marți, 25 decembrie 2007

Vina Moşului

Moş Crăciun există! Nu spun o noutate. Numai scepticii incorigibili îl contestă.
Dar existenţa Moşului e foarte problematică. Prima lui deficienţă e că n-are mamă. Ci numai tată. Unul – aşa e uneori cu taţii – nu foarte precis, deşi se pare că i s-a stabilit în cele din urmă o paternitate certă (până la noi descoperiri). S-a ivit aşadar într-o familie monoparentală. Nu e corect politic să speculăm asta, dar dacă e s-o luăm psihanalitic sau de bun-simţ, nu are cum să fi rămas nemarcat de această stare de fapt. Poate că de aici i se trag toate câte le face. O fi vreun complex sau vreo frustrare refulată la mijloc, cine știe? Freud? E posibil ca la o analiză amănunțită, Moșul să apară ca un nevrozat. Și așa se justifică la lume, nu mai poartă responsabilități. Tata e de vină, mama la traumatizat, comerțul l-a batjocorit încă din fragedă... bătrânețe. A, da, unde mai pui că s-a născut bătrân?!
Cred însă că are o vină și că principala vină a moşului e că aparţine legendei. O legendă modernă. Povestea lui e scurtă şi eficientă. Un basm-reclamă.
Ca orice chestie modernă, și-a reclamat dreptul alternativ la existență. A relativizat autoritatea concurenței, pe care a declarat-o la fel de legendă și a recurs la echivalări. Așa am ajuns să aflăm că Iosif, Maria și Isus sunt tot niște personaje legendare, Moș Crăciun stă în rând cu ei și, deși nu au, practic, mai nimic în comun, se întâlnesc pe aceeași dată.
Cred că Moșul a fost primit mult mai bine tocmai pentru că nu aducea nimic explicit creștin în conținutul sărbătorii, ci numai chestiuni mai vagi precum bucuria în familie, „spiritul Crăciunului” (o fi vreun duh ăsta sau vreo fantomă?), dispoziția generoasă, capacitatea de a performa minuni.
Am crescut cu impresia nesistematizată, dar foarte puternică și atotprezentă că nimic creștin nu este și nici nu e cazul să fie în existența noastră cultural-civică. Veți zice unii că mi se trage de la copilăria sub comunism. Nu! E mai complexă treaba, nu mă apuc s-o disec acum. Pe scurt, biserica își proclama unicitatea ca deținătoare a tuturor manifestărilor credinței, iar societatea laică se dezicea cu blesteme de orice urmă de creștinism. Așa se face că am rămas șocat să aflu că există scriitori credincioși (mă refer la cei mari, nu la alții). Și mi-a luat destul de mult până să înțeleg că Europa (și America) se leapădă de rădăcinile lor creștine.
Am făcut această paranteză pentru Moș Crăciun. Ca să subliniez că el are un culoar (tot mai larg) care se pregătește de câteva secole bune. În felul lui, Moșul e un renegat, un rebel, un protestatar, un spirit liber...
Revin însă la vina lui. Neavând altă consistență decât legenda, el poate fi mutat dintr-un loc în altul, poate fi transplantat, adaptat și reinterpretat. Marea lui calitate este – parafrazând o reclamă intrată în folclorul tv – că „Moșul nu se supără. De ce oare?” Pentru că trebuie să supraviețuiască. Indiferent de cost. El e mulțumit și dacă devine un simbol, o sinecdocă, o metonimie, o parodie. N-are pretenții sacre, se pliază cu vioiciune pe orice context: de la fotbal la computere, de la macaroane la flori artificiale, Moșul vinde orice și dă orice fel de cadou. Dacă i se cere, se îmbată (criță), se dezbracă („crăciuniță”!?), se pensionează, se rătăcește, se lasă ademenit, rămâne blocat în horn, conduce taxi, fură mașini, se tratează de „reumă”.
Moșul e ca un detergent minune cu care poți spăla și vasele și mocheta și parbrizul. Și toate sclipesc la urmă.
Îi poți face orice (și muzică, și casă, și istorie, și cult) mai puțin un lucru. Nu-l poți contesta. Fiindcă nu stă într-un loc. E un argint-viu. Când pui mâna să-l prinzi, a scăpat în altă parte. E volatil. Cred că starea lui de agregare nu e cea solidă, ci mai degrabă gazoasă, fiindcă nu doar că se scurge, ci umple orice spațiu îi oferi.
Moșul e un fel de rețea globală. Se autogenerază din mai multe puncte simultan. Cine luptă cu Moșul a pierdut din start. Fiindcă e o luptă cu invizibilul.
Moș Crăciun este una dintre cele mai puternice ficțiuni existente. El nu se întrece decât cu alte ficțiuni cel puțin la fel de eficiente. Însă în zilele noastre toate aceste ficțiuni își vor găsi, pluralist, locul lor.
Deși deviez puțin, aș propune să ne pregătim pentru vremea când Făt-Frumos nu va mai avea voie să răpună zmeul sau balaurul, fiindcă cei din urmă vor constitui o minoritate discriminată pozitiv. Mă întreb cum vom rezolva problema foarte reală a lanțului trofic în natură.
Revin însă ca să închei. Moșul a venit și va sta. Deși s-a ivit în capitalism, nu are preferințe politice (s-a lăsat numit și Moș Gerilă), nici religioase, nici climaterice, nici etnice. Moșul e al nostru al tuturor. Și nu ne cere absolut nimic în schimb. Ho, ho, ho!

3 comentarii:

Radu P. spunea...

A fost a placere sa iti citesc articolul. LA multi ani!

Andrei spunea...

Salutare! Parca mi-ai transpus propriile ganduri in acest text. Dincolo de adevarurile exprimate in el - si d i n ele - se profileaza un gand care nu ma face deloc sa ma simt bine: astazi, sa strigi "Imparatul este gol(, nebunilor) ! " nu e un gest prin care sa ii poti trezi pe ceilalti, ci mai degraba o premisa spre a fi considerat demn de Spitalul 9. Ca, de, esti 'incorect politic', vorba ta si a lui Patapievici.
Nu stiu, poate am eu accese panicarde, dar ma gandesc tot mai mult ca in zilele astea - la ce s-o dau cotita, e s h a t o l o g i c e -, crestinismul autentic se reintoarce la inceputuri... Adica la a fi nevoit sa coboare in catacombe, sa se ascunda, sa fie simtit de restul ca o posibila amenintare.

A, si si pe mine ma irita rau chestia cu 'spiritul Craciunului'. Si inca asta ca asta, dar aia cu iepurasul de Paste ?!

Teofil S spunea...

As adauga un PS. Am auzit/vazut crestini (evanghelici si nu numai) care lupta cu Mosu...
Cred ca ii pandesc doua erori mari.
1. Sa compare fictiunea cu realitatea (capcana in care cazura si fanii "codului da vinci"). Si atunci riscul este ca Isus sa fie perceput ca o fictiune care lupta pentru suprematie.
2. Cristos sa para un fel de vedete frustrata ca i-au disparut fanii si, in consecinta, sa straduieste sa si-i recastige.
Raman la parerea ca exista o discretie a crestinismului si ca reclama nu ii e specifica. Desi sunt convins ca sunt unii care imi pot demonstra "biblic" ca Dumnezeu isi face publicitate, ca e advertiser-ul perfect etc. bla, bla, bla. But, no thanks!

 
Christianity Blogs - Blog Catalog Blog Directory Add to Technorati Favorites Religion blogs