Un ministru fericit

Iată un ministru care ştie că nu ştie, dar e mândru că nu ştie şi nici nu vrea să ştie. Că doar, ceea ce nu cunoaşte ’mnealui ţine de filosofia învăţământului (a se citi cuvintele în italice rar şi pe un ton grav, aproape solemn).

Se miră, oarecum, că este criticat de către doi foşti miniştri ai educaţiei/învăţământului, cu toate că unul dintre cei doi este recunoscut ca iniţiatorul şi, se pare, singurul care a reformat cu sens învăţământul românesc.

În plus, domnul ministru este mândru că nu îl interesează strategiile, ci doar problemele punctuale, fiindcă are bani să le rezolve. Şi să mai spună cineva că banii n-aduc fericirea...