luni, 10 noiembrie 2008

Arsenal de campanie electorală. (3) Partidele

PD(L) - interesul național și cel de partid

După ciudata îmbulzeală din decembrie 1989, tandemul care i-a putut împăca pe foştii activişti – travestiţi peste noapte în oratori ai democraţiei – şi, totodată, a satisfăcut exigenţele fostei Securităţi – devenită SRI – a fost cel format de Ion Iliescu şi Petre Roman. Ulterior, cel din urmă s-a dezis de cel mai dintâi şi a înfiinţat un partid ce a căpătat denumirea de Partidul Democrat. Datorită perioadei de tranziţie, când se numea FSN (iar gaşca iliesciană se chema FDSN), PD-ul se consideră adevăratul moştenitor al FSN-ului iniţial, ăla întemeiat în zilele fierbinţi de după fuga lui Ceauşescu. Afirmaţia e foarte uşor de susţinut lingvistico-etimilogic şi foarte greu de demonstrat în realitate. Deoarece grosul electoratului de odinioară al numitului partid a migrat imediat şi fără ezitări către facţiunea fostului preşedinte al României. Situaţia seamănă cumva cu disputa prin care s-a încercat să se stabilească cine este „adevăratul cel mai mare rege al manelelor”.
Din punctul meu de vedere, revendicarea asta aduce mai degraba deservicii imaginii partidului. În cazul în care un alegător încearcă să-şi amintească de FSN, trebuie să rememoreze mineriade, manipulări, minciuni, muşamalizarea crimelor de după 22 decembrie 1989 etc. E greu să transformi ruşinea asta în renume. Dar dacă PD-ul insistă...
Un alt moment ambiguu al istoriei este pretenţia că partidul s-ar fi născut în 1990 (6 februarie, mai precis), dar primul preşedinte menţionat este Petre Roman, prin 1992. Or mariajul Roman-Iliescu s-a isprăvit, este ştiut, abia către sfârşitul anului 1991. Dacă luăm toate datele de bune, rezultă o poveste interesantă. PD-ul s-ar fi născut la două luni după Revoluţia din ’89, prin dezertarea grupării Iliescu din FSN, fapt pe care istoria îl consemnează ca având loc abia peste vreo 2 ani. De-a dreptul năucitor. S-ar putea spune că sunt rău-voitor şi d-aia nu vreau să înţeleg. Drept dovadă că nu vreau să manipulez informaţia voi spune că pot pricepe că un anume PD, obscur şi nesemnificativ, a fost înfiinţat pe 6 februarie 1990 şi că, ulterior, a fost absorbit de FSN din motive de marketing politic, dar că mi se pare straniu să revendici o ascendenţă cât mai apropiată de momentul de emulaţie postdecembristă şi, concomitent, o moştenire politică ce îţi era, potrivit certificatului de naştere invocat, paralelă. Însă admit că se poate întâmpla. E ca atunci când un copil capătă o moştenire (şi chiar un titlu nobiliar) de la o mătuşă bogată sau dobândeşte toate astea prin achiziţie proprie directă.
Nu insist pe idilica imagine de veşnic partid în opoziţie, fiindcă mă interesează mai puţin. Mă preocupă însă un alt moment de mare însemnătate. În 1997, când România tocmai începuse a fi guvernată de CDR, PD-ul era membru al coaliţiei de guvernământ. Traian Băsescu, pe atunci ministrul transporturilor în guvernul condus de Ciorbea, a dat un interviu care a determinat căderea respectivului guvern. Prin felul în care USD (alianţă condusă de Petre Roman) s-a purtat în mandatul respectiv, PNŢCD-ul a fost practic eliminat din viaţa politică românească.
În anul 2000, acelaşi partid a anexat, prin absorbţie, fostul partid al lui Virgil Măgureanu. Şeful SRI de pe vremea lui Iliescu era privit cu suspiciune de ţările vestice pentru că sub conducerea lui structurile fostei Securităţi se conservaseră destul de bine, păstrând năravuri KGB-iste. Cel puţin aşa se spune. Lucrând sub comanda lui Iliescu şi a unui partid de foşti comunişti de frunte, e foarte greu de suspectat că Măgureanu ar fi un înger al spiritului democratic şi un înfocat apărător al adevărului. Cât despre partidul înfiinţat de un asemenea personaj, nu am motive să cred că ar fi unul format din victime ale comunismului sau din oameni fără legături directe cu ierarhia comunistă.
