Târguri de carte
Frakfurter Buchmesse este un eveniment cu amploare globală, probabil cel mai mare târg de profil din lume (cel puţin aşa se vrea şi se declară). În ediţia din 2007 (prima la care am participat, împreună cu Dani Fărcaş), spre exemplu, au fost 7.448 de expozanţi individuali (3.358 din Germania!), din 108 ţări. Editurile au venit cu 391.652 de titluri – 121.267 fiind noutăţi – expuse pe o suprafaţă de 171.790 mp. Numărul vizitatorilor în acest an a fost de 286.621, în 5 zile de târg. Pentru comparaţie, Gaudeamus 2007 a înregistrat aproape 450 de participanţi (care au avut la dispoziţie 10.000 mp) şi 96.000 de vizitatori. O suprafaţă de 17 ori mai mică (deşi e vorba de pavilionul central din Romexpo) şi un număr de edituri de peste 16 ori mai mic. Aceste cifre pot servi pentru comparaţie celor familiarizaţi cu târgurile românești organizate în Romexpo.
Mai întâi trebuie precizat că la Frankfurt nu se vând cărţi. Personajul principal nu este publicul cumpărător (poate că astfel se explică faptul că numărul de vizitatori e de numai 3 ori mai mare decât la București) care, eventual, ar putea beneficia de reduceri substanţiale, ci editorul şi agentul responsabil cu drepturile de autor. Se discută, se negociază, se încheie contracte. Poate că aici e cel mai evident caracterul de produs vandabil al cărţii. Calitatea conţinutului trebuie să se convertească în capital, în profit, altfel... degeaba a fost scrisă. În termeni economici, desigur.
Târgul de la Frankfurt este şi un spectacol. În fiecare an există un invitat special (2007 a fost rândul Culturii Catalane, iar 2008 e anul Turciei). Peste tot există afişe care îţi amintesc să vizitezi pavilionul invitatului.
Tot de spectacol țin și prezentările fiecărui expozant. Editurile mari au standuri pe măsură. Giganţii ocupau sute de metri pătraţi, în timp ce editurile mici (cum sunt şi cele evanghelice din SUA şi Marea Britanie) deţineau standuri mai modeste. Dar şi cei mai mici se străduiau să iasă în evidenţă. Spre exemplu, o editură din Germania avea garat la stand un Trabant, deasupra alteia trona graţios... o capră. Când am văzut-o n-aveam apartul s-o fotografiez, a doua zi am umblat câteva minute bune să aflu capra, dar nu am reuşit. Standul central al Australiei avea instalat deasupra un cangur.
De pitorescul târgului ţin şi titluri precum Our Mother Saint Paul, Yoga for Equestrians sau ăsta (dacă n-aveți răbdare pentru explicația video, citiți numai titlul aici).
În zilele târgului, oraşul devine un adevărat Babel. Probabil că mai toate limbile care au şi practica unei culturi scrise sunt reprezentate, fiindcă, dacă nu participă ca expozanţi, vin agenţi să achiziţioneze drepturi pentru traduceri. Antioccidentalul Iran a participat cu 22 de edituri, dar sunt şi ţări care nu figurează pe lista expozanţilor (Coreea de Nord, Somalia, Afganistan etc.). Am văzut foarte mulţi asiatici, unii venind ca reprezentanţi pentru ţările de origine, iar alţii ca angajaţi ai marilor companii editoriale.
În acest an, curtea a fost mobilată cu nişte cărţi decorative uriaşe, așezate în semicerc. În mijloc era montată mochetă, loc de lectură confortabil. La intrarea în târg erau instalaţi cu toată recuzita numeroşi anticari nemți.
