Fundalul de la Păltiniş

La Păltiniş a fost în multe feluri, dar a fost şi aşa. În fiecare zi, făcea cineva observaţia, a venit sau a plecat un participant. Adică mişcare, dinamică, vânzoleală mare, maică. Bagaje, autobuze, impresii de călătorie, cunoştinţe noi, despărţiri şi urări de bine.

Prima impresie: umezeală. A început din senin să plouă sau aşa părea. Era rece. Microbuzul hudurca de ziceai că se... dezbină, vorba lui Voiculescu. Pe serpentine chiar se auzea un sunet suspect, dar a rezistat.

Doi câini păzeau vila: „mamă” şi „fiu”. În urma unei expediţii în staţiune, ea s-a pierdut şi n-a mai revenit până la sfârşitul săptămânii. Orfanul era foarte cătrănit şi confuz, dar se adapta, ce să facă sărmanul? Viaţa e aşa cum e.

La scurt timp de la sosire un incident: o treaptă de lemn surpată. Mare atenţie la treaptă! Ghinion. Pe drum încolo tot un "ghinion": a căzut un geam de la tren. Pur şi simplu, a căzut pe peronul din Copşa-Mică şi s-a făcut ţăndări. N-a rezistat când a fost împinsă uşa ca să se deschidă. Bine că nu era nimeni în zona de impact.

Zile cu soare, puţine. Ploile, o splendoare! Tunete şi fulgere, în jur, nu în cer, norii coborâţi pe teresă şi învăluind cabana ca pe-o casă zburătoare. Într-una din zilele senine, nori de insecte umpleau valea. Se pare că eclozaseră musculiţele sau furnicuţele respective... ce or fi fost. Şi călătoreau în roiuri interminabile.

O seară senină şi cu temperatură numai bună pentru privit cerul. Stele căzătoare, muuulte. Fulgere pe vârfuri de munte. Poveşti. Comentarii relaxate, ironice, melancolice. De exemplu, Ana a fost zidită de Manole pentru că era guralivă. Ce satisfacţie va fi avut Manole, când i-a înfundat gura spurcată cu o mistrie de mortar! Speculaţie psihanalitică.

Sau schizofrenul baci care avea impresia că vorbeşte cu o oaie. Şi stă ca blegul să fie căsăpit. Dar la câtă singurătate se simte sus, în munte, nu e de mirare că o iei razna şi vorbeşti cu orice mişcă. Iar dacă mai are şi sânge cald... e clar că te şi ascultă. N-ai observat cum flutură din... coadă a înţelegere? Bancuri. Geamuri deschise, priviri curioase, exclamaţii.

Pulpele la grătar mâncate afară, în semiîntuneric. Gustoase foc. Plus salatele. De atfel, mâncare a fost mereu o treabă de calitate. Şi suficientă. Ba chiar s-au înregistrat suprasaturaţii. Apoi, mda, trebuiau spălate şi vasele. Dar nu se moare dintr-atâta.

Nopţile scurte, insuficiente. Zilele lungi, foarte exact împărţite. Oboseală. Dialoguri multe, polemici (cordiale?), sfaturi, (răz)gândiri, dezamăgiri, elanuri. Speranţe. Confirmări. Încurcături. Simulări de realitate.

Iar ploi, au revenit. Nu ai ce face, decât să le admiri sau să le deteşti. Ori să jinduieşti la soare. De data asta o furtună hotărâtă. Ploaia pătrunde în cabană. Într-o cameră plouă prin tavan. Şi în bucătărie, şi în sala de mese. Toată aparatura trebuie deconectată de la curent. Se produc variaţii mari de tensiune. Impresii finale, despărţiri, mai venim şi altă dată, ne-a plăcut. Reacţii. Se râde. S-a râs mereu, la masă, la lucru, în pauze, seara, noaptea, dimineaţa. Râsul e tonic.

Taxiul n-a oprit la vilă, ci în staţiune, adică numai bine cu vreo 7 km mai încolo. Dar revine, vina e undeva pe la mijloc, telefonul, intermediarul, cine ştie? Dimineaţa, la ora 5 e rece şi senin. Câinele – orfanul – latră să se dezmorţească după somnul de astă-noapte. Pe drum sunt prăbuşite stânci, de la furtuna de noaptea trecută.

În Sibiu e luminat peste tot, dar e frig. Când răsare soarele, nu se vede din cauza norilor. Se anunţă o zi mohorâtă.

Niciun personaj, doar decorul şi atmosfera.