Ceauşescu la frumoasa vârstă de 90 de ani

Dacă ar fi trăit, Ceauşescu ar fi împlinit azi 90 de ani. Cum el nu mai trăieşte, noi îi ţinem locul şi năravul. Dacă vreţi să-i uraţi ceva, puteţi să încercaţi aici. Dar mai bine vă uitaţi în oglindă şi faceţi o urare cu năduf. O să vă audă cine trebuie. E vorba de ăla de vă priveşte mirat de vizavi.
Ceauşescu ne locuieşte precum firea pământească. Mai ales pe cei care au stat multă vreme cu suflarea lui în ceafă. Ceauşescu se moşteneşte genitic. Ceea ce a vrut el ni s-a întâmplat cu asupra de măsură. Voia să credem ce ne spune prin televizor. Şi aşa facem. Televizorul e litera noastră de evanghelie. Nici în biserică nu avem atâta încredere. Ceea ce n-ar putea decât să-l bucure. Voia să ne suspectăm unii pe alţii. Şi îl ascultăm cu sfinţenie. Testamentul său nescris ne urmăreşte oriunde.
Cred că, dacă s-ar trezi, ar fi în general mulţumit de cum am progresat. I-ar plăcea manelele, i-ar plăcea că cei mai mulţi vorbesc la fel de agramat ca el. S-ar simţi într-ai lui. Plus că ar avea destui ilegalişti cu care să împărtăşească experienţe şi tertipuri. Deşi poate că asta l-ar deranja. Vorba ilegalistului nostalgic: Puţini am fost, mulţi am rămas.
Bizară coincidenţă, Ceauşescu s-a născut exact în anul Unirii. Şi ce ne-a mai unit!...
Să închinăm o garafă cu... ce o fi în amintirea lui şi în sănătatea noastră. Sau în sănătatea lui şi în amintirea noastră. Mă rog.
Şi acum cântecul:

Ceauşescu n-a murit

Ceauşescu n-a murit.
Ne veghează îndârjit.
Ceauşescu e o şcoală,
Ceauşescu e o boală!

E în mine, e în tine,
E în blocuri şi uzine,
Azi îl poartă fiecare:
Ceauşescu’n veci nu moare!

Ceauşescu n-a murit.
Istoria ne-a păcălit.
Limba lui de lemn se plimbă
’Ncet prin vechea noastră limbă.

Ceauşescu n-a murit.
Istoria ne-a păcălit.
Noi suntem viii şi morţii:
Ceauşeşti suntem cu toţii!
© Ada Milea

Cărți

A apărut la Editura Vox (există un link, dar nu funcţionează) o carte interesantă pentru mai multe categorii de cititori: Ivan Evseev – Dicţionar de simboluri. Nu ştiu dacă e vorba de o reeditare a Dicţionarului de simboluri şi arhetipuri culturale publicat de Amarcord (1994, 2001). Ştiu însă că lucrarea profesorului timişorean (născut la Tulcea, rus lipovean după origine) apare în multe bibliografii de referinţă, mai ales în facultăţile de filologie.
Editura Curtea Veche readuce în librării, după o îndelungată absenţă, piesa lui Samuel Beckett – Aşteptându-l pe Godot. Volumul cuprinde încă două piese, cu siguranţă nu la fel de studiate, citate şi jucate. Cum traducători sunt Irina Mavrodin şi Gellu Naum este vorba, desigur, de o reeditare. După câte ştiu eu, piesa irlandezului care scria în franceză a apărut ultima dată în româneşte în jurului lui 1970 (eu o aveam într-un număr din ’68 al revistei "Secolul XX ").
La Editura Art a fost reeditată cartea lui Harold Bloom, Canonul occidental, în colecţia (cu format de lux) "Cărţi cardinale ". Este "o nouă versiune", a doua, după cea apărută la Editura Univers în 1998. De actualitate mai ales pentru literaţi. Cum canonul literaturii române e de aşteptat să sufere încă destule modificări (motive sunt suficiente) e bine să ai la îndemână ceva instrumente de lucru.
Dispăruse de pe piaţă de ceva vreme şi Umberto Eco, Şase plimbări prin pădurea narativă. Se pare că domnul Marin Mincu a decis să scoată un nou tiraj. Idee foarte bună, de altfel. Sper că se şi poate comanda pe pagina web a Editurii Pontica.
A apărut şi volumul V (ultimul) din Tradiţia creştină, de Jaroslav Pelikan, la Polirom.

