luni, 24 noiembrie 2008

Lista candidaților pătați

Academia Cațavencu a inițiat o campanie de identificare a „canditaților pătați”. Rezultatele la care au ajuns „cercetătorii” lor sunt interesante, chiar dacă nu fără greșeală. Găsiți aici lista integrală.

Preiau mai jos doar numele candidaților din judeţul Bihor.

Lakatos Peter (UDMR)
Ca deputat şi preşedinte al Fundaţiei Partium, a obţinut o vilă de sute de metri pătraţi, cu teren şi dependinţe aferente, de la Primăria Oradea, pe zece ani, pentru 150 de lei pe lună, în mod ilegal.

Ştefan Seremi (PD-L)
Menţionat în raportul „Corupţia descentralizată“ al Centrului de Resurse Juridice pentru că a fost incompatibil cu funcţia sa: ca preşedinte al Consiliului Judeţean, era şi administrator al complexului Crişana din Băile Felix, societate la care CJ deţinea participaţii.

Mihai Bar (PSD)
Are o relaţie lungă şi suspectată de conflict de interese cu fraţii Micula, proprietarii European Drinks.
Ca preşedinte ATCOM (Asociaţia Cooperativelor Meşteşugăreşti), a cumpărat de la firmele fraţilor TIR-uri de brelocuri, şepcuţe şi tricouri nevandabile. Apoi, ca preşedinte de Consiliu Judeţean, le-a facilitat achiziţionarea Hotelului Crişana din Băile Felix, în condiţii foarte avantajoase.

Gheorghe Sârb (PD-L)
Ca fost prefect şi fost deputat, averea sa este disproporţionat de mare: o vilă de lux, două apartamente şi două spaţii comerciale. De asemenea, declară că e absolvent de Drept, deşi nu are studii juridice, ci e frigotehnist.

Mircea Matei (PD-L)
Conflicte grave de interese: deşi e consilier local, e şi director la Luxten, firmă care are contracte cu Primăria Oradea. Soţia lui a fost angajată în primărie, de unde a primit şi o garsonieră, în ciuda listei lungi de aşteptare pentru cetăţenii fără rude în consiliul local. Matei e cercetat de DNA şi pentru deturnarea a mai multe sute de mii de euro din bugetul local, bani destinaţi echipei locale masculine de baschet.

Octavian Bot (PD-L)
Migrator: PAC, PL ’93, independent, acum PD-L.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Vad ca puneti multa patima in aceasta campanie electorala. Asadar, nu pot sa nu ma intreb... Dar dumneavoastra in ce colegiu candidati? Si de la ce partid? Nu de alta, dar poate va votam si noi.

Teofil S spunea...

Asta chiar e bună! Să știi că mi-ai dat o idee interesantă. Lasă, peste vreo 30 de ani așa, când spre pensie nu voi mai avea alte interese, mă lipesc și eu de un partid, poate prind un loc în Parlament și măcar pensia mi-o asigur la alt nivel.

Mulțam și sper să mă ții minte ca să mă poți vota.

 
Christianity Blogs - Blog Catalog Blog Directory Add to Technorati Favorites Religion blogs