joi, 26 iunie 2008

Evoluția

Într-o seară, după ora 24.00, am fost oprit pe stradă de către o patrulă – motorizată – a poliției. Eram îmbrăcat cât se poate de banal, dar ochiul vigilent al instituției (probabil singurul pe care îl are) m-a reperat ca „element suspect”. Nu purtam jungher la vedere, nu aveam nici arme de foc, nu urlam pe stradă, nu scuipam coji de semințe pe jos, nu eram beat, nu umblam cu cagulă, nici cu ciorap de damă tras pe cap, nu șchiopătam deloc, nu mă grăbeam, nu m-am ascuns din raza vizuală a celor doi „agenți”, nu umblam crăcănat, nici cu mâinile depărtate de corp din pricina bicepșilor explozivi. Însă intuiția lor și experiența trebuie să le fi spus că e cazul să mă legitimeze. Când i-am întrebat dacă au acest drept, aproape au sărit din mașină ca să mă chestioneze cu ce tupeu rostesc asemenea obrăznicii. La urmă au ajuns la concluzia că nu am făcut armată. Pe trotuar, la nici 20 metri de mine, un bețiv vesel și nițel agresiv speria rarii trecători din miez de noapte. Instituția statului însă nu pătrundea cu vigilența până acolo, bag seamă că din cauză că iluminatul public e mai deficitar în zonă. N-am stat să văd continuarea, ca nu cumva „organele să se sezizeze” din cauza mea.
Ca șofer ce mă aflu, știu că poliția, după normele mai recente, nu are dreptul să oprească un autovehicul decât în cazul unor manevre ilegale comise în trafic sau în situația specială a vreunei razii. Dar atunci polițiștii trebuie să dețină toată documentația de rigoare și trebuie să explice fiecărui conducător auto motivul specific pentru care a fost oprit. Prima treaptă așadar pentru a scăpa de vigilența poliției e să îți iei carnetul de șoferi și o mașină. Treaba e relativ simplă. Cu sau fără șpagă.
În momentul în care săvârșești vreo contravenție⁄infracțiune și ești depistat, dacă ți se cere socoteală de către un „organ de control” aflat în misiune pe șoseaua publică, e bine să știi vreun nume cât mai influent al unui superior. Pe care să-l pomenești într-o doară, nu foarte ostentativ, ca nu cumva să încingi orgoliul „plotonerului” din fața ta. Dacă nu se rezolvă chiar nimic, nu strică, la final, să lansezi niște amenințări vagi, dar cât de cât explicite, ca să-l pună pe gânduri pe așa-numitul „om al legii” (și totodată să nu fie prea subtile pentru el). Impactul acestora e și mai mare când ești conducătorul unui vehicul scump, cât mai scump. Ba chiar ți s-ar putea trece cu vederea anumite contravenții minore. Deci pasul al doilea e să faci în așa fel încât motorizarea de care beneficiezi să fie cât mai opulentă și, de altă parte, să-ți faci „relații”. Neapărat trebuie să știi măcar un ofițer superior care e frate cu mama vărului primar al celui mai bun prieten al vecinului socrilor vărului de-al doilea al cumnatei colegului tău de la fostul loc de muncă.
Aici ajungem la chestiunea inevitabilă și inexorabilă a banilor. Ca să ai mașină beton trebuie să pui banul jos. Așa că indicația de muncă se anunță singură: Fă bani! Mulți! Foarte mulți! Dacă e posibil, devalizează o bancă, falimentează o firmă foarte mare, intră în datorii de sute de miliarde, fraudează carduri și bancomate, intră în combinații mari și periculoase. Atunci sigur se va auzi de numele tău și nu vei mai fi tratat ca un găinar oarecare. Vei avea acces astfel la un nivel imediat superior: la justiție (ironic numită astfel în țara noastră). Cu banii poți să muți orice lege și să ocolești orice cod penal.
Acum este momentul să faci o mică mutare cu efecte potențiale foarte mari. Caută un partid și fă politică. Adu bani, dă declarații, scoate capul la lume. Cu puțin noroc, te faci eligibil pe vreo listă (oricât de uninominală). Mai ștergi un pantof, mai lingi un scaun înalt, mai latri la un adversar, mai mârâi la ziare, mai cureți o scamă viitoare de pe un guler transpirat (dar de Armani), mai răsucești 30-40 de cuvinte pe dinaintea votangiilor. Chestii de rutină.
Dacă fortuna (care e oarbă, cum se știe) nimerește să țină cu tine, te faci... acum vine cuvântul magic... se aud tobele în surdină, nu sunt obezi... nu e girofarul poliției ăla, ci reflector... te faci... suspansul se menține și iaca: parlamentaaaar! Fâssss (de la atâta tensiune e acest sunet). Odată ajuns aici, pe cea mai înaltă treaptă a intangibilității penale, simți întreaga demnitate a adevăratului cetățean român. Acum, cu nonșalanța unuia care a muncit din greu și știe în ce și-a băgat banii, aplici soluția Năstase. Te lași pe mâna Parlamentului. Iar acesta nu te va dezamăgi și nu te va lăsa la greu, doar e format din oameni la fel de trudnici precum prea grațioasa și valoroasa ta persoană. Plus că oricând se pot afla și ei în aceeași ingrată situație. Într-o conjunctură cât de cât favorabilă, până să fii despachetat de imunitatea parlamentară, trec cei cincisprezece ani necesari ca faptele suspecte să se prescrie juridic. Și atunci poți și tu să te retragi undeva la munte sau candidezi la vreo primărie (că nici de acolo nu se pleacă tocmai cu mâna goală) sau, de ce nu?, la președinție.
Noi, ceilalți, rămâne să ne mințim pe mai departe cum că toți suntem cetățeni egali în fața legii și să mai sperăm că nesimțirea s-ar putea fisura, iar fisura să deranjeze măcar hemoroidal vreun înțelept din sfatul țării.

MORALA 1: Mersul pe jos dăunează grav sănătății. Juridice.
MORALA 2 (pentru cinici): Nu dați cu roșii după tramvaie!

6 comentarii:

Alberto spunea...

Nu degeaba la noi politistii au reputatia pe care o au, nimic nu ma mai mira.

Teofil S spunea...

Garcea (nu sunt fan Vacanța Mare, dar trebuie să recunosc) nu e chiar un moft. Poate că e exagerat, ca orice caricatură, dar are o bună fundamentare în realitate.

Andrei spunea...

Salut, Teofil!
Cu permisiunea ta, mi-am trecut blogul tau la blogroll. :) Numai bine!

Teofil S spunea...

Salut, Andrei!

Mulțumesc de reclamă! Nu știu dacă ți-am dat permisiunea înainte, dar ți-o acord retroactiv :)). Cu permisiunea ta ;), te-am adăugat și eu.

Andrei spunea...

Si eu iti multumesc! :) Vezi insa ca... m-ai botezat. :)) "Baciu", nu "Baicu" :))

Teofil S spunea...

Shame on me! Da, și chiar m-am gândit să fiu atent când scriu numele de la blogroll, în general, ca să nu pocesc sau să schimb „denumirea omului”. Am schimbat. Cu scuzele aferente!

 
Christianity Blogs - Blog Catalog Blog Directory Add to Technorati Favorites Religion blogs