Editurile sunt organizate atât pe ţări, cât şi pe domenii (cărţi pentru copii, spiritualitate, ficţiune etc). Din cele 10 hale ale târgului, 7 au fost folosite anul acesta pentru cărți – fiecare dintre ele având mai multe nivele. Distanţele sunt mari. De la intrare până în hala 8, spre exemplu, nu se putea ajunge, cu toate scările şi benzile rulante, mai repede de 20 de minute decât alergând încontinuu. Din loc în loc existau puncte de informare, de unde se puteau cere îndrumări şi în engleză, şi în germană. Vizitatorii aveau la dispoziţie un catalog gratuit. Dar, contra cost, puteau obţine unul exhaustiv.
Cea mai bine păzită intrare era cea de la nivelul unde aveau standuri SUA, Marea Britanie, Israel, Canada, Australia şi alţii. A fost singurul loc unde se verificau bagajele. Şi asta cu siguranţă nu pentru a păzi laptop-urile aduse de Google books (un stand mare chiar la intrare), nici ca să asigure protecţia cărţilor de la Random House, HarperCollins sau Wiley-Blackwell. Nici edițiile cu grafică de lux de la Phaidon (standul lor mi-a atras atenţia şi prin dimensiuni şi prin design).
Neapărat trebuie menționate toaletele. Impecabile. Şi curăţenia, şi mirosul, și tehnologia. Treabă nemţească. Constatând asemenea confort mi-am amintit şi că la intrare am plătit 22 Euro.
Şi la Gaudeamus s-a plătit intrarea anul acesta: a costat 3 lei. Despre toalete nu ştiu să spun nimic. N-am avut curajul să intru. Mirosea oleacă de afară...
În presă s-a anunţat că vineri publicul va putea intra de la ora 10, iar la faţa locului am constatat că numai de la 11. Aşa că am stat româneşte pe hol (asta a fost o concesie pe care a făcut-o șeful agenției de securitate, după ce oamenii au vociferat).
Multă lume dornică de carte şi la noi. Înghesuială foarte mare, mai ales sâmbătă. Chiar şi la standurile de sus abia puteai ajunge din cauza aglomeraţiei. Evenimente numeroase, lansări cu şedinţe de autografe.
Au fost prezente tot felul de personaje şi personalităţi: Ion Iliescu, Radu Paraschivescu, Denisa Comănescu, CTP, Traian Băsescu, Andrei Pleşu, Margareta Pâslaru, Vladimir Tismăneanu, Adrian Năstase, Radu Naum, Marius Chivu, Marin Mincu, Daniel Cristea-Enache, Gabriel Liiceanu, Cristian Diaconescu, Călin Vlasie, Bogdan Teodorescu, Mihai Şora, Horia-Roman Patapievici, Pavel Coruţ, Silviu Lupescu etc.
Ce am observat anul acesta e că editurile româneşti au devenit toate din ce în ce mai atente la design-ul cărţilor. Pe lângă prezenţele deja consacrate şi răsştiute (Humanitas, Rao, Polirom, Nemira, All, Teora etc.) menţionez câteva edituri cu o dimanică demnă de luat în seamă: Art (care are cel puţin două colecţii ce merită urmărite: Demonul teoriei şi Cărţi cardinale), Cartier (editura din Moldova, care traduce Jean Piaget), Tritonic (prezenţă agresivă, în tr(e)i locuri), Comunicare.ro, Herald, Idea. Standuri sobre şi elegante pentru editurile ortodoxe (Bizantină, Editura IBMBOR, Evanghelismos) sau greco-catolicii de la Galaxia Gutenberg (Robert Lazu se ţine în continuare de pasiunea lui şi a scos, în colaborare, Enciclopedia lumii lui Tolkien).
Am constatat și nouă tentativă (nu știu a câta) de resuscitare a Editurii Minerva. Cei care nu știți exact de unde s-o luați amintiți-vă colecția BPT (pe care încă o mai deține editura și vrea s-o impună, dar merge greu). Edituri precum Eminescu și Albatros aproape că au murit. Deși prima încă mai încearcă ceva.
Foarte interesant stand a avut Institutul Cultural Român. Și Radio România s-a prezentat interesant. De altfel, radioul național se încăpățânează de câțiva ani să fie organizatorul acestui târg. Și bine face că nu renunță.
