luni, 24 decembrie 2007

După revoluție

Dictatorul a fugit!” Cu această replică a început pentru mine revoluția. Nici nu reușesc să îmi amintesc altceva, deși am încercat. Din bătrânul nostru VEF a răsunat o voce agitată rostind chestia asta bizară. Eram convins că-i Europa Liberă. A fost și mai straniu când am constatat că e Radio România. Părea un soi de vis fantastic. Era așa de palpitant ca la meci, când juca Steaua în Cupa Campionilor. Și a ținut mai multe zile „meciul” ăsta.
Frate-meu a mers să dea vestea la vecini. Unul l-a luat în brațe și la pupat de bucurie. Era victoria îndelung așteptată a alor noștri.
Apoi au apărut camioane care purtau steaguri găurite. Cum s-a înserat, am dat buzna la bace Ioane, care avea televizor (Opera, cu lămpi). Tot ce pricepeam e că a fugit Ceaușescu – și asta era bine –, dar nu i se dă de urmă – iar asta era rău. Că eram liberi – tot bine era –, însă cineva împușca oameni în București, Timișoara, Sibiu – și asta ne speria foarte tare pe noi copiii. Toate lucrurile astea le intuiam, la adulmecam, fără să avem noțiuni și reprezentări, ci numai spaime și bucurii spontane.
Atunci am auzit prima dată cuvinte precum: dezinformare, manipulare, iliescu, terorist, agentură, genocid, concetățean, voican-voiculecu, nomenclatură, mazilu, roman, piața universității, generalul vasile milea, proclamație, proiectoare etc. Știam de la Europa Liberă altele: protest, greva foamei, monarhie, dictator, pacepa, paul goma, perestroika, regele mihai, cortina de fier, mircea dinescu, doina cornea, solidaritatea, silviu brucan, pactul de la varșovia, nato, ioana măgură bernard, democrație, al dumneavoastră neculai constantin munteanu, monica lovinescu, libertate de exprimare, virgil ierunca, nestor rateș, comunitatea economică europeană, emil hurezeanu etc. După ziua aia ciudată cuvintele s-au amestecat de nu mai reușeam să pricep nimic. Ba s-au adăugat și altele: partide istorice, economie de piață, reformă, constituție, mineriadă, demisie, scrutin, parlament, coposu, ecologist, miron cozma, marian munteanu, instigare, platformă electorală, senator, deputat, divertis, ion rațiu, caleidoscop, bârlădeanu, a vinde țara, ajutoare (sau „helpuri”), meandre etc. Dintr-o serie mai târzie fac parte: corupție, xerox, tehnocrat, imunitate, extremism, vc tudor, coaliție, meleșcanu, fundație, năstase, clasă politică, grupuri de interese, faliment, bancorex, temeșan, caritas, joc piramidal, duplex, trimbulinzi, memorialul durerii, protv etc.
N-am simțit imediat ce înseamnă libertatea câștigată la revoluție. Ba din contră, în Ajunul Crăciunului n-am fost lăsați să colindăm decât puțin, de frica teroriștilor. Da’ n-am fost foarte amărâți, pentru că nu ninsese, era ceață și noroi. Însă la scurtă vreme a ajuns libertatea și la noi. Vacanța de iarnă s-a prelungit până în februarie. Și aveam și zăpadă. Asta da libertate!
La școală nu prea am sesizat ce se schimbase. Acum, în loc de tovarășa trebuia să zicem doamna. Diriginta purta un ecuson cu FSN. Îmi plăcea. Ecusonul. Însă nu îmi plăcea nici ce scria pe el, nici că vedeam oameni care îl purtau cu fală.
Personal nu m-a afectat prea tare schimbarea de regim. S-au făcut noi alegeri și tot eu am ieșit, doar că nu mă mai numeam comandant de detașament, ci șeful clasei. Tot noi, cei vechi, dețineam funcțiile.
Ce am priceput însă foarte repede era că o să fie greu. Și că trebuia „să strângem cureaua”. Altfel spus urma să fim săraci. Fiindcă nu eram dintre cei cu părinți cu stare, mă chinuia tare gândul ăsta. Îmi era nesuferit Brucan pentru convingerea lui că vor trece zeci de ani până să ajungă România economiile de piață eficiente. Nu mai suportam să aud de „buget de austeritate”, „criză economică”, „inflație”, „tranziție” etc.
Revoluția l-a convins pe tata să cumpere televizor. Nu știu dacă a făcut bine. Dar atunci am fost foarte încântat că puteam să văd desene animate, iar duminica așteptam ore întregi momentul când se dădeau „Cascadorii râsului”. Așa că mă anesteziam cu umor și voie bună pentru necazurile mele.
1989 a fost anul care m-a obligat să gândesc. De atunci încoace n-am mai avut de ales (gânditul în sine e o chestie neutră, care nu înseamnă că m-aș fi înțelepțit, ci doar că a trebuit să mă preocup mental de realitatea care mă amenința). Am fost obligat, de exemplu, să-mi amintesc că Iliescu promisese că nu va candida la alegeri. Ulterior a candidat și a câștigat. Cu minciuna. Până atunci nu m-a intersat niciodată politica, de atunci încoace n-am mai putut s-o ignor. O singură dată îi întrebasem pe ai mei, într-o dumincă „de votare”, de ce se mai duc dacă îl votează mereu pe același. Nu înțelegeam cum adică să alegi când e numai unul. Cred că mi s-a explicat că așa se face și că cei care nu respectă regula au de suferit. Mie mi se părea distractiv să votezi altceva. Ce nu s-ar aștepta nimeni. Dar am aflat că nu e voie, că nu se poate etc.
În fine, cred că moșul Brucan a avut dreptate. Adolescența mea s-a suprapus peste o etapă năbădăioasă a ţării ăsteia. Într-un sens am impresia că ne-am trăit împreună vârsta dificilă. Însă a ei continuă și azi. Și cred că acesta e și marele meu regret: că a rămas mult în urmă, că e încă sălbatică și mofturoasă, că e dezorganizată și sentimentală, că e patetică și nărăvașă, că e violentă și necugetată, că e credulă și infatuată, că umblă după mode, dar n-are stil, nici maniere. Poate că totuși din zbaterea prelungită de acum va ieși, contrar așteptărilor și evaluărilor realiste, (și) ceva bun. Dar mă încearcă frustrarea că nu s-a grăbit să crească și că a rămas infantilă în apucături. Sunt unul dintre cei trădați și trădători în același timp. Trădați pentru că ni s-a promis mult și, în naivitatea noastră, am crezut. Trădători pentru că ne-am văzut de maturizare și n-am mai așteptat să crească și țara cu noi. Trădați pentru că țara ne arde picioare în fund și ne dă țepe în buzunare. Trădători pentru că, dezamăgiți, ne-am întors către ale noastre și sperăm să ne meargă nouă bine, restul nu (mai) contează.
Finalul e că îmi doresc tot mai mult să achiziționez o ediție de opere Caragiale. Și sper să am bani s-o plătesc și timp s-o citesc.

