vineri, 18 ianuarie 2008

De la Iov cetire

Iov 13:7-12

Cornilescu:
7 Vreţi să vorbiţi lucruri nedrepte din dragoste pentru Dumnezeu? Şi să spuneţi minciuni, ca să-L apăraţi?
8 Vreţi să ţineţi cu El şi să faceţi pe apărătorii lui Dumnezeu?
9 Dacă vă va cerceta El, va găsi bine oare? Sau vreţi să-L înşelaţi cum înşelaţi pe un om?
10 Nu, nu; ci El vă va osândi, dacă în ascuns nu lucraţi decât părtinindu-L pe El.
11 Nu vă înfricoşează măreţia Lui? Şi nu cade groaza Lui peste voi?
12 Părerile voastre sunt păreri de cenuşă, întăriturile voastre sunt întărituri de lut.

Biblia Ortodoxă (online)
6. Ascultaţi acum apărarea mea şi băgaşi de seamă la rostirea buzelor mele.
7. Oare de dragul lui Dumnezeu spuneţi voi lucruri strâmbe şi spre apărarea Lui croiţi minciuni?
8. Voiţi să ţineţi cu El şi să fiţi apărătorii Lui?
9. Şi dacă ar fi ca să vă cerceteze, ar fi bine de voi, sau vreţi să-L înşelaţi cum înşelaţi un om?
10. Desigur El vă va osândi dacă în ascuns vreţi să fiţi părtinitori cu El.
11. Măreţia Lui oare nu vă înfricoşează şi groaza Lui nu va cădea oare peste voi?
12. Rostirile voastre au tăria cenuşei. Răspunsurile voastre se prefac în noroi.

NTR:
7 Vreţi să vorbiţi cu răutate în Numele lui Dumnezeu şi să spuneţi minciuni în favoarea Lui?
8 Vreţi să-I ţineţi partea sau să fiţi apărători ai lui Dumnezeu?
9 Va fi oare bine de voi când vă va cerceta? Îl puteţi oare înşela aşa cum înşală un om pe un altul?
10 Oare nu vă va mustra El, dacă încercaţi să-I ţineţi partea pe ascuns?
11 Oare nu vă va înspăimânta măreţia Lui? Nu va cădea peste voi groaza Lui?
12 Cugetările voastre sunt proverbe de cenuşă, iar apărarea voastră e una de lut.

LXX:
7. Oare nu înaintea Domnului grăiţi?
Și nu înaintea Lui daţi glas vicleniei?
8. Veţi da voi oare înapoi?
Dar fiţi voi înşivă judecători!
9. Bine ar fi dacă v-ar urmări pe voi;
chiar dacă în toate cele pe care le-aţi făcut v-aţi pus de partea Lui,
10. nu mai puţin vă va mustra;
şi dacă într-ascuns sunteţi părtinitori,
11. oare spaimele Lui nu vă vor răscoli
şi groaza de la El nu va cădea peste voi?
12. Iar fala voastră se va face precum cenuşa
şi trupul vostru, [precum] lutul.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Prietenii lui Iov care se cred Prietenii Trascendentului sunt printre noi, fii postmodernitatii.
Ei vor sa apologizeze cu orice pret cu oricine pt orice.

Sunt cei care prin prejudecatile lor miscsoreaza propria lor perceptie despre Dumnezru.
Ei scuipa taina, misterul, mistica si paradoxul si dau palmi celor care le cred.

Sunt cei care se pot abtine 7 zile sa taca ca mai apoi sa vorbeasca prostii 7 sau 70 de ani.

Teofil S spunea...

Aici te contrazic. Pe prietenii lui Iov nu îi găsești mai întâi și întâi între ceea ce numești tu ’fii postmodernității’, ci în ceea ce numim fie ’casa Domnului’, fie ’sfânta Biserică’. Prietenii lui Iov știu teologie, nu glumă. Ei știu multe despre Dumnezeu (și nu e doar ’percepția lor’ despre El; întreabă-i să vezi ;p că așa spune Scriptura). Dar, într-adevăr, pentru ei nu există loc de mister, fiindcă nu le face bine nici la stomac, nici la creier. Ei pot să tacă aproape oricât (oficial), dar sunt mereu convinși că vorbesc ’în numele Domnului’. Ei n-au dubii.

 
Christianity Blogs - Blog Catalog Blog Directory Add to Technorati Favorites Religion blogs