Au participat mai multe universităţi de peste hotare cu standuri (The Hague University, University of Bedfordshire, Aarhus School of Business (Danemarca), La Salle Universities, University of Sheffield, Istituto Europeo di Design ș.a.), dar „gălăgia” din difuzoare atrăgea atenţia tot asupra lucrurilor care se petreceau în zona 0. De altfel, foarte multă lume n-am văzut să se înghesuie la ofertele educaționale, în ciuda numelui pe care-l poartă evenimentul. Instituţiile cu denumiri sforăitoare (gen Centrul Educaţia 2000+; vedeți că nici pagina web nu le funcționează) nu ofereau mai nimic. Aveau în schimb niște personaje destul de necomunicative la „relații cu publicul”. Mult mai atractive erau standurile cu produse multimedia pentru copii, de exemplu. Editurile de casă ale universităţilor din România oferă titluri de palmares şi de dosar pentru promovarea cadrelor. Mai sunt şi excepţii: Editura Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi, de exemplu, a venit cu Biblia de la 1688, un Dicţionar de sinonime comentate ale limbii engleze, Dicţionarul limbajului poetic eminescian. Nici timișorenii n-au stat rău.
Reţele şi cărţile practice sunt în mare vogă. La fel şi cele cu horoscop sau feng-shui. E toate la modă, ce să faci? Impresia e că se vinde absolut orice. Se reeditează cam tot ce s-a publicat înainte de ’89 din literatura universală. Evenimentul incontestabil al acestui an a fost apariția, într-o nouă traducere, la Polirom, al lui Hemingway.
De Harry Potter nu prea am auzit. Însă vrăjitorii au devenit adevărată molimă literară. Și la Frankfurt și la București afișe mari, cu grafică foarte bună te invitau în lumi fermecate. O adevărată junglă pentru copii și (mai ales) pentru părinți. În măsura în care sunt interesați ce citesc odraslele. Dar, lăsând la o parte acest trend ce ține de marketing, multe edituri publică reeditări ale unor cărți mai vechi pentru copii. Din păcate, nu toate sunt de calitate (a se vedea în acest sens articolul Ioanei Bot din Dilemateca, nr.19).
După ce am văzut ce se petrece în târgurile astea, nu mă preocupă soarta cărții, cred că încă mai are ani buni de trăit. Dar e dificil de prevăzut soarta cititorilor. Și cum vor reuși să discearnă între sute de mii de nume și titluri. Pentru mine e un subiect mult mai de actualitate.
Mai întâi trebuie precizat că la Frankfurt nu se vând cărţi. Personajul principal nu este publicul cumpărător (poate că astfel se explică faptul că numărul de vizitatori e de numai 3 ori mai mare decât la București) care, eventual, ar putea beneficia de reduceri substanţiale, ci editorul şi agentul responsabil cu drepturile de autor. Se discută, se negociază, se încheie contracte. Poate că aici e cel mai evident caracterul de produs vandabil al cărţii. Calitatea conţinutului trebuie să se convertească în capital, în profit, altfel... degeaba a fost scrisă. În termeni economici, desigur.
Târgul de la Frankfurt este şi un spectacol. În fiecare an există un invitat special (2007 a fost rândul Culturii Catalane, iar 2008 e anul Turciei). Peste tot există afişe care îţi amintesc să vizitezi pavilionul invitatului.
Tot de spectacol țin și prezentările fiecărui expozant. Editurile mari au standuri pe măsură. Giganţii ocupau sute de metri pătraţi, în timp ce editurile mici (cum sunt şi cele evanghelice din SUA şi Marea Britanie) deţineau standuri mai modeste. Dar şi cei mai mici se străduiau să iasă în evidenţă. Spre exemplu, o editură din Germania avea garat la stand un Trabant, deasupra alteia trona graţios... o capră. Când am văzut-o n-aveam apartul s-o fotografiez, a doua zi am umblat câteva minute bune să aflu capra, dar nu am reuşit. Standul central al Australiei avea instalat deasupra un cangur.
