vineri, 26 septembrie 2008

Aiudul nu-și (mai) plânge martirii

Am ajuns vara asta pe la Aiud. Nu mai devreme. N-o să dau vina pe alții, că doar neglijența și comoda mea amânare au fost de vină. Cei care sunteți mai tineri nu faceți ca mine. Mergeți și la Aiud. Și la Sighet. Oriunde ați putea să luați contact cu „realizările” socialismului românesc.
Nu stă în intenția mea să relatez ce am văzut sau ce impresie mi-au făcut cele văzute, fiindcă sunt lucruri pe care e mai sănătos să le trăiești pe cont propriu (în mare parte necomunicabile) și să citești evocările celor care au trăit experinețele cu adevărat semnificative. A fost însă o surpriză cu totul neașteptată dificultatea cu care am ajuns la mausoleulul de la marginea orașului.
Ne ziceam că fiind unul dintre orașele deosebit de importante pe harta „Gulagului românesc”, n-ar trebui să fie o problemă identificarea locurilor de pelerinaj. Așa că am luat-o la picior, căutând clădiri ce păreau reprezentative. Am ajuns fără mari dificultăți la cetatea medievală din centrul orașului, apoi am descoperit biserica ortodoxă din apropiere și chiar Primăria. Dar nicăieri nici măcar vreun cuvințel despre celebra pușcărie și mai ales despre celebrii ei „locatari” de la sfârșitul anilor ’50, începutul anilor ’60. Am aflat în schimb că Aiudul este „orașul vinului” și „orașul artelor”. Scrie pe două plăci de o parte și de cealaltă a intrării în Primărie.
Clădirile orașului, atât cele oficiale, cât și cele particulare, nu trădează nimic din trista istorie recentă. Aceeași efervescență a termopanelor, binecunoscută. Pe o stradă pietonală, miros puternic de mâncare – era într-o sâmbătă. În capăt o altă biserică. Închisă. Nicăieri vreun indiciu. Omniprezenta sală de sport marca psd. Am străbătut orașul aproape dintr-un capăt în celălalt. Încă o biserică; arhitectură foarte îndrăzneață, curățenie în jur. Nici aici nu ne-am ales cu mai mult.
După toată oboseala acumulată, am decis să ne dăm bătuți și să apelăm la localnici. Cu sprijinul succesiv a trei dintre ei am reușit să ne găsim direcția și sensul corespunzătoare. La ieșirea de pe o alee dintre blocuri am dat de crucile Mausoleului „Calvarul Aiudului”. E în cimitirul orășenesc. Se vede foarte bine din tren (pe relația București-Oradea). Măicuța care ne-a deschis (în stânga monumentului există un schit unde se ține cheia), ne-a spus că de doi ani „domnul primar” nu a reușit să pună nici măcar un singur indicator pentru turiștii interesați să afle ororile comunismului. Dar, cu toate astea, vizitatorii sunt numeroși.
Când am ajuns acasă, mi-am spus că eu sunt de vină, că m-am dus cu temele nefăcute. Așa că m-am dat a căutarea pe atotinformatul internet. Asemenea „obiectiv turistic”, credeam eu, nu are cum să lipsească din pagina oficială a orașului. N-are cum, dar lipsește. Probabil că nu aduce nici profit, nici nu face imagine europeană. Apropo, piața centrală a fost numită Consiliul Europei. Nici prezentarea de pe Wikipedia nu e mai brează. Nu suflă o vorbă că ar exista în oraș un monument al victimelor comunismului. Nu reprezintă așadar un „obiectiv turistic” demn de atenție.
Singurul loc unde se găsesc niște informații este un site al fiilor Aiudului, dar e vorba de o pagină web ce nu reprezintă oficial orașul. Partea bună e că totuși cineva se îngrijește de memoria colectivă. Partea proastă e că preocuparea nu ține de atitudinea oficială, de demintatea locului sau a nației. Iată doar câteva nume care au trecut prin „universitatea” Aiudului: Nicolae Steinhardt, Petre Țuțea, Radu Gyr, Sandu Tudor, Mircea Vulcănescu, Vasile Voiculescu etc.
Cu siguranță se cuvine ca domnul primar să fie mai preocupat de „arte” și de „vin” decât de istorii sordide. Ce rost are să îi amintim (în cazul în care chiar am putea) că toate aceste preocupări ale sale n-ar fi posibile fără nenoriciții ăia care au trecut prin pușcăria ce azi e „la standarde europene”? Pe site-ul primăriei veți găsi însă imagini cu inundații, cu incendii, cu bere, cu aniversări, cu inaugurări. Că doar astea sunt singurele lucruri care contează.
PS: Am aflat, după ce m-am întors acasă, că umblă vorbă că priveliștea pe care o oferă dealul unde se află cimitirul a stârnit interesul „investitorilor” imobiliari, care nu s-ar da în lături să ridice niște construcții pe gustul lor... chiar pe locul fostei gropi comune, unde a fost aruncat și Vulcănescu, alături de alți deținiți politici decedați în urma regimului de pușcărie. Și că primarul n-ar zice ba. Sper că e totuși numai un zvon.

