legi mult îndulcite, ați afla că vinovați sunt alții.
Responsabilitatea acestor personaje e mai mult decât evidentă în raportul ce se poate stabili între promisiunile din campania electorală și realizările din timpul mandatului. Orice bilanț de acest fel, la nivel național, iese îngrozitor.
Vine la rând și argumentul foarte simpatic al încrederii în instituțiile statului. E distractiv să îi vezi că de câte ori au ei a face cu respectivele instituții, acestea nu mai sunt de încredere. Ascultați-l pe Năstase, care a fost mare șef de guvern. Atunci, când el era sus, justiția era bună, era imparțială (în sensul că nu se ocupa de niciun „baron local”, probabil), acum e politizată. O fi. Dar e probabil numai o bizară coincidență că acuza lui vine tocmai când e pe cale să guste din „dreptatea” pe care o împarte puterea judecătorească în România.
Toți când ajung la anaghie contestă toate instituțiile care le dau de furcă. Ba că sunt corupte, ba că sunt politizate, ba că sunt prost concepute etc. Dar dacă altcineva (care nu e dintre „elitele” politice) face aceleași remarci, toți sar ca arși. Vin și cu exemplu. Monica Macovei a fost acuzată de un psd-ist de – nici mai mult nici mai puțin – lipsă de patriotism. Din cauză că a spus pe la Comisia Europeană că în România justiția e coruptă. Dar același partid care o acuza spune în țară exact același lucru. Deci vina cea adevărată a doamnei Macovei e că a fost pârâcioasă! Altă concluzie nu văd.
Una peste alta, discuțiile și spectacolul pe care-l oferă acești indivizi este unul penibil și costisitor. În cazul în care chiar le pasă ce înțeleg cei care îi urmăresc și care i-au ales, atunci nu-mi rămâne decât să cred că ne consideră pe toți niște prostănaci. Sau că speră să ne anestezieze în campanie electorală cu tot felul de cai verzi pe pereți. Ceea ce înseamnă că tot tolomaci ne cred. Din nenorocire, s-ar putea să aibă dreptate și să știe ei pe cine contează. Fiindcă impulsionați de un mic, o bere, o râgâială electorală, un sfârâiac lăcrămos-peremist-naționalist, o lucrătură la sensibilitatea bigot religioasă vom merge iar și vom pune parafa. Că doar de asta au nevoie, în ultimă instanță, pentru încă un memorabil sejur de patru ani, cei dintâi dintre egali.
Această invenție a lor a produs de curând și efecte. Mai întâi au fost cele două efecte de tip psd. Adrian Năstase și Miron Mitrea. Respectivii au niște dosare pentru care puterea judecătorească a cerut puterii legislative să-i dea voie să își desfășoare activitatea. Asta ca să vedem noi cât de separate sunt puterile în statul român democratic. Iar puterea legislativă a hotărât, desigur, să se opună. Că așa-i stă bine, să dovedească personalitate. Nu știu ce i-o fi mânat pe deputați când i-au apărat pe cei doi, dar rezultatul a fost unul simpatic. Încă o dată s-a dovedit cât de bine își apară parlamentarii interesele proprii. Apoi psd-ul ce-i găzduiește pe împricinați s-a trezit cu ditamai piatra de moară la gât. Oamenii care priveau au dedus cum că nu vrea să-și lase corupții să plătească pentru faptele lor. În disperare de cauză, Geoană, ca mare șef de foști și actuali „baroni”, a ieșit într-un suflet la geamul televiziei și a declarat că susține ideea renunțării la imunitatea parlamentară. Pentru oricine a fost cât de cât atent la succesiunea evenimentelor ar trebui să fie limpede că gestul e lipsit de valoare sau de morală. Și că vine doar să dreagă imaginea șifonată a partidului.
Următoarele două efecte ale găselniței legislative despre care vorbeam se cheamă Codruț Șereș și Paul Păcuraru. Nu prea contează numele lor, cât faptul că Senatul – de data asta – i-a lăsat pe mâna Justiției. Colegii au decis să nu-i țină în brațe, ci le-au dat drumul. Am urmărit parțial argumentația senatorilor. Ce mi s-a părut interesant este faptul că vorbeau despre moralitate, conștiință, responsabilitate și încredere în justiție. O întrebare imediată și oarecum rudimentară se ridică: toate acestea le lipsesc deputaților, în timp ce senatorii le au de prisos sau măcar în doze suficiente? O să încerc să demonstrez că nu e cazul.
