Obligatoriu de citit

Ziarele de scandal, paginile mondene, curiozităţile adunate de peste tot sunt, în general, refuzate de oamenii cu o anumită ţinută intelectuală şi cu un anumit coeficient de inteligenţă. Este normal ca atunci când gradul de educaţie creşte, interesul pentru copilul Angelinei Jolie cu Brad Pitt sa scadă, tinzând asimptotic la 0.
Cu toate acestea, poate că articolele de acest gen ar merita oarecare atenţie, fiindcă ele dezvăluie simptome ale lumii contemporane. Simptomele presunun o boală reală sau prezumtivă. Şi nu voi renunţa la aceasta sugestie. Dar se poate vorbi şi despre fapte cu valoare simbolică, evenimente reprezentative pentru o anumită tendinţă sau profeţind noi tendinţe.
Observând cum sunt scrise aceste articole, se detaşează, dincolo de stilistica specifică, o atitudine. Ziaristul (oare i se poate spune aşa?) care se ocupă de aceste subiecte le tratează ca şi cum ar avea dreptul inalienabil să-şi bage nasul în toate problemele intime ale „vedetelor”. Nu există nicio sugestie că vreun imperativ moral sau deontoligic ar putea determina o urmă de respect pentru viaţa particulară. Totul trebuie descoperit, descusut, interpretat de obicei răuvoitor (fără nici un fel de limite sau scrupule) şi expus pe larg unui public avid de picanterii şi voyerist până la isterie.
Odată remarcată această atitudine a „presei”, cititorul va fi ori mai circumspect, ori se va conforma (complăcea) sugestiei implicite de lectură, adoptând aceeaşi paradigmă. În acest din urmă caz, articolul nu va mai fi unul ce furnizează informaţii, ci direct opinii. Paginile sunt pline de „adevăruri” subînţelese cum ar fi că idealul femeilor este să nu aibă decât maxim 40 de kilograme, iar al bărbaţilor să umble din dormitor în dormitor. Nimeni nu are voie să se îndoiască de veridicitatea acestor presupoziţii. Femeia emancipată e musai să se arate cu slujbă prosperă (pe cât posibil să fie plecată 10 ore pe zi de acasă), cu copii crescuţi printr-un ingenios artificiu acrobatic între slujbă, gradiniţă şi (ramoliţii) părinţi/socri.
Mergând pe firul vârstei mai sus, puteţi citi sfaturi pentru adolescente, care, în virtutea necesarei educaţii sexuale, sunt sfătuite de pe la 12 ani ce masculi să caute, pe care să-i lase să o „fericească” într-o noapte de pomină. Dar (câtă emoţionantă grijă!!!) să se ferească de SIDA cu prezervative, însă nu se suflă nici o vorbă că sexul este anormal la o anumită vârstă şi asta pe considerente medicale şi psihologice, iar nu din cauza „îngustimii” morale sau religioase a babacilor.
Tot din paginile mondene se mai poate afla, de exemplu, că divele caută locuri ferite pentru a-şi aduce pe lume odraslele, că „îşi fac cuib”, într-un stil similar animalelor ce cuibăresc. E un lucru pozitiv această întoarcere la nevoia de intimitate. Însă, într-un articol despre un astfel de eveniment, se precizează cu mirare (poate ciudă şi consternare) că autorităţile dintr-o ţară au asigurat protecţia unui cuplu „împedicându-i chiar pe jurnalişti să perturbe sejurul” celor vizaţi. Vă închipuiţi dumneavoastră? Adicătelea chiar şi jurnaliştii au fost opriţi să de buzna peste... celebrităţi! Câtă nedreptate pe lumea asta!!!
E înspăimântător să citeşti în subtexul acestor articole. Afli din altă parte că fanii (auzi, dom’le) nu sunt de acord cu căsătoria dintre X şi Y. Poate că tot fanii dictează şi care ar trebui să fie următoarea mişcare într-un cuplu: cât să reziste şi când să se destrame. Că doar d-aia sunt fani pe lumea asta. Şi cine eşti tu, mucea!, să insulţi armata fanilor dispuşi să-ţi sară în cap şi să dea buzna în casă peste tine? Poate că or fi ei puţin maniaci şi că se cred Ludovic al XIV-lea sau Cristofor Columb, dar asta nu înseamnă că trebuie să le ignori părerile, ţâcă!
Tot vedetele (nu vorbim aici despre români) dau uneori tonul şi atrag atenţia asupra unora dintre problemele serioase ale contemporaneităţii. Lăsăm la o partea preocupările penibile pentru viaţa oropsită a şoarecilor de laborator sau centrele cosmetice pentru câini. Există staruri preocupate de chestiuni serioase cum ar fi sărăcia ţărilor africane sau traficul de fiinţe umane, de războaiele civile sau ameninţarea minelor antipersoană.
Nu discut şi nu cunosc motivaţiile celor care se apleacă spre astfel de probleme, dar este un fapt că ei fac o breşă în amnezia generală a statelor civilizate, deschizând opiniei publice perspectiva unor adevăruri crunte şi incontestabile.
Dezumanizarea civilizaţiei occidentale este evidentă în cazurile emblematice ale celebrităţilor show-biz. Privind la rece, este dezolant să ştii că există clinici speciale pentru animale în foarte multe ţări vestice, în timp ce în mii de oraşe şi sate sărace oamenii mor din cauză că nu au un nenorocit de vaccin. Inechitatea este grotescă. Probabil că occidentalii îşi confecţionează realităţi sau, pur şi simplu, nu mai disting problemele adevărate, din pricina bunăstării existente. Lucru de mirare într-o epocă în care informaţia circulă foarte repede. S-ar putea să se fi pierdut un simţ sensibil la suferinţa altora. Este posibil ca problema să fie una de inteligibilitate. Empiric vorbind, pare-se că orice îmbunătăţire a situaţiei economice şi sociale este însoţită de o creştere a insensibilităţii sociale. Foarte greu se poate menţine receptivitatea la sărăcie, odată ce sărăcia nu mai reprezintă o ameninţare.
În altă ordine de idei, dintr-un soi de infantilism emoţional mai mult sau mai puţin cultivat, tot „starurile” sunt cele care, aşa ca în filme, cred în dragostea ideală. Trist că frustrarea unor ratări se concretizează în divorţuri fără număr şi fără măsură. Afli, astfel, că oamenii ăştia trăiesc o angoasă, o spaimă perpetuă. Fuga dintr-un pat în altul nu este admirabilă, nici exemplară (sau nu s-ar cuveni să fie), dar este o nefericită opţiune curativă. Personal nu cred într-un libido atât de dezvoltat, care să reclame cu stringenţă satisfacţie zilnică la infinit şi cu orice preţ (cred că se întâmplă doar în cazuri patologice). Dar cred într-un gol, într-o absenţă înfiorătoare, insuportabilă, care determină comportamente bizare şi alegeri proaste.
Rubricile mondene nu sunt, aşadar, o chestie uşor de categorisit. Şi uneori merită atenţie, însă lectura se cuvine făcută într-o cheie atipică pentru „spiritul veacului” şi pentru năravul legalist. Da, ne cunoaştem spiritul justiţiar şi punitiv. Dar din ăsta găsim destul în infern, nu-i musai să puricăm noi paradisul de... paraziţii care, chipurile, s-ar putea infiltra (nenorociţii!).

(Sus: http://retiredhorses.org.uk/zimg/cartoon/reading-newspaper.jpg; la mijloc: Dave Rustad - http://www.rivertowns.net/rustad/dr016.htm; jos: http://oneyearbibleimages.com/pride.gif)