sâmbătă, 6 septembrie 2008

Miros de toamnă

Zilele trecute, când am pășit afară din scara blocului, am simțit miros de toamnă. E unul dintre acele lucruri inefabile, nedemonstrabile, dar e obiectiv, axiomatic. O experiență general umană, care, deși netransmisibilă, devine inteligibilă și comunicabilă prin simpla menționare.
Mirosul de toamnă contestă subiectivitatea pură care vrea să se instaureze ca normă absolută – și, vai!, stupidă – în mentalul colectiv. În felul lui intangibil, acest iz al anotimpului ce va să vină, este puternic ca un zid. Să nu-i credeți pe cei care vă vor spune superior și post-istoric că e doar o impresie, că ei nu simt nimic și că, în concluzie, vă joacă receptorii o festă neplăcută. Nu e adevărat. Faptul că ei și-au pierdut capacitatea de a recunoaște realitățile care îi înconjoară, cufundați în iluzia propriei suficiențe, este adevărata problemă.
Mirosul de toamnă există. Întrebați-i pe cei de la țară. Disprețuiți și dezrădăcinați cum sunt, dezorientați și hibrizi, mai păstrează totuși relații nemijlocite cu obiectivitatea miresmelor sau a miasmelor. Ei știu că aceste lucruri nu sunt „impresii” și le iau în serios. Când unul le simte, ceilalți devin atenți, ca să recepționeze și ei semnele naturii. Pentru ei acestea sunt „informații” în sensul cel mai exact al cuvântului, fiindcă le folosesc drept repere în organizarea propriei vieți.
Dar nu-i întrebați pe copiii lor vârâți de timpuriu în lumea paralelă a jocurilor video și a mess-ului. Fiindcă nu știu aproape nimic. Ei plutesc în vidul unei realități construite, între știrile violente și jocurile sângeroase. Totul în lumea lor este o perpetuă interfață modificabilă și manipulabilă după bunul plac și pricepere. Mirosul de toamnă e, pentru aceștia, o metaforă ridicolă. Numai bună de tocat cu cinism și superioritate tâmpă.
Încă o dată zic. Păcat că unii cred că pot contesta că mirosul de toamnă este o realitate. E numai una dintre numeroasele realități negate în numele propriei autorități ultime. Argumentul, în esența sa nedeclarată, e stupid: dacă eu nu știu înseamnă că nu există. Concluzia: tot ce eu nu știu nu există.
Când realități „necunoscute” se vor ivi din umbra deasă a trecutului (care începe cu anul propriei nașteri) sau din viitorul imprevizibil, pentru cinicii noștri se recomandă Alt+F4 (varianta Windows) sau ⌘+Q (varianta Apple). Ca să scape de tot ce nu se poate conforma creierului lor atotstăpân.
Celorlalți le rămâne mirosul toamnei și emoțiile lui autentice.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Teo,
Si eu am mirosit Toamna si mi-am adus aminte inca o data de ce o iubesc!

Teofil S spunea...

Nu știu ca între mine și toamnă să fie același fel de afecțiunie ca între tine și ea ;). E un semn de sănătate însă (zic eu) că porți cu tine aceată nostalgie. Zic nostalgie, pentru că în așa ceva mi se pare că se transformă realitatea „mirosului de toamnă” pentru cei care suntem condamnați la existența urbană aproape exclusivă.

 
Christianity Blogs - Blog Catalog Blog Directory Add to Technorati Favorites Religion blogs