sâmbătă, 29 septembrie 2007

Două numere din ID

Deşi cu destulă întârziere, vreau să semnalez câteva articole interesante din Idei în dialog (pe site se poate citi doar cu abonament).
Mai întâi articolul: Educaţia, marele pariu al momentului (în ID, nr. 8, august, 2007) semnat de Mihai Maci (care predă la Facultatea de Filosofie din Oradea) despre starea învăţământului românesc. Autorul porneşte de la analiza făcută de Comisia Prezidenţială, insistând că una dintre problemele de fond ale şcolilor româneşti e că sunt orientate spre un feedback imediat la cerinţele pieţei. Producţia de specialişti pare să fie preocupare majoră a sistemului educaţional. Această modă însă pierde din vedere formarea omului, care devine parte dintr-un mecanism şi atât. Articolul merită atenţia celor interesaţi de problemele educaţiei, şi nu spun asta dintr-un patriotism local, ca să vadă alţii că şi la Oradea mai gândesc oamenii.

În acelaşi număr şi Dan C. Mihăilescu - Nu ne vedem dar ne ştim. Un ton melancolic şi nostalgic. Veţi vedea ce şi de ce, dacă citiţi.

În numărul pe septembrie (ID, nr. 9, septembrie, 2007) sunt mai multe articole pe care le-aş recomanda.
Ioan I. Ică Jr. scrie un articol (Vatican - radiografia unei autodefiniri) care analizează documentele prin care Biserica Romano-Catolică s-a definit pe sine, în special în ultimul secol. Autorul face observaţia că nici măcar Papa Ioan Paul al II-lea nu a renunţat vreun moment (în plan teologic) la afirmarea unicităţii şi primatului Bisericii Romei în raport cu Bisericile Ortodoxe "locale, surori" şi cu, atenţie, "comunităţile ecleziale" protestante, de orice denominaţiune.
Chiar dacă ultimul document emis de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei a stârnit proteste, mesajul lui, spune diaconul sibian, nu este unul nou, ci în total acord cu ceea ce BRC a susţinut chiar şi la Conciliul Vatican II, care, de fapt, trebuie interpretat în lumina Concilului de la Vatican I, iar nu invers, cum au crezut şi unii teologi catolici.

Neapărat de văzut, de către cei care mai au intenţia să voteze, articolul lui Adrian Cioflâncă - Reconvertirea nomenclaturii uteciste. Merită aruncată măcar o privire pe lista de nume ale foştilor utecişti de nădejde, care au contribuit cu elogii şi servicii semnificative la cultul lui Ceauşescu şi progresul socialismului. Cel mai sonor: Ion Iliescu. Dar trebuie văzuţi şi ceilalţi, ajunşi azi, în principal, pe la PSD şi PC. (Adrian Cioflâncă este unul dintre experţii care au lucrat la elaborarea Raportului Tismăneanu.)

H.-R. Patapievici - Legitimarea anticreştinismului prin redefinirea centrului. Articolul expune mecanismele prin care autoproclamatul CNCD face tot ce poate ca să scoată creştinismul în afara vieţii publice şi în afara normalităţii.

2 comentarii:

Emanuel spunea...

Da si la Oradea mai gandesc oamenii:) mai ales cei care poarta numele de Maci.

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
 
Christianity Blogs - Blog Catalog Blog Directory Add to Technorati Favorites Religion blogs