De la Iov cetire

Iov 13:7-12

Cornilescu:
7 Vreţi să vorbiţi lucruri nedrepte din dragoste pentru Dumnezeu? Şi să spuneţi minciuni, ca să-L apăraţi?
8 Vreţi să ţineţi cu El şi să faceţi pe apărătorii lui Dumnezeu?
9 Dacă vă va cerceta El, va găsi bine oare? Sau vreţi să-L înşelaţi cum înşelaţi pe un om?
10 Nu, nu; ci El vă va osândi, dacă în ascuns nu lucraţi decât părtinindu-L pe El.
11 Nu vă înfricoşează măreţia Lui? Şi nu cade groaza Lui peste voi?
12 Părerile voastre sunt păreri de cenuşă, întăriturile voastre sunt întărituri de lut.

Biblia Ortodoxă (online)
6. Ascultaţi acum apărarea mea şi băgaşi de seamă la rostirea buzelor mele.
7. Oare de dragul lui Dumnezeu spuneţi voi lucruri strâmbe şi spre apărarea Lui croiţi minciuni?
8. Voiţi să ţineţi cu El şi să fiţi apărătorii Lui?
9. Şi dacă ar fi ca să vă cerceteze, ar fi bine de voi, sau vreţi să-L înşelaţi cum înşelaţi un om?
10. Desigur El vă va osândi dacă în ascuns vreţi să fiţi părtinitori cu El.
11. Măreţia Lui oare nu vă înfricoşează şi groaza Lui nu va cădea oare peste voi?
12. Rostirile voastre au tăria cenuşei. Răspunsurile voastre se prefac în noroi.

NTR:
7 Vreţi să vorbiţi cu răutate în Numele lui Dumnezeu şi să spuneţi minciuni în favoarea Lui?
8 Vreţi să-I ţineţi partea sau să fiţi apărători ai lui Dumnezeu?
9 Va fi oare bine de voi când vă va cerceta? Îl puteţi oare înşela aşa cum înşală un om pe un altul?
10 Oare nu vă va mustra El, dacă încercaţi să-I ţineţi partea pe ascuns?
11 Oare nu vă va înspăimânta măreţia Lui? Nu va cădea peste voi groaza Lui?
12 Cugetările voastre sunt proverbe de cenuşă, iar apărarea voastră e una de lut.

LXX:
7. Oare nu înaintea Domnului grăiţi?
Și nu înaintea Lui daţi glas vicleniei?
8. Veţi da voi oare înapoi?
Dar fiţi voi înşivă judecători!
9. Bine ar fi dacă v-ar urmări pe voi;
chiar dacă în toate cele pe care le-aţi făcut v-aţi pus de partea Lui,
10. nu mai puţin vă va mustra;
şi dacă într-ascuns sunteţi părtinitori,
11. oare spaimele Lui nu vă vor răscoli
şi groaza de la El nu va cădea peste voi?
12. Iar fala voastră se va face precum cenuşa
şi trupul vostru, [precum] lutul.

Scripturi

În această secţiune intenţionez să postez, periodic, versete din Sfânta Scriptură. Dar nu texte preferate, ci texte care contrariază, care nedumeresc. Nu voi interveni cu comentarii în postarea propriu-zisă. De fiecare dată, versetele alese vor apărea în cel puțin două traduceri româneşti.
Comentariile sunt binevenite. Cum nu există o normă, se acceptă exegeză, comentariu teologic, stilistic, poetic. Ar fi de interes pentru mine cum citesc alţii aceste texte, cum le înţeleg şi cum le aplică.

PS: A se citi titlul cu accent pe ultima silabă, nu pe prima.

