duminică, 13 iulie 2008

Scandaluri religioase

Am văzut în ultima vreme că şi religiosul are parte de porţia lui de scandaluri. Nu ştiu dacă „aripa modei” e de vină sau există alţi factori. Nu mă interesează în cele ce urmează justeţea poziţiei beligeranţilor. Mă preocupă, în schimb, efectul, unda de şoc ce se propagă în blogosferă. Nu acel loc unde fluturaşul bate discret din aripi – pierdut undeva în incomensurabilitatea universului –, ci furtuna pe care o declanşează el la mii de... kilometri distanţă.
Potenţialul scandalurilor inter şi intra-confesionale este la fel de mare precum al oricărei alte păruieli sub un anume aspect: cel al întunecimilor sufleteşti pe care le cheamă în act. Lucrurile acestea s-au văzut fără putinţă de tăgadă.
Fie că a fost vorba de un eveniment (concert, festival, conferinţă), ori de o persoană (episcop, pastor, preşedinte, lider religios), mulţi dintre cei care au glosat pe subiectele de scandal – mă refer aici la persoanele cu o anumită autoritate – au propus şi întreţinut (pasiv sau activ) atitudini foarte drastice. Vrând să fie categorice, aceste luări de poziţie au devenit cât se poate de echivoce sub specia iubirii creştine. Oameni deplin convinşi – în aparenţă cel puţin – de autenticitatea propriului creştinism au ajuns să condamne, să judece, să anatemizeze, pornind de la felul în care „autorităţile” în jurul cărora gravitează au luminat evenimentul.
E întristătoare constatarea că unele bloguri sau site-uri declarat creştine au reuşit performanţa să incite la intoleranţă, să râcâie vechi ranchiuni, să arunce cu ofense şi să întreţină chiar ură împotriva altor... creştini (de aceeaşi confesiune sau nu). Toate, desigur, sub acoperământul foarte încăpător al pretinsei lupte pentru adevărata credinţă creştină.
Cei care „pun botul” nu sunt numai prostănacii (în număr din ce în ce mai mare, parcă, şi din ce în ce mai agresivi), ci şi oameni care poartă răni de un fel sau altul. Mai sunt apoi şi habotnici sinceri, care fac din convingere tot ce li se pare vrednic de participarea lor. Pe cei care schelăie, grohăie, orăcăie sau behăie la comandă nici nu îi iau la socoteală. De altfel, nu cei pomeniţi mai sus sunt problema principală aici. Existenţa lor ţine de domeniul inevitabilului şi evidentului, aşa ca în viaţa din afara internetului (există viaţă şi fără internet!). Baiul sunt cei care, ca autorităţi recunoscute/delegate, acţionează lucid, mizând pe efectul de scandal, pe reacţia unui public (pentru ei) previzibil; cei care îşi cunosc... masa de manevră şi tocmai de aceea recurg la anumite gesturi.
Mai există totuşi o posibilitate care n-ar trebui eliminată fără o examinare prealabilă. Aceste voci foarte ferme şi senteţioase ar putea fi profetice. În definitiv, şi profeţii din vechime au rostit condamnări, blesteme sau ameninţări, au adunat în jurul lor pe „fiii prorocilor”, adevărate şcoli de profeţi. Dincolo de imposibilitatea aplicării fără rest a modelului vetero-testamentar la situaţia în discuţie, există şi alte câteva probleme. Dumnezeul invocat de tabere beligerante este unul cu păreri contradictorii, dar, se pare, în acord cu Scriptura şi cu teologia fiecărei grupări – precizez din nou că aceste grupări pot aparţine aceluiaşi cult sau pot fi din culte diferite. Ca să se complice lucrurile, o incursiune în istoricul recent al diferitelor autorităţi internaute relevă schimbări de atitudini care au fost încununate de oarecare beneficii în timp. Dacă acceptăm aceste situaţii ca pe simple coincidenţe, tot nu am scăpat definitiv din labirint. Nu o dată sunt evidente elementele de populism care asezonează substanţa (când ea chiar există) discursului. Şi autovictimizarea sau autolegitimarea grandilocventă sunt manevre care pot atrage admiraţia, adeziunea şi obedienţa destinatarilor. Mesajele profeţilor autentici nu erau însă influenţate nici de apartenenţa lor instituţională, nici de numărul aderenţilor.
Aceste autorităţi îşi permit să sară ele înseşi la beregată, să îi stârnească pe alții sau să întreţină tacit atacurile la adresa altora. Furnizând de la înălţimea poziţiei lor atât casus belli, cât şi câmpul de luptă şi arsenalul necesar, eminențele cenușii ale dumnealor nu par stingherite de absența deontologiei creştine din jurisdicţia pe care o administrează. Regula elementară a confruntării tête a tête este abrogată în favoarea spectacolului fără limită şi fără perdea pe care îl poate găzdui nestingherit internetul. Aici, în cyberspaţiu, se găsesc tot timpul spirite curioase şi aprinse, care împart dreptatea dintr-un enter şi un comentariu de cinci fraze incoerente logic şi ilicite teologic.
În secolul IV, la puţină vreme după ce Biserica scăpa de persecuţii prin Edictul de la Milano, Iulian Apostatul miza pe odium theologicum ca să dezbine creştinii. S-ar putea ca miza – voluntară sau involuntară – a scandalurilor să fie în continuare acelaşi vechi izvor de amărăciune. Că de reuşita acestui pariu nu se poate îndoi nimeni care apucă să vadă vespasianele pline ochi, în care colcăie dejecţiile lingvistice ale unor... fraţi întru Christos.
Ies din această discuţie polemicile decente şi fecunde. Rămân doar acele luări de poziţie care adună idiosincrazii, ranchiuni, politici instituţionale sau cultice, frustrări individuale şi le proiectează, în travesti, ca mesaje divine, menite să apere adevărul şi să întruchipeze justiţia divină.