De pitorescul târgului ţin şi titluri precum Our Mother Saint Paul, Yoga for Equestrians sau ăsta (dacă n-aveți răbdare pentru explicația video, citiți numai titlul aici).
În zilele târgului, oraşul devine un adevărat Babel. Probabil că mai toate limbile care au şi practica unei culturi scrise sunt reprezentate, fiindcă, dacă nu participă ca expozanţi, vin agenţi să achiziţioneze drepturi pentru traduceri. Antioccidentalul Iran a participat cu 22 de edituri, dar sunt şi ţări care nu figurează pe lista expozanţilor (Coreea de Nord, Somalia, Afganistan etc.). Am văzut foarte mulţi asiatici, unii venind ca reprezentanţi pentru ţările de origine, iar alţii ca angajaţi ai marilor companii editoriale.
În acest an, curtea a fost mobilată cu nişte cărţi decorative uriaşe, așezate în semicerc. În mijloc era montată mochetă, loc de lectură confortabil. La intrarea în târg erau instalaţi cu toată recuzita numeroşi anticari nemți.
Editurile sunt organizate atât pe ţări, cât şi pe domenii (cărţi pentru copii, spiritualitate, ficţiune etc). Din cele 10 hale ale târgului, 7 au fost folosite anul acesta pentru cărți – fiecare dintre ele având mai multe nivele. Distanţele sunt mari. De la intrare până în hala 8, spre exemplu, nu se putea ajunge, cu toate scările şi benzile rulante, mai repede de 20 de minute decât alergând încontinuu. Din loc în loc existau puncte de informare, de unde se puteau cere îndrumări şi în engleză, şi în germană. Vizitatorii aveau la dispoziţie un catalog gratuit. Dar, contra cost, puteau obţine unul exhaustiv.
Cea mai bine păzită intrare era cea de la nivelul unde aveau standuri SUA, Marea Britanie, Israel, Canada, Australia şi alţii. A fost singurul loc unde se verificau bagajele. Şi asta cu siguranţă nu pentru a păzi laptop-urile aduse de Google books (un stand mare chiar la intrare), nici ca să asigure protecţia cărţilor de la Random House, HarperCollins sau Wiley-Blackwell. Nici edițiile cu grafică de lux de la Phaidon (standul lor mi-a atras atenţia şi prin dimensiuni şi prin design).
Neapărat trebuie menționate toaletele. Impecabile. Şi curăţenia, şi mirosul, și tehnologia. Treabă nemţească. Constatând asemenea confort mi-am amintit şi că la intrare am plătit 22 Euro.
Şi la Gaudeamus s-a plătit intrarea anul acesta: a costat 3 lei. Despre toalete nu ştiu să spun nimic. N-am avut curajul să intru. Mirosea oleacă de afară...
În presă s-a anunţat că vineri publicul va putea intra de la ora 10, iar la faţa locului am constatat că numai de la 11. Aşa că am stat româneşte pe hol (asta a fost o concesie pe care a făcut-o șeful agenției de securitate, după ce oamenii au vociferat).
Multă lume dornică de carte şi la noi. Înghesuială foarte mare, mai ales sâmbătă. Chiar şi la standurile de sus abia puteai ajunge din cauza aglomeraţiei. Evenimente numeroase, lansări cu şedinţe de autografe.
Au fost prezente tot felul de personaje şi personalităţi: Ion Iliescu, Radu Paraschivescu, Denisa Comănescu, CTP, Traian Băsescu, Andrei Pleşu, Margareta Pâslaru, Vladimir Tismăneanu, Adrian Năstase, Radu Naum, Marius Chivu, Marin Mincu, Daniel Cristea-Enache, Gabriel Liiceanu, Cristian Diaconescu, Călin Vlasie, Bogdan Teodorescu, Mihai Şora, Horia-Roman Patapievici, Pavel Coruţ, Silviu Lupescu etc.