16 comentarii:

tibi pop spunea...

E trist ca ne pierdem memoria si ca traim, cum spunea cineva, "intr-o epoca predispusa sa uite si fascinata de prezent."

Teofil S spunea...

Știi că recent (deci abia după 19 ani) s-a scos pe piață - la Polirom - un manual de studiu pentru elevi, privind perioada respectivă? Autori sunt, între alții, Dorin Dobrincu și Stejărel Olaru. Se pare că mai sunt niște „obsedați”. Poate că nu-i totul pierdut.

tibi pop spunea...

Ma bucur sa aud acest lucru. Dar, probabil ai observat, si acesti istorici fac parte din generatia mai noua. Ceilalti, probabil prefera sa uite.
Am citit ceva interesant:
"Ajung uneori sa ma intreb daca cele 168 de indemnuri la aducere-aminte ale Bibliei au fost bine intelese. Spun iar si iar 'Aminteste-ti!' pentru a va atrage atentia ca raul exista, ca el e numit in textele sacre si ca se poate manifesta in orice clipa, in varii forme... 'A-ti aminti' inseamna a fi pus in garda. Este un indemn la vigilenta" (Marek Halter).

Teofil S spunea...

De altă parte, cu cât ai memoria mai scurtă, cu atât ești mai scutit de responsabilități morale, de exemplu. Dacă (te prefaci că) uiți răul făcut, nu te mai simți responsabil nici să îl îndrepți, nici să te căiești, nici să încerci să fii altfel.
Iar pentru cei care deja s-au instalat, prin răul făcut, în poziții și tezaure, e clar mai rentabil să forțeze uitarea tuturor.

tibi pop spunea...

Asa e.Au incercat unii si dupa Al Doilea Razboi Mondial, dar au fost altii care nu i-au lasat in pace, care le-au "zgandarit" memoria.
E mai confortabil sa uiti, mai ales cand ai fost partas, prin ignoranta.

Teofil S spunea...

E ciudat, că, sunt convins, știm foarte puțin din adevărul întreg. Dar și pe ăsta ne străduim să-l uităm sau să-l dosim.
E mai important, oare, „mațu’ plin” și apartamentul decât orice altceva?

xfinger spunea...

Am citit articolul. Si comentariile.
Asa ca ma surprinde ca acum, 28 Septembrie 2008, pagina de la wikipedia arata la fel ca pe vremea cind ai vizitat-o tu prima oara.
Speram ca si tu sa fii unul din 'obsedatii' care lasa urme nu doar pe blog-ul propriu, ci si pe wikipedia.
Cordial,

Toamna devreme spunea...

Asta sa-i fie cea mai mare vina! Sa ne traiesti, domnule Teofil! Iar dumneavoastra, domnule (banuiesc) xfinger, incat reprosati autorului aceasta imensa iresponsabilitate, probabil veti fi fiind unul dintre "obsedatii" care de cum a citit articolul, a si reactualizat informatiile de pe Wikipedia si de pe unde a mai putut. Felicitari pentru spiritul de initiativa si atitudinea prompta in remedierea erorilor, domnule (banuiesc) xfinger!
Cu respect,

tibipop spunea...

"Una este sa-ti scoti lanturile, alta este sa stii cum sa traiesti libertatea."
Si cred ca prima conditie pentru a-ti trai libertatea in corect este sa spui raului rau si binelui bine, sa recunosti si sa condamni lanturile si sa te bucuri de libertate.
Mai este o chestiune foarte importanta. Aud deseori in predici o prostie destul de mare, si anume, si pe asta o citez, "Suferinta a zidit Biserica, libertatea a distrus Biserica."
Nu cred lucrul acesta. Cred ca modul in care Biserica se raporteaza la Dumnezeu in suferinta si in libertate determina viata ei.