Eminescu de ieri

Alaltăieri am vândut la anticariat, într-o oră, trei volume cu poeziile lui Eminescu. N-am priceput ce-i cu aglomeraţia asta la un singur autor, deşi se mai întâmplă. Dar 3/oră e cam mult. Cum nu prea ţin socoteala, nu ştiam în ce dată ne aflăm. Ieri însă am auzit că e 15 şi mi-am amintit că e şi ziua lui Eminescu. Atunci mi s-a lămurit şi misterul vânzărilor. Apoi am uitat iar. Până aseară, când am văzut câteva secvenţe dintr-o emisiune pe TVR Cultural. Şi foarte repede am dat mai departe.
Eminescu, săracu’, e ăla de care mi s-a făcut lehamite în clasa a X-a, când trebuia să înghit comentarii predigerate la Floare albastră, Dorinţă, Sara pe deal, Revedere, Scrisoarea a III-a, Scrisoarea I şi, desigur, inevitabilul Luceafăr. Crunt, precum ştiţi cu toţii. Luceafărul poeziei româneşti, omul deplin al culturii române, poetul nepereche etc.
Apoi a ieşit pe podium şi la Mari Români, după prezenţa fantomatic-autoimaculantă a lui Ştefan cel Mare şi în urma mult mai pământeanului rege Carol I. Ei toţi, oameni onorabili de altfel, la vremea lor. Din punctul meu de vedere, Andrei Gheorghe a făcut un lucru intersant cu filmul documentar-investigaţie cu care a susținut candidatura lui Eminescu. Eminescologii ştiu mai bine cât de importante sunt sau nu datele aduse în discuţie.
Dar să revin la chestii subiective. În facultate (cea de Litere), am dat peste un Eminescu la fel de indigest precum cel din liceu. Din discursul patetic, solemn, bombastic, ininteligibil, encomiastic până la idolatrie am înţeles că aşa ni-i dat: să dormim acompaniaţi de poliloghia neperechii, absolutului, arheului, avatarului, demiurgului, romanităţii noastre, naturii. Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie... (La) Revedere! Totu-i vis şi armonie/ Noapte bună...
Blestemul ăsta a continuat să mă urmărească. A trebuit să vorbesc de la catedră despre Eminescu. Şi atunci am înţeles dilema. Ce or să spună ăştia – elevii adică – la BAC (dacă nu-i lasă nimeni să copieze)? Nu mai bine le dau eu acolo 2, 3, 5, 10 pagini ca măcar cei care învaţă (tocesc) să ştie să înşire două vorbe? Sau e demn ca un profesor de română să nu vorbească despre teme şi motive eminesciene? Se cheamă că mi-am făcut bine meseria dacă nu le dau în caiet nişte chestii clasice despre Eminescu? Nu mai spun cum am procedat.
Am omis însă un episod care deja se petrecuse înainte să apuc să predau. Am citit poezii de Eminescu. Procedura e simplă. Se ia un volum de poezii pe care scrie Mihai Eminescu, se deschide la întâmplare şi se citeşte. Dacă sună foarte cunoscut sau vag cunoscut, se repetă procedura până când se ajunge la un text complet străin. Şi abia atunci se poate vorbi despre (re)descoperirea lui Eminescu. Cel puţin eu aşa am păţit. Cui îi place, îi place, cui nu, nu. Dar mişcarea asta se poate repeta şi în altă zi şi cu altă dispoziţie sufletească. Poate e mai senin afară, poate că omul a mai citit o carte între timp. Oricum, se cheamă că a trăit alt soi de experienţă poetică decât cele care i s-au propus în şcoală.
Mare pierdere, zic eu, ca hip-hop-erii din ziua de azi să rateze frumuseţe de revoltă profundă (eminesciană) şi deşteaptă, şi percutantă din pricina unui profesor prea preocupat să ia toţi BAC-ul sau prea demn ca să nu dicteze un comentariu beton cu toate cuvintele cu papion pe care le ştie (sau poate că nu :D). Sau poezii de dragoste care conţin suficient din acel ceva general uman cu care se poate identifica până şi cel care ascultă Adi Minune de dimineaţa până seara. Plus că se folosește şi un vocabular care trece de 20 de cuvinte, iar rimele sunt reuşite.
Din foarte numeroasele şi la superlativ (toate!) performantele generaţii ale şcolii româneşti, foarte puţini răzbesc dincolo de potopul de sintagme înţolite şi reuşesc să observe un lucru simplu: că Eminescu era un tip deştept, spre exemplu. Nenorocul lui e că a fost sanctificat literar şi îmbrobodit cu adjective de nu se mai ştie pe unde sunt moaştele şi nimeni nu mai înţelege de ce ar trebui venerate. Din păcate, cei care îl elogiază până la cer, cred că nu fac decât să-i împlinească „profeţia” din Scrisoarea I. Şi mai cred că Eminescu e mai simpatic ăla de ieri, decât ăla de azi. Fiindcă era viu. Acum e statuie şi se găinăţează toţi criticii pe el de nu-l mai recunoşti la faţă.
Poate greşesc, dar Eminescu să ne judece. Eeemineeeescu...

Termeni subiectivi - Corectitudinea politică