5 comentarii:

Victor Ionescu spunea...

Suntem evanghelici si de curand am lansat site-ul crestin www.contracurentului.com pentru a-i ajuta pe gay-i care vor sa renunte la homosexualitate. Cautam colaboratori pastori, psihologi si psihiatri crestini care sa ofere consiliere homosexualilor dornici de schimbare din bisericile evanghelice, dar nu numai. Dorim sa stim daca sunteti de acord sa facem schimb de linkuri.

Husarciuc Beniamin spunea...

Cata frumoasa dreptate ai.

Teofil S spunea...

Salutare, Beni! Mă bucură că găsești această dreptate frumoasă. De altă parte, mă intristează că am dreptate (și am bănuiala că s-ar putea ca faptele propriu-zise să se fi întins dincolo de cât am zis eu și să fie mai hâde).

Daniel Bulzan spunea...

Teo, I couldn't have put it better myself! Aceasta stare de lucruri a fost un motiv de mare tristete pentru mine in ultimii 10 ani. Sincer imi pare rau ca liderii de opinie din tara asta n-au optat in anii '90 pentru un alt gen de discurs, discurs care prin '90-'93 era la fel de plauzibil la mase, daca plauzibilitatea la mase si-o doreau. Ma gandesc la un discurs dialogal, dedicat schimbarii cu folos, opus formelor fara fond, cu respect pentru adevar etc.

Pe de alta parte imi amintesc de unele din ideile lui Hegel despre istorie. Istoria nu are rabdare pana cand oameni ca tine si ca mine vor reusi sa isi perfecteze retorica in asa fel incat ideile lor sa razbeasca si sa devina influente. Nu e suficient sa avem dreptate. Trebuie sa ne si articulam aceasta dreptate in termeni care sa duca la triumful ei... Sau daca nu, atunci sa ne resemnam ca am incercat dar am fost invinsi.

Imi amintesc insa si de modelul christic... El a fost biruitor din pozitia de aparent invins al istoriei.

Ceea ce faci tu prin faptul ca spui deschis despre toate astea cred ca contribuie, de fapt sunt convins ca contribuie, la triumful Imparatiei lui Dumnezeu intr-o lume in care politica, religia si puterea evident nu se subscriu acelui "Urmeaza-ma" pe care ni-l adreseaza Hristos fiecaruia.

Daniel Bulzan

Teofil S spunea...

Dani, comentariul tău e ca o discuție față către față. Nu că ar suplini-o, dar amintește de ea.

Mulțam de aprecieri. Sună măgulitor ceea ce îmi spui, dar, de altă parte (aia mai grea!), sună împovărător. Nu știu dacă reușesc eu să mă înscriu în armonia lui Dumnezeu. Mi-aș dori să fie așa. Sper.

Văd că nu prea pot răspunde la comentariile acestei postări decât în două părți (așa constat că am făcut și cu Beni H :)).

Și, în final, o confesiune: am obosit de corul acesta disonant în care fiecare individ pretinde că deține dreptatea lui Dumnezeu. Dar, citind istoria Bisericii, m-am mai liniștit: mereu a fost așa. Deși simțim uneori (ca evanghelici) cum ni se umflă pieptul de atâta inventivitate, „roata” există de 2.000 de ani și unii își făcură între timp biciclete, trăsuri sau limuzine. Dar e plăcut sentimentul, poate, că ești „pionier”. E și oarecum stupid să nu „profiți” de moștenirea secolelor...

Mai vin puțin la ideea ta cu modelul christic: e fascinant cum s-a păstrat în Biserică orthodoxia, deși uneori ereticii erau aproape majoritari sau aveau puterea. Nu vreau să fac paralele deplasate, ci doar să punctez că nu prea contează cine conduce la un moment dat și că mereu există drumul cel drept (dar se arată uneori doar pe urma unor crize serioase).Nu sunt eu în măsură să despart drepții de păcătoși. Only time will tell (ca să închei în ton lingvistic cu introducerea ta).

 
Christianity Blogs - Blog Catalog Blog Directory Add to Technorati Favorites Religion blogs