Teofil S spunea...

xfinger: Ideea nu e rea deloc. Doar că am constatat că nu am date (precum mi-aș dori), încât să-i pot informa cu adevărat pe alții. De exemplu, consider necesar a se ști când a început construcția, când s-a dat în folosință și cine l-a conceput. Asta pentru că aș considera că merită mai mult decât o mențiune fugară. Apoi ar fi nevoie de niște indicații geografice cât mai precise vizavi poziționarea lui în raport cu alte repere ale orașului.

Teofil S spunea...

toamna devreme: Mă gândesc că poate era mai „civic” ce propune „d-l (bănuiesc) xfinger” ;) decât ce am făcut eu. Nu știu. Ideea, cum ziceam, e ok, dar știu că necesită niște „preparații” dezbrăcate de straiele narațiunii și relatării.
Să vedem, acum că a citit și dumnealui, tot așa rămâne wiki? :)).
Cu stimă (amândurora)!

Teofil S spunea...

Tibi, mentalitatea care glorifică perioadele critice o fi având resorturile ei. Poate că sunt mult mai ușor de reperat eroii pe timp de război. Apele sunt mai despărțite (cu toate confuziile existente).
Libertatea, de altă parte, mi se pare greu de asumat și colectiv (să-i dai voie fiecăruia să fie așa cum găsește cu cale) și individual. Mă gândesc, de pildă, la familii: cât de greu le vine părinților să-și lase odrasla liberă cu riscul de a o vedea călcând în străchini...
Oricum, încercând să mă gândesc puțin la chestiunea cu crizele și libertatea, îmi dau seama că e complicat și că implică niște șabloane mentale, niște paradigme consacrate etc. Iar astea ar merita o analiză mai amănunțită (cauze, mecanisme, efecte etc).

xfinger spunea...

Este prima data cind vizitez Aiudul 'asa', prin intermediul tau, sau 'cu ochii tai' (multumesc pentru perspectiva).
Cind am vorbit de 'obsedati' nu mi-am inchipuit nimic civic, intrucit daca exista asa ceva la ei, vine mai curind dintr-un soi de coerenta cu sinele (sau 'sira spinarii').
Preocuparile mele wikipediste s-au incheiat cam totodata cu cele de blogging, adica prin 2006.
Asa ca pagina de pe wikipedia arata ... tot la fel :-S
(Voi, ca generatie de 'bloggers' ati transformat ce noi testam mai mult dintr-o obligatie 'civica' fata de tech-community. Si ce faci aici, faci foarte bine).
Incerc sa las curat in urma, asa ca NO FLAME.
Si salut fara banuieli:
Ad cor,

Teofil S spunea...

xfinger: Eu sper că dacă vrei să „lași curat” nu înseamnă că vrei „să speli putina”.
Ca generație de bloggeri, văd că ești dintre „tătucii” noștri. Să știi că apreciez munca wikipediștilor, chiar dacă e uneori există goluri sau informații eronate în articole. Iar dacă preocuparea vine din consecvență cu sine, sună chiar mai bine decât ce ziceam eu. Pentru mine e semn că mai sunt oameni care se iau în serios cu ceea ce fac. Lucru îmbucurător.
Cât despre FLAME (dacă asta se referă la conflict, cum înțeleg eu) nu mă sperie nici existența lor, fiindcă acesta e riscul oricărei opinii publice. Ba chiar îmi plac conflictele de idei și de percepții (cele care nu degenerează în altceva). De aceea te mai aștept oricând ai vreme/vrere să mai treci, să mai zici. Că așa cum privești tu Aiudul altfel din ce ți-am zis eu, așa percep eu altfel wikipedia, de exemplu. Ceea ce constituie un avantaj.

Nae spunea...

Pt tinerii dupa 89, Aiudul si Gherla sunt mai indepartate decat LA si New Yorku'.

Teofil S spunea...

Cu o deosebire, don' Nae, L.A. și New York sunt realități dorite, sperate, „aspirate” sau chiar scopuri în viață, în vreme ce Aiudul cu ale lui sunt ficțiuni. Dar nu pot să generalizez la toți tinerii de după ’89. Am avut elevi născuți prin ’90-’91 care erau interesați.

„Tânăra generație” e mai pestriță și e bine că-i așa.

 
Christianity Blogs - Blog Catalog Blog Directory Add to Technorati Favorites Religion blogs