Strâmbeee
În Oradea, de câţiva ani buni, se înlocuiesc liniile de tramvai. Treabă multă, efort mare, merge greu. Surpriza e că liniile noi sunt, pe anumite porţiuni, la fel de strâmbe precum cele vechi. Atâta doar că nu mai trebuie sudate unele de altele. Vreo câteva luni. Poate, în cazul fericit, câţiva ani. Dar nu poţi să nu te întrebi: cum reuşesc să pună aşa de strâmb şinele alea? Şi pe Ox şi pe Oy şi pe Oz. E o performanţă!
Postări
3 comentarii:
Allan Poe, daca nu ma insel, avea un defect la un picior. Mergea stramb. Intr-o zi unul din 'candidatii' la glumele sale a facut o remarca inteligenta: "-La ce bun sint lasati pe pamint asemenea oameni, care merg stramb?" "-Ca sa-i faca pe ceilalti sa mearga drept!" Probabil ca n-ati sesizat aspectul mult mai profund care statea in spatele acestei povesti privitoare la strambatatea liniilor de tranvai. Uneori, esentele scapa...
George Byron era cu piciorul.
Poe era cu deprimarea. :)
Cami, eu nu știam cine cu ce era. Mulțam de lămuriri.
Cât despre liniile strâmbe... mă tot întreb (căutând esența, desigur!) oare ce anume va reuși să meargă drept pe lângă ele. Și brusc mă luminez: apa. Și îmi amintesc apoi că ’apa trece... șinele rămân’ și iar mă întunec. Apoi îmi spun: aerul. Și îmi amintesc că ’vântul suflă încotro vrea’. Așa că mai bine să nu mă alipesc prea tare de șinele mele, că risc să rămân cu ele.
Trimiteți un comentariu