vineri, 28 noiembrie 2008

Dilemele votului

De patru ani de zile a început numărătoarea inversă. Aşa se întâmplă de fiecare dată. În ultima lună, ticăitul ceasului s-a auzit mai insistent. Larma generală, agitaţia, demonstraţiile de forţă, prestidigitaţiile electorale şi acrobaţiile retorice s-au înteţit. Am aflat că trăim vremuri istorice, fiindcă e prima dată când avem vot uninominal. Mă rog, o variantă a lui. Dar de când mă ştiu am trăit mereu vremuri istorice. Ceauşescu era convins de asta, iar cei care au urmat au crezut la fel. Toţi s-au străduit să ne demonstreze cât de istoric e prezentul şi că trecutul nu merită ţinut minte. S-a ajuns astfel la situaţia în care nu prea mai avem termeni de comparaţie decât în măsura şi sub forma în care ni-i livrează candidaţii. Că avem, în general, memoria educată pentru a fi foarte scurtă este un adevăr demonstrat de fiecare scrutin electoral. Cu siguranţă că ştiau cât de prost o duseseră ani de zile ţăranii, o bună parte dintre moldoveni şi olteni, bătrânii pensionari şi alţii care votează în mod tradiţional cu PSD. Dar asta nu i-a împiedicat să voteze neschimbat şi în 1996, şi în 2000, şi în 2004. Probabil că în amintire le răsărea doar ultima râgâială de după chermeză sau ultimul cupon de pensii care merita înrămat după recenta majorare. Soarta analfabeţilor care vin însoţiţi de primari şi instruţi de ei sau a ţiganilor cărora li se obţine votul prin şantaj o deplâng şi de aceea nu-i socot responsabili.
S-ar putea însă ca anul acesta să rămână în istorie nu pentru uninominal, ci pentru absenteism. S-a întâmplat că mai mulţi au înţeles un lucru: nu au cu cine să îi schimbe pe cei care sunt acum. Oamenii au început să-şi amintească de câţi ani o duc rău, deşi li s-a promis mereu că o vor duce bine. Degeaba îşi istovesc politicienii bojocii, fiindcă nu mai sunt crezuţi în aceeaşi măsură ca altădată. Multă vreme am cochetat cu această soluţie, a neprezentării la vot. şi chiar şi astăzi, dacă aş avea certitudinea că se poate obţine o participare de sub 10% la nivel naţional, cred că aş considera-o oarecum acceptabilă. Dar nu e.
În primul rând, vor merge la vot membrii de partid, apoi simpatizanţii, apoi cei care au primit „de toate” (cum mărturisea la televizor un bătrân din Mizil, după mitingul electoral PSD), apoi vor merge cei care fac asta ca pe un hobby, ca să iasă din casă ori să scape de plictiseală. Va exista însă o categorie destul de largă de oameni care nu vor dori să meargă la vot, fiindcă sunt din nou în situaţia de a alege răul mai mic. Unii dintre ei s-au ars cu CDR-ul, apoi cu D.A.-ul, iar acum chiar nu prea mai întrevăd opţiuni.
Deturnarea repetată a încrederii cu care oamenii ce voiau să schimbe ceva în ţara asta i-au învestit pe diferiţi politicieni începe să-şi dea roadele. Prea puţini mai văd într-un partid sau altul o soluţie reală la nevoile ţării. Iar printre acei puţini care încă se amăgesc îndrăznesc să cred că nu se numără oameni inteligenţi şi informaţi. Că se mizează pe „un pic mai bine” sau pe „furt mai puţin” sunt de acord. E singurul lucru posibil şi rezonabil. Pervertirea statutului de om politic a mai distrus un reper. Acum nimeni nu se mai încumetă (şi nici nu deţine mijloace eficiente) să facă distincţia între mânjiţi şi oneşti. Probabil că cei mai mulţi preferă să-i considere pe toţi corupţi şi aşteaptă să fie contrazişi.
Sub aceste auspicii sunt totuşi obligat să mă gândesc foarte serios să merg la vot. Cel mai atrăgător imbold moral ar fi dacă votul meu ar putea elimina un corupt care şi-a făcut mendrele prin Parlament. Aş şti măcar că ajut prin ştampila pe care o pun să fie eliminat ceva rău din organismul politic. Nu în calitate de judecător, ci din postura votantului treaz şi care încearcă să se dovedească responsabil când este pus în faţa unor date, atâtea câte i se oferă. Fac o paranteză şi spun că admit că există aici posibilitatea de a fi manipulat, dar nu văd cum ar putea un simplu cetăţean să elimine acest risc. ţine de moralitatea altor cetăţeni, mai „complecşi”, să furnizeze informaţii veridice. Închei paranteza spunând că nu am posibilitatea, în colegiul la care sunt arondat, să aleg între „albi” şi „negri”.