Mai degrabă cred că este vorba de celebra „mâță-n sac”. Abili cum sunt – altfel degeaba ar mai uza catifeaua de pe fotoliile parlamentare –, politicienii au sesizat că oamenii și presa au digerat cam greu înhăitarea de la Camera Deputaților. Au văzut că imaginea Parlamentului – nu-s eu de vină că aceste instituții se scriu cu majusculă, nici gramatica nu e de vină – se duce de râpă în prag de alegeri. Nu cred că au moralitate (eventual un număr infim dintre ei), însă au interes. Și ce am mai observat în explicațiile lor este că au orgoliu. Se simt jigniți că poporul ar putea considera că Parlamentul este o adunătură de hoți. Dar nu știu dacă nu cumva acest orgoliu este o necesitate electorală. Trebuie ținut cont că ei sunt nevoiți acum să scoată tot ce pot dintr-o imagine rău scorojită.
Faptul că nu cred eu – un anonim care-și dă cu părerea – în moralitatea lor este nerelevant. Așa că trebuie să recurg la niscai argumente. Un semn al acestei lacune caracterologice este faptul că în toate partidele există foști turnători la Securitate (că pe foștii ofițeri nu prea îi știm). Și, deși cu pleașca în ogradă, toți arată insistent și obositor cu degetul spre turnătorii din partidele altora. Nu le-a tremurat simțul moral când au făcut alianță – toți în diferite etape – cu eterna cadână a lupanarelor politicii românești, pc-ul patronat de un fost turnător: Dan Voiculescu.
Conștiința le-a tresărit însă senatorilor tocmai înainte de vot. Brusc și-au amintit că cei pe care procurorii vor să-i trimită în judecată sunt oameni, că au familii etc. E foarte interesant că atunci când vorbim despre parlamentari trebuie să îi percepem ca oameni, să le deplângem situația, dacă se poate să avem o lacrimă în colțul ochilor. În timp ce însăși legea despre care vorbeam la început defavorizează milioane de oameni, ca să favorizeze o minoritate. Nu mai aduc vorba despre legi care ar fi trebuit să sancționeze călăii comuniștii ai unor... oameni (mii, zeci de mii, nu unul sau doi). Dacă i-ați întreba de ce s-a amânat la nesfârșit sau de ce s-au dat legi mult îndulcite, ați afla că vinovați sunt alții.
Responsabilitatea acestor personaje e mai mult decât evidentă în raportul ce se poate stabili între promisiunile din campania electorală și realizările din timpul mandatului. Orice bilanț de acest fel, la nivel național, iese îngrozitor.
Vine la rând și argumentul foarte simpatic al încrederii în instituțiile statului. E distractiv să îi vezi că de câte ori au ei a face cu respectivele instituții, acestea nu mai sunt de încredere. Ascultați-l pe Năstase, care a fost mare șef de guvern. Atunci, când el era sus, justiția era bună, era imparțială (în sensul că nu se ocupa de niciun „baron local”, probabil), acum e politizată. O fi. Dar e probabil numai o bizară coincidență că acuza lui vine tocmai când e pe cale să guste din „dreptatea” pe care o împarte puterea judecătorească în România.
Toți când ajung la anaghie contestă toate instituțiile care le dau de furcă. Ba că sunt corupte, ba că sunt politizate, ba că sunt prost concepute etc. Dar dacă altcineva (care nu e dintre „elitele” politice) face aceleași remarci, toți sar ca arși. Vin și cu exemplu. Monica Macovei a fost acuzată de un psd-ist de – nici mai mult nici mai puțin – lipsă de patriotism. Din cauză că a spus pe la Comisia Europeană că în România justiția e coruptă. Dar același partid care o acuza spune în țară exact același lucru. Deci vina cea adevărată a doamnei Macovei e că a fost pârâcioasă! Altă concluzie nu văd.
Una peste alta, discuțiile și spectacolul pe care-l oferă acești indivizi este unul penibil și costisitor. În cazul în care chiar le pasă ce înțeleg cei care îi urmăresc și care i-au ales, atunci nu-mi rămâne decât să cred că ne consideră pe toți niște prostănaci. Sau că speră să ne anestezieze în campanie electorală cu tot felul de cai verzi pe pereți. Ceea ce înseamnă că tot tolomaci ne cred. Din nenorocire, s-ar putea să aibă dreptate și să știe ei pe cine contează. Fiindcă impulsionați de un mic, o bere, o râgâială electorală, un sfârâiac lăcrămos-peremist-naționalist, o lucrătură la sensibilitatea bigot religioasă vom merge iar și vom pune parafa. Că doar de asta au nevoie, în ultimă instanță, pentru încă un memorabil sejur de patru ani, cei dintâi dintre egali.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu