sâmbătă, 24 mai 2008

Viitor luminos țara noastră are

De cum treci de ușa impozantă de la intrare, te trezești într-o incintă separată de gălăgia străzii, însă păstrând forfota care denotă o activitate febrilă. Un zumzet ca de stup te învăluie din toate părțile ca o muzică plăcută. Privești în jur și vezi oameni preocupați, așezați pe la mese, aplecați peste documente sau concentrați la monitorul din fața lor. Doar la ghișee se mai deslușesc din când în când scurte conversații necesare. Temperatura e blândă, indiferent că afară e frig sau e cald. Mobilierul e astfel conceput încât să nu îți creeze disconfort psihic, nu sunt gratii, nu sunt cuști de lemn, nu se urlă. Vremurile urâte au trecut, acum ești clientul-stâpân. Locul unde a ajuns domnia ta este o bancă, una dintre multele care au năpădit în ultima vreme orașul.
Te apropii de biroul la care stă un funcționar ce pare mai puțin ocupat. E tânăr, cu costum negru, cămașă cu dungi și cravată asortată. Poartă pantofi ascuțiți și foarte bine lustruiți. Ochelarii deosebit de eleganți (și de scumpi, îți spui) îți inspiră încredere. Sigur omul știe ce are de făcut și te va lămuri. Saluți, te salută. Te așezi și întrebi. El îți răspunde. Insiști, fiindcă vrei detalii. El îți răspunde, dar începe să te privească iscoditor. Privirea lui însă nu pare deosebit de inteligentă, ba chiar are ceva bovin, dacă e să fii sincer. Dar nu te lași pradă unor asemenea gânduri nedemne. Îți continui tirul întrebărilor fiindcă e vorba de o bancă și vrei să riști cât mai puțin. Tânărul începe să se foiască. Atunci, de voie de nevoie, pui degetul pe rană. Tu ai o problemă de rezolvat, ți se pare că banca te-a tras pe sfoară sau vrei să știi care sunt comisioanele ascunse sau... în fine.
Funcționarul cel tânăr începe să vorbească mai răstit. Din când în când își prinde între arătător și degetul mare rama ochelarilor, iar celelalte trei degete le ține răsfirate în sus. Gestul pare îndelung studiat sau poate e doar un tic. În colțul gurii i se ivește un firicel de spună albă, care i se întinde ca o balama gelatinoasă de câte ori vorbește. Îți dai seama că limitele competenței lui sunt pe aproape. Și el își dă seama, dar nu vrea să știi și tu asta. De aceea insistă, îți repetă cu alte cuvinte lucruri pe care deja ți le-a spus. Vorbește cu insistență despre avantajele produsului pe care îl prezintă el. Îți mai spune și că ar trebui să te adresezi șefului, dar acesta e foarte greu de găsit, fiindcă nu are un program fix în agenția respectivă.
Ocolești toate capcanele și insiști cu problema ta. Vrei să afli un răspuns fără echivoc. Nu poate să îți spună. În realitate nu știe, dar nu are tăria să recunoască. Și, în cele din urmă, cine ești tu să îi testezi limitele? Doar el a făcut școală pentru asta. E adevărat că a studiat la o universitate neacreditată. Și, da, și-a mai luat câte un examen și pe bani. Dar a fost angajat în urma unui interviu, cineva l-a testat. Plus cv-ul lui... Iar de când lucrează aici a încheiat destule contracte și a primit bonificații lună de lună.
E deja nervos. Își frământă mâinile și bate din picior. La colțul ochiului i se zbate convulsiv un rid incipient. Te-ar da afară, dar nu poate. Nu are voie nici să-și aprindă o țigară. Mai are și alți clienți care îl așteaptă. Întrebi unde. Îți spune că are programată o întâlnire în mai puțin de cinci minute. Tu insiști că nu ți-a dat vreo soluție și nici nu te-a orientat spre cineva competent. Cuvântul este de-a dreptul jignitor. El nu este incompetent. Dimpotrivă, în scurtă vreme ar putea ajunge șef de agenție, apoi... cine știe? Oricum, tu ar trebui să fii mai respectuos. Faptul că nu înțelegi nu înseamnă că el nu știe sau că nu e competent pe domeniul lui. Cravata cu nod mare pare să-l sufoce. Își duce mâna la frunte și își trece un deget pe la granița cu părul dat cu gel.
Știi sigur că nu mai are rost să insiști și că va trebui să încerci în altă parte. Întrebi unde mai există sucursale. Se alarmează, fiindcă nu știe ce anume urmărești. Dar nu poate nici să te refuze. Îți spune, dar nu uită se precizeze că nici cei de acolo nu au de unde să știe mai multe. Ești nemulțumit și ai vrea să nu îl crezi. Dar îți lipsește curajul. Totuși... un dram de speranță....
Însă știi că e plină țara de ei. Sunt produsele genialului sistem de învățământ românesc, care începe să-și arate roadele postrevoluționare. Ți-e frică să duci gândul mai departe, fiindcă te îmbolnăvești de inimă rea și ajungi la urgențe (unde dai peste rezidenții care deunăzi intrau cu 5 la facultate și li se părea absurd să învețe toată anatomia).
Toate trec, iar peste 10-20 de ani, de pe afișele electorale, niște figuri cu aspect porcin te vor privi viclean și îți vor cere votul. Dacă te vei uita cu mare băgare de seamă, printre ei, vei putea observa un fost funcționar de bancă incompetent. Și atunci îți vei aminti de eclesiastul, de problema ta, de nervii lui. Și vei constata că el a fost cel care a avut dreptate. Nu competența era importantă, ci ambiția. Că flerul lui l-a condus ca pe un câine la ciolan. Că la vremea când l-ai întâlnit nu-i lipsea decât gabaritul care să-i dea prestanță și tupeul care să-i dea vizibilitate. Iar tu vei continua să plătești cuminte ratele la casă, neînțelegând încă de ce, cu toate că ți se spune că n-a crescut dobânda, trebuie să dai în fiecare lună mai mult ca în precedenta.

2 comentarii:

crina spunea...

Ce-as vrea sa te pot contrazice!!!Dar de unde sa iau argumnete?! Cu tristete trebuie sa iti dau dreptate. Epoca "de aur " ne asteapta!

Teofil S spunea...

Si eu as vrea sa fiu contrazis. Macar de realitate, daca nu de "sperantele" noastre.

 
Christianity Blogs - Blog Catalog Blog Directory Add to Technorati Favorites Religion blogs