şi atunci trebuie să îmi găsesc alte criterii. Unul este foarte simplu. Nu votez cu naţionaliştii-comunişti. Oricât de credibil şi de simpatic ar fi candidatul PRM, nu pot susţine prin votul dat intrarea acestui partid în parlament. Nici la următorul partid nu stau foarte mult să mă gândesc: nu votez nici cu PSD. A distrus cam tot ce a putut în România, ne-a ţinut într-o înapoiere cruntă, a moşit toată şleahta de profitori care a înflorit în anii din urmă. Doi ani (între 1990-1992) a condus ţara aproape fără opoziţie. Putea face orice, şi ştiţi prea bine ce a făcut. A urmat apoi guvernul lui Văcăroiu care a stat bine pe caşcaval şi l-a feliat astfel încât CDR-ul a găsit în ’96 mai mult găurile. Toate organismele internaţionale occidentale cam lăsaseră România în seama conducătorilor ei blestemaţi. Abia schimbarea de regim a reprezentat un semnal luat în seamă de NATO sau UE. Doamna care candidează din partea PSD mi-e chiar simpatică şi risc s-o cred, dar se află într-un partid de dinozauri care ştiu foarte bine care le este interesul. Să votezi un partid care ne ameninţă că îl înscăunează prim-ministru pe Obama de Dăbuleni? Cum că, sugerează clipul lui electoral, stânga românească ar fi echivalentul stângii americane. Atunci Gheorghiu-Dej şi Ceauşescu ai noştri n-au fost decât un fel de Harry Truman, JFK şi Jimmy Carter ai lor, nu? Atâta că n-au stimulat dezvoltarea altor ţări, n-au participat la conflicte externe, n-au emancipat minorităţile etnice şi n-au trimis rachete pe lună, ci au contrubuit la subdezvoltarea propriei ţări, au distrus partidele politice, au vândut evrei şi nemţi şi au trimis în gropi comune o bună parte din creierele luminate ale perioadei interbelice. E limpede că trebuie să revenim la stânga, de dragul schimbării în bine...
Urmează că nu votez cu cei de la putere. Nu mai revin asupra argumentelor. Mai punctez doar un mizilic electoral: primul-ministru taie salariile dascălilor (am vorbit despre asta), dar se oferă să dea elevilor laptop-uri. Habar nu am dacă s-a concretizat povestea, că n-am mai urmărit. Dar e foarte interesantă şi deloc populistă măsura!... Faptul că aşa au făcut toţi de-a lungul timpului nu e decât un contraargument în plus.
Rămân atunci PDL şi PNG-CD. Amândoi candidaţii (şi de la Senat şi de la Camera Deputaţilor) sunt dintre cei mai controversaţi pedelişti bihoreni. Umblă vorbă că ar căuta doar imunitate în viitorul Parlament, mai ales cel care a fost primar. şi chiar dacă n-ar fi adevărat, tot nu poţi să nu te întrebi de ce nu e suficient Parlamentul European în care a fost ales, ci e mai bun ăla de la Bucureşti? Să fie la mijloc numai distanţa şi dorul de casă? Oricum, în Bihor, candidaţii PDL nu sunt selectaţi dintre cei mai credibili (vezi Seremi, fost fesenist, sau Bot, traseist de frunte), ci dintre cei mai... cunoscuţi, probabil. Cu PNG însă cine ar avea curajul să voteze? Mai ales dacă nu e fan(atic) Steaua sau admirator înfocat al naţionalismului prost înţeles şi încreştinat al lui Becali.
Candidatul UDMR a fost cel mai interesant pe care l-am auzit. Dar nu pot vota cu maghiarii şi asta nu pentru că aş fi şovin, ci fiindcă sunt obositori cu naţionalismul tragi-comic pe care îl predică în continuare cei de la nivel central. Dacă acest candidat s-ar fi aflat pe listele unui alt partid, ar fi fost mari şansele să-l iau serios în calcul. Până una-alta, UDMR-ul este în Ardeal una dintre cele mai eficiente sperietori care trimit românii spre urne: dacă voi nu veniţi, iese ungurul! Aşa e, dar penibil argument.
Nu ştiu ce voi face. Încă mă gândesc care este răul cel mai mic la care să-mi aduc contribuţia. Modestă, dar singura pe care o pot avea.
Uninominalul acesta e un început timid. Electoratul român este imatur, la fel şi politicienii. În continuare unii vor vota pentru un partid, nu pentru un om. Poate că pe viitor vor arăta altfel lucrurile. Acum s-a recurs la promisiuni specifice cartierului, ca şi cum n-am avea primar. Dacă e să aplicăm această logică la nivelul întregii ţări, înseamnă că parlametarii vor deveni un fel de primari pe regiuni (nu pe localităţi), dar care-şi au sediul în Bucureşti. şi că, în funcţie de pricepere, fiecare va încerca să atragă mai multe foloase pentru colegiul care l-a propulsat. Atunci, în mod firesc, pentru aceste vremuri de bejenie, cel mai bun candidat ar fi cel mai viclean, cel mai influent, cel mai exersat.
Va trebui să mai aşteptăm până ce lucrurile se vor aşeza în normalitatea lor (oricât de precară). Insist să cred că în aceşti nouăsprezece ani s-a promis cam tot ce se putea promite, iar soluţia o reprezintă oamenii care fac. Cred că acest motiv i-a determinat pe orădeni să aleagă un primar penelist. Nu cred că oraşul în care locuiesc are vreo afinitate cu PNL-ul, dar l-a văzut pe fostul prefect făcând lucruri verificabile, îmbunătăţind concret funcţionarea unor structuri anchilozate. De asta a fost votat şi asta se aşteaptă de la unul ca el. Mai adaug încă un criteriu la care Transilvania pare să fie mai sensibilă decât alte zone ale ţării: ar fi indicat ca un candidat să se dezică făţiş de nostalgicii comunişti şi de moştenitorii lor de drept. Stânga încă poartă povara trecutului de care nu vrea să se lepede.