La ultimele alegeri, după ce a câştigat o majoritate fragilă, graţie alianţei cu PNL, PD-ul s-a retras de la guvernare după 2 ani de putere. Mizând pe o amnezie specifică a electoratului şi pe o simpatie pe care o culege opoziţia criticistă, partidul vrea să şteargă din memoria tuturor eventualele responsabilităţi care i s-ar putea pune în cârcă pentru perioada când a condus ţara.
În ce mă priveşte, imaginea de ansamblu pe care o am vizavi de acest partid nu este una deosebit de luminoasă. Născut dintr-o cârdăşie întreruptă cu Iliescu, PD-ul s-a situat iniţial sub umbrela socialistă. A şi făcut parte, de altfel, din Internaţionala Socialistă, ca membru asociat. Astăzi, după alianţa cu PLD, noul partid (PDL), arată ca o struţo-cămilă, dar s-a mutat, cu siguranţă, către dreapta liberală. Sinusioda acestui parcurs s-ar putea să nu marcheze altceva decât interesul de partid, fără vreo legătură cu exigenţele unei ideologii sau imperativele unei nevoi naţionale.
Şi iată de ce nu cred în onestitatea PD-ului când se declară cu patos apărător al poporului. A participat la două guvernări, uneia aducându-i mari deservicii, însă nu îşi asumă absolut niciun eşec. Nu pomeneşte nicio eroare pe care ar fi făcut-o. Dacă e să-i dăm crezare lui Victor Ciorbea, ministrul Traian Băsescu nu agrea deloc ideea construirii de autostrăzi. Dar cum astăzi e la modă să îţi placă aşa ceva, toţi pediştii au devenit critici acerbi ai lipsei autostrăzilor din România, iar această carenţă este imputată tuturor guvernărilor anterioare, dar din care se autoexclud cu abilitate.
Cel mai urât şi mai grav eveniment mi se pare însă, de departe, boicotarea unui moment ce, foarte probabil, nu se va mai repeta pentru ţara asta în curând. În 1997, România beneficia de o schimbare politică ce punea capăt unei dominaţii de opt ani a neocomuniştilor. Guvernul lui Ciorbea avea credibilitate externă şi internă, datorită garanţiei pe care o prezentau Emil Constatinescu (desemnat de Corneliu Coposu la conducerea partidului) şi Victor Ciorbea, primarul Bucureştiului. Românii erau sătui de corupţia socialistă şi voiau altceva. Instituţiile internaţionale priveau cu simpatie această schimbare care, în sfârşit, debarcase comuniştii de la putere. Reformele (incomode) propuse de noul guvern deja începeau să fie puse în aplicare. În acest moment, a intervenit PD-ul prin atacuri împotriva CDR. Demisia executivului condus de Ciorbea a însemnat cel puţin amânarea multor măsuri, dar şi scăderea credibilităţii externe. Nu ştiu dacă PD-ul, cu procentul lui de buzunar de atunci, chiar putea să dea o lovitură decisivă numai prin forţele proprii. Se poate să fi fost doar agentul disponibil în mâna altor interese. Indiferent cine a avut iniţiativa, acest partid se face făţiş vinovat de un gest explicit orientat împotriva interesului naţional. Ca manevră pur politică, o fi fost una absolut glorioasă. Dar atât. N-am auzit însă vreun membru de frunte al PD asumându-şi această acţiune mârşavă şi cinică.
Cred că în mintea oricărui simpatizant PDL ar trebui să stăruie, în momentul votării, măcar o umbră de îndoială. Măcar un semn de întrebare vizavi de onestitatea aplombului cu care un partid cu asemenea trecut îşi declară interesul pentru binele românilor.