13 comentarii:

Anonim spunea...

Nu stiu daca aici nu sint totusi mult prea multe sentimente amestecate.Si o vinovatie care nu isi gaseste rostul.Nici azi, dupa atitia ani, mai mult de jumatate din populatie traieste in aceiasi minciuna si n-a reusit sa se elibereze de monstrul ce le-a incetosat mintile.Chiar daca i-au nenorocit, i-au bagat in pamint, ei nu pot sa-si renege idolii. Eu cred ca sintem condamnati la acesta soarta. Te uiti in jurul tau la acest popor mioritic, cladit pe fundamentul minastirii condamnate la o vesnica lucrare si simti ca esti unul din personajele lui Kafka, care totusi intre noi fie vorba, a fost un scriitor generos cu eroii sai. Si daca nu ma credeti, priviti personajele, Ion Iliescu, sau Adrian Nastase, lista poate continua la nesfirsit...

Teofil S spunea...

Fiind vorba despre o "amintire din copilarie" nu are cum sa nu contina tot felul de sentimente amestecate. Cat despre zeii si erorii prezentului... am scris cate ceva in mai multe randuri despre ei. Sunt un fel de maimutareala a numelui pe care il poarta. Iliescu este o grozavie politica si umana. Sa speram ca teama lui cea mai mare se va adeveri: va fi aspru judecat de istorie si va ramane consemnat de ea ca un "nostalgic". El, se stie (vorbeam azi cu niste prieteni), e un adept al materialismului-stiintific si a crezut despre Ceausescu (si a declarat) ca a gresit, dar nu a condamnat sistemul in asamblu niciodata cu adevarat.
Nastase... un pui mai mic, dar la fel de naparca precum "bunicuta". Da. Lista e interminabila. Nici nu are rost intocmita, eventual luata cu copy-paste de pe site-ul Parlamentului.

Anonim spunea...

Aveati perfecta dreptate cu televizorul. Tot ce deformeaza si murdareste realitatea... Ajungind sa ne 'uriteasca' sufletele. Aceasta goana nebuna dupa 'senzational', dupa un pumn de zloti, o mina de arginti...

Teofil S spunea...

Nu e doar un pumn, e un car sau chiar mai mult. Dacă ați urmărit puțin chestiile tv în ultima vreme, s-au dat peste 80 milioane $ (plus TVA!) pentru meciurile din Liga I (din România!). Așadar, rentează, se fac bani mulți din televiziune și nici nu ai nevoie de conștiință, ci doar de un cont și de mult tupeu (care nu e greu de obținut).
PS: Presupun că dvs. ați comentat și la alte articole. Dar pe ăsta cred că era mai bine să-l puneți la textul despre rating, cred ca acolo ați citit chestia cu tv-ul. Dar nu e o catastrofă. Mulțam de trecere și de însemnari!

