Firme și renume (I)

Numele firmelor sunt un prilej de creativitate lingvistică nelimitată. Oameni cu idei, oameni spontani, oameni fără idei - toți își sforțează mușchiul cerebral și storc o denumire care să atragă clientul sau măcar să nu îl sperie. E de așteptat așadar ca nicio limită (superioară sau inferioară) să nu impieteze dezlănțuirea de originalitate a acestui domeniu.
Cu ce v-ați aștepta să se ocupe o firmă care se cheamă Ovis? Cu creșterea oilor, de exemplu? Cu procesarea laptelui de oaie, poate? Cu prelucrarea lânii? Nu, filologii au nimerit pe lângă. E, logic, o firmă de transport. De unde și zicala: fiecare oaie cu lâna ei.
Dar dacă ați vedea undeva scris Oprimar la ce v-ați gândi? Mai întâi trebuie să vă scoateți din minte alegerile locale. Nu e vorba de nicio virgulă între prima vocală și restul cuvântului. Deci se elimină extazul sau greața electorale. Apoi se elimină și inversiunea verbului la condițional-optativ, fiindcă nu e scris cu cratimă. Atunci ce ar putea fi? Un furnizor de materiale pentru Inchiziție? Un fel de eminență cenușie a regimurilor politice totalitare? O școală de corecție? E bine, nu. E un ABC non-stop. Cu tot ce presupune atare activitate comercială.
Magazinul Michelangelo este o atracție zonală, îl știe tot cartierul. Nici nu e de mirare, cu un așa nume, veți spune. Pictor, sculptor