11 comentarii:

Anonim spunea...

Vad ca ai abordat PSD-ul, PDL-ul, pe cand PNL-ul si ceilalti?

Teofil S spunea...

Problema e una de timp. Că textele necesită oarecare documentare. Ceea ce spun, indiferent de formă, încerc să fie bazat pe date veridice. Urmeaza PNL-ul in weekend-ul ăsta. Apoi PC-ul și, în final, un grupaj PRM, PNG, UDMR.

Anonim spunea...

Sunteti oricum partinic, domnule blogger. Desi nu ma mira tensiunile de campanie. Tin de recuzita ei. Poate insa ca gresiti.

Teofil S spunea...

În ce fel sunt partinic? Și la ce vă referiți când spuneți că greșesc? La informații, la atitudine, la abordare?

Anonim spunea...

Da, sinteti partinic, zic...
Vorbiti critic la adresa PDL, dar uitati sa amintiti ca PL, partid de dreapta, fireste, s-a amplificat prin transfuzia de capital politic de la Alianta pentru Romania, partid infiintat si condus de Teodor Melescanu si despre care se spunea ca avea in rindurile sale nu putini fosti securisti, reconvertiti la profesia de politicieni. Oricum, era un partid de stinga, fuzionat prin absorbtie cu PNL-ul.

Teofil S spunea...

Nu cred că se poate deduce din felul în care am vorbit despre PNL că aș fi partinic. Cred că este singurul despre care am zis că mi-ar fi groază să mai conducă țara încă 4 ani. Deși de oricare mi-e groază.
Atâta doar că n-am putut aduna în textele astea toate „realizările” fiecăruia dintre partide. Sunt convins (și completarea dvs. o consider absolut justă și bine-venită) că PNL-ul are destule elemente securiste în componență. Nu s-ar fi putut menține și „înșuruba” le guvernare atât de bine, dacă n-ar fi primit sprijin din trecut. Nu-mi fac iluzii.
Mărturisesc că atâta vreme cât a mai existat PNȚCD-ul am crezut în acest partid (cu prudență și fără pasiuni), dar știu că și ăla a fost parazitat de indivizi cu totul dubioși gen Radu Vasile.

Anonim spunea...

Sa inteleg ca va referiti la suspiciunile de apartenenta ale lui Radu Vasile la grupari francmasoniace?
Oricum, critica corosiva pe care o aplicati tuturor partidelor ma face sa cred ca sinteti fie anarhist, fie adeptul unei guvernari suprapartinice. Nici francmasoneria nu e departe de ultima varianta.

Teofil S spunea...

Dacă mai aveți răbdare doar câteva zile (înainte de alegeri) voi explica și această atitudine a mea. N-are rost să încep acum, fiindcă sunt mai multe chestiuni pe care vreau să le iau în discuție.
Cât despre „suspiciunea” apropierii de masonerie ar fi chiar comic să ajung pe acolo la ce popularitate și putere dețin.

Anonim spunea...

Asteptam cu interes precizarile din urmatoarele zile. Sau dezvaluirile?

Teofil S spunea...

Dacă reușesc să fac vreo „dezvăluire, apăi chiar ar fi o surpriză și pentru mine însumi.

torpey clare spunea...

Ce mărturie minunată, sunt clare și sunt căsătorită, a fost fericită cu căsătoria mea, nu până când soțul meu a început să asculte bârfa despre mine că nu sunt fidelă juramurilor noastre conjugale, am încercat să-l înțeleg că sunt minciuni, dar a pierdut dragostea, încrederea și încrederea în noi. Așa că am devenit cupluri neplăcute și apoi ne-am completat pentru divorț, mai târziu ne-am despărțit. ani după divorțul nostru, am încercat să trăiesc o viață normală, dar nu am putut, așa că am început o încercare despre cum să-mi revin soțul, apoi am fost menționat, BaBa ogbogo un bărbat grozav și extrem de spiritual care a aruncat o vraja de dragoste pe eu și am făcut ca EX-ul meu să se întoarcă la mine în 48 de ore. cu bucuria și fericirea din mine, îi las contactul aici pentru cei care au probleme de relație și căsătorie. greatbabaogbogotemple@gmail.com. Luați legătura cu el, El este într-adevăr mare și puternic. De asemenea, ajută în următoarele aspecte ...
(1) Opriți divorțul (2) Barrența finală (3) Norocul Vraja (4) Vraja de căsătorie (5) Scăpați de problemele spirituale

 
Christianity Blogs - Blog Catalog Blog Directory Add to Technorati Favorites Religion blogs