Ce am observat anul acesta e că editurile româneşti au devenit toate din ce în ce mai atente la design-ul cărţilor. Pe lângă prezenţele deja consacrate şi răsştiute (Humanitas, Rao, Polirom, Nemira, All, Teora etc.) menţionez câteva edituri cu o dimanică demnă de luat în seamă: Art (care are cel puţin două colecţii ce merită urmărite: Demonul teoriei şi Cărţi cardinale), Cartier (editura din Moldova, care traduce Jean Piaget), Tritonic (prezenţă agresivă, în tr(e)i locuri), Comunicare.ro, Herald, Idea. Standuri sobre şi elegante pentru editurile ortodoxe (Bizantină, Editura IBMBOR, Evanghelismos) sau greco-catolicii de la Galaxia Gutenberg (Robert Lazu se ţine în continuare de pasiunea lui şi a scos, în colaborare, Enciclopedia lumii lui Tolkien).
Am constatat și nouă tentativă (nu știu a câta) de resuscitare a Editurii Minerva. Cei care nu știți exact de unde s-o luați amintiți-vă colecția BPT (pe care încă o mai deține editura și vrea s-o impună, dar merge greu). Edituri precum Eminescu și Albatros aproape că au murit. Deși prima încă mai încearcă ceva.
Foarte interesant stand a avut Institutul Cultural Român. Și Radio România s-a prezentat interesant. De altfel, radioul național se încăpățânează de câțiva ani să fie organizatorul acestui târg. Și bine face că nu renunță.
Au participat mai multe universităţi de peste hotare cu standuri (The Hague University, University of Bedfordshire, Aarhus School of Business (Danemarca), La Salle Universities, University of Sheffield, Istituto Europeo di Design ș.a.), dar „gălăgia” din difuzoare atrăgea atenţia tot asupra lucrurilor care se petreceau în zona 0. De altfel, foarte multă lume n-am văzut să se înghesuie la ofertele educaționale, în ciuda numelui pe care-l poartă evenimentul. Instituţiile cu denumiri sforăitoare (gen Centrul Educaţia 2000+; vedeți că nici pagina web nu le funcționează) nu ofereau mai nimic. Aveau în schimb niște personaje destul de necomunicative la „relații cu publicul”. Mult mai atractive erau standurile cu produse multimedia pentru copii, de exemplu. Editurile de casă ale universităţilor din România oferă titluri de palmares şi de dosar pentru promovarea cadrelor. Mai sunt şi excepţii: Editura Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi, de exemplu, a venit cu Biblia de la 1688, un Dicţionar de sinonime comentate ale limbii engleze, Dicţionarul limbajului poetic eminescian. Nici timișorenii n-au stat rău.
Reţele şi cărţile practice sunt în mare vogă. La fel şi cele cu horoscop sau feng-shui. E toate la modă, ce să faci? Impresia e că se vinde absolut orice. Se reeditează cam tot ce s-a publicat înainte de ’89 din literatura universală. Evenimentul incontestabil al acestui an a fost apariția, într-o nouă traducere, la Polirom, al lui Hemingway.
De Harry Potter nu prea am auzit. Însă vrăjitorii au devenit adevărată molimă literară. Și la Frankfurt și la București afișe mari, cu grafică foarte bună te invitau în lumi fermecate. O adevărată junglă pentru copii și (mai ales) pentru părinți. În măsura în care sunt interesați ce citesc odraslele. Dar, lăsând la o parte acest trend ce ține de marketing, multe edituri publică reeditări ale unor cărți mai vechi pentru copii. Din păcate, nu toate sunt de calitate (a se vedea în acest sens articolul Ioanei Bot din Dilemateca, nr.19).
După ce am văzut ce se petrece în târgurile astea, nu mă preocupă soarta cărții, cred că încă mai are ani buni de trăit. Dar e dificil de prevăzut soarta cititorilor. Și cum vor reuși să discearnă între sute de mii de nume și titluri. Pentru mine e un subiect mult mai de actualitate.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu