luni, 15 septembrie 2008

O singură Biserică în mai multe istorii

Istoria Bisericii este un subiect demn de o atenție pe care n-o capătă, de obicei, nici de la cei care s-ar cuveni să-și cunoască trecutul (creștinii), nici de la cei care-o contestă. Dimpotrivă, se practică la scară largă preluarea și propagarea „după ureche” a datelor istorice. În creștinismul evanghelic (nu mă refer aici și în cele ce urmează la școlile de grad universitar), pe care îl cunosc mai bine, este o adevărată modă anecdotica istorică. Se iau câteva povestiri exemplare din viața unor personaje și se perpetuează „din gură-n gură”, până când nu se mai știe exact cine ce a făcut, ci rămâne doar anecdota moralizatoare.
Pentru orice evanghelic obișnuit, reperul istoriei bisericești îl reprezintă Creștinismul de-a lungul secolelor de Earle E. Cairns. Cartea a fost tradusă la începutul anilor ’90. Până atunci nu știu să fi existat în mediile evanghelice o referință comparabilă pe acest subiect. Din această perspectivă, este un lucru bun că a apărut, oferind posibilitatea unei interacțiuni cu trecutul, deschizând astfel un orizont relativ puțin frecventat.
Principalele reproșuri pe care i le aduc însă acestei cărți sunt lipsa de proporții și ignorarea aproape desăvârșită a creștinismului ortodox oriental. Lipsa de proporție se referă la următorul fapt: deși Reforma și confesiunile creștine născute ulterior ocupă, istoricește vorbind, doar ultimii 500 de ani din istorie, în această carte (de peste 470 pag.) i se alocă aproape jumătate din spațiul total (începând de la pagina 267 – în ediția pe care o dețin). Chiar mai mult de atât, odată apăruți protestanții în peisajul religios, singurul fir pe care este cercetată istoria Bisericii ulterior este cel protestant-evanghelic-neoprotestant. Se mai pomenește doar contrareforma catolică, expediată în vreo 10 pagini.
Istoria Bisericii Ortodoxe este, cum ziceam, aproape absentă (acesta este, în fapt, un „păcat” occidental, nu evanghelic în primul rând). Primele patru secole de creștinism sunt inevitabile pentru orice istorie a acestei mișcări, fiindcă atunci s-au definitivat atât Crezul, cât și Canonul. Multe din evenimentele acestei perioade s-au desfășurat în est, dacă ar fi să pomenim numai sionoadele (sau conciliile) ecumenice. Toate acestea se regăsesc și în cartea lui Cairns. Apoi Răsăritul dispare, excepție fâcând Ioan Damaschinul. Nici urmă însă, de exemplu, de Maxim Mărturisitorul sau Grigorie Palama, care n-au fost totuși niște neica-nimeni.
Să mai adaug și că autorul condamnă școala din Alexandria, pentru interpretările alegorice, și laudă școala din Antiohia pentru literalismul său? Probabil că nu are rost, fiindcă pentru el poate că e o datorie metodologică și morală să procedeze astfel. Totuși, ar trebui precizat că atât Origen (ce reprezintă școala alegorică) pe care Cairns îl înfierează, cât și Teodor din Mospuestia (adept al școlii literaliste) pe care îl laudă, numindu-l „exegetul” – cum de altfel îl considerau și ereticii nestorieni – au fost condamnați de sinoadele ecumenice ale Bisericii.
Nu contest că această carte ar putea fi un punct de plecare util, însă a rămâne la atât împuținează considerabil și, la limită, denaturează complexitatea datelor, diminuând șansele celui interesat de a-și contura o imagine cât de cât echilibrată asupra istoriei bisericești.
Orice cititor onest are la dispoziție, din fericire, și surse complementare de informație. Fără pretenții de bibliografie exhaustivă, o să enumăr câteva dintre cărțile disponibile pe această temă. Aș începe cu bătrânul Eusebiu de Cezareea și Istoria bisericească scrisă de el în secolul al IV-lea, fiindcă așa se cuvine, să-i cinstim pe părinți. E de găsit în colecția PSB, la numărul 14, în traducerea din 1987 a lui T. Bodogae. Manualul ortodox, declarat ca atare, pe acest subiect este Istoria bisericească universală. Dar recent a apărut și Istoria creștină generală, care cu siguranță merită atenție. Și din zona catolică rețin tot două contribuții: Hertling Ludwig – Istoria Bisericii, dar și Jean Comby – Să citim istoria Bisericii. Lucrarea în două volume a lui Jean Comby reprezintă o abordare foarte interesantă, fiecare capitol fiind urmat de texte ale unor autori discutați în respectivul capitol. Avem astfel ocazia să cunoaștem personajele istorice din propriile lor cuvinte.
Menționez și cartea lui Peter Brown – Întemeierea creștinismului occidental (200-1000 d.H.), pe filiera protestantă. Titlul ar putea induce în eroare, deoarece autorul nu ocolește deloc creștinismul oriental.
Adaug, dacă mai e nevoie, Istoria credințelor și ideilor religioase de Mircea Eliade. Se constituie astfel o bibliotecă minimală a subiectului. Nu știu câți au timpul necesar să parcurgă o astfel de bibliografie, dar e de evitat limitarea perspectivei la o singură carte și un singur autor.

Un comentariu:

Victor Ionescu spunea...

Suntem evanghelici si de curand am lansat site-ul crestin www.contracurentului.com pentru a-i ajuta pe gay-i care vor sa renunte la homosexualitate. Dorim sa stim daca sunteti de acord sa facem schimb de linkuri.

 
Christianity Blogs - Blog Catalog Blog Directory Add to Technorati Favorites Religion blogs