Anonim spunea...

"Revoluția l-a convins pe tata să cumpere televizor. Nu știu dacă a făcut bine."
M-a izbit sensul acestei fraze, careia la prima trecere, desi am obsrvat-o, 'orbit' de furie, nu i-am dat atentia cuvenita. Nu de aspectul material era vorba.
Ci de cei 30 de arginti. Zlotul, daca nu ma inseala memoria, fiind o moneda de argint. (Si)Ea ar fi cel mai aproape intr-o incercare de-a identifica 'numarul'. Si sint convins ca acesta era si sensul celor doua propozitii. Poata inca nebanuit, la acea vreme, dar intuitia nu prea greseste.Eu sint cel cistigat si deci cel care ar trebui sa va multumesc .

Anonim spunea...

Brucan a avut dreptate doar pentru ca era coautor.Meritele lui 'profetice' sint astfel pierdute.Priviti doar la imensa impotrivire (de neinteles din punct de vedere al patriotismului declarat) asupra directiilor politicii externe romanesti si veti sesiza cam ce doreau si continua sa-si doreasca "revolutionarii" lui 1989. Ajungind sa spuna ca pina si alegerea Patriarhului BOR, ar putea fi influentata de stapinii lor...

Teofil S spunea...

Da, am priceput că exprimarea dvs e metaforică, însă voiam să ies puțin din metaforă și să fac loc concretului unei realități... amenințătoare. Aș sublinia astfel un aspect: banii înving orice moralitate. Iuda măcar și-a dat seama că n-a făcut bine. Ăștia (și proști și hapsâni) nu cred că își vor da seama de ce fac. Vor fi mereu convinși că, dacă lor le merge bine înseamnă că au făcut bine.

Teofil S spunea...

Da, ’revoluționarii’ voiau mai la est. Nord-est, ca să fim mai preciși. Dar și acolo s-a dizolvat sprijinul.

Anonim spunea...

Nu sint deloc prosti. Nici cei ce stau in spatele lor. Iuda daca n-ar fi existat ar fi purtat un alt nume. Banii, nu reprezinta nimic. 'Vanitatea vanitatilor; totul e vanitate."

Teofil S spunea...

Cei din prim-plan sunt mai prostuți, după părerea mea. Cei din spate, care nu se văd, ăștia da! Ăștia știu, simt, pre-simt, văd, aud. E ceva malefic în această capacitate. Banii nu sunt un scop pentru ei, sunt un mijloc pentru... dar nu vreau să intru într-o discuție fără capăt într-un comentariu minuscul. De altfel, nici nu mă simt în stare să port această discuție decât cu argumente culese din diferite surse de încredere (pentru mine). Și poate chiar voi incerca măcar niște recenzii la vreo 2 cărți interesante. Și de acolo se pot închega iar niște discuții, mai specifice.

Anonim spunea...

Nu cred sa fie nevoie de surse. Care nu prea pot fi de incredere. E deajuns sa urmaresti evenimentele si evolutia in timp. Ce legatura poate fi facuta intre vizita unui personaj misterios ce-a reluat legaturile (impins de stridenta necesitate a reconstruirii aliantelor) cu pesonaje apartinind spectrului larg. Unele cunoscute pentru activitatile lor, altele invirtindu-se un timp in anumite sfere, demascati de fosti colaboratori pentru legaturi si subventiile 'necunoscute'. Si brusc o coalitie cvasitotala impotriva unei persoane, ale carei afinitati sint binecunoscute, etc., etc. Vanitatea este cea care ii mina. Puterea, seductia ei. Si impresia ca ar si putea fi detinatorii ei. Jocul pe care l-au mai practicat si intr-un trecut nu prea indepartat... Solidaritatea aceasta extrem de suspecta...

Teofil S spunea...

Când ziceam de surse, mă refeream la niște cărți/autori care aprofundează această beție a puterii și izvoarele ei ascunse.
Ceea ce spuneți... hmm. Da, am văzut lucruri care seamănă, dar nu știu exact la ce anume faceți referire. Coaliții monstruoase au existat în România (modernă) de la debarcarea lui Al. I. Cuza până în prezent (spun asta ca profan în ale istoriei).

Anonim spunea...

Nu o sa spuna nimeni adevarul. Nu cred in coalitii, in toate fanteziile acelea gen P.C., baliverne de adormit copii. Ori poate doar o alta forma de manipulare. In cazul lui AIC, a fost poate alegerea cea mai inteleapta. El devenise pericolul. Si ce a urmat a dovedit ca generatia de atunci a intuit bine viitorul. Desi pina la urma alegera a fost...cam intimplatoare. Dar cea mai potrivita. Azi...?

 
Christianity Blogs - Blog Catalog Blog Directory Add to Technorati Favorites Religion blogs