Am ajuns la finalul propriei variante de campanie electorală. Promiteam să mă explic. Ce interese m-au mânat?
După cum se poate vedea, n-am reuşit să mă conving nici pe mine însumi cu cine să votez. Nu cred că ar dori vreun partid să „beneficieze” de tipul de reclamă pe care îl fac eu. N-ar fi dispus vreun candidat să mă plătească pentru a-i diminua şansele.
Mi se pare legitim să fiu întrebat de ce nu am ales partea bună a lucrurilor, de ce am preferat să văd totul „în negru”. M-am întrebat şi eu asta. Iar răspunsul e cât se poate de simplu. Bombardat cu mesaje care debordau de optimism, de încredere, de autosuficienţă, de ridicolă autopromovare, am simţit nevoia să echilibrez balanţa. Toată perfecţiunea de campanie, propagată prin orice mijloace risca să obnubileze realităţile neplăcute. Am făcut această anamneză din nevoia de a-mi proteja memoria în faţa asaltului ce propunea amnezia senilă şi entuziastă. Socot că e un gest de normalitate. Istoria recentă nu s-a scris cu slogane, ci cu acţiuni aşa cum au fost ele şi care trebuie periodic redeşteptate atâta vreme cât nu sunt asumate, ci ascunse sub preş.
Am vrut un exerciţiu de exonerare a electoratului acuzat mereu şi de către politicieni şi de către „lideri de opinie” că din cauza lui merg prost lucrurile în ţară. Nu e adevărat decât într-o anumită măsură. Gluma e interesantă, dar nesărată. În ’96 oamenii ăia proşti şi manipulabili, populaţia în faţa căreia se bat ei pe burtă sau la care urlă ca în grajd, a încercat să schimbe ceva, dar factori dincolo de posibilităţile de control ale omului de rând au deturnat această schimbare şi au făcut din ea un răsunător eşec. Politicienii şi jurnaliştii care ne ţin azi predici au fost (mulţi dintre ei) parte a acestei nenorociri, fiţi convinşi! Nu sunt încântat de cum votează românii, nu cred în inteligenţa lor politică, nu-mi place prea mult ce spune „vocea poporului”. Dar e o mârşăvie şi o falsă responsabilizare să li se pună în cârcă absolut toată corupţia anilor postdecembrişti pe motiv de lipsă de discernământ electoral. Se poate reproşa românilor că n-au ieşit în stradă, că n-au recurs la gesturi de criză, dar nu că n-ar fi încercat să stopeze măgăriile. Unde mai pui că nici măcar nu avem certitudinea că tot procesul de votare se desfăşoară corect.
Cred în nevoia de politică şi în utilitatea Parlamentului. Chiar dacă, strict personal, consider că monarhia arată mai interesant, parlamentarismul nu este scos din ecuaţie. Marea problemă e că mijloacele de control ale democraţiei nu există decât teoretic şi nu funcţionează decât aparent. Iar ceea ce ni se cere să facem în calitate de cetăţeni cu „drepturi” este, de multe ori, un simulacru, un spectacol grotesc. Principiile funcţionării democraţiei există. Rămâne să şi dorească (e vorba de aşa-numita „voinţă politică”) cineva ca lucrurile să se pună în mişcare.

Niciun comentariu:

 
Christianity Blogs - Blog Catalog Blog Directory Add to Technorati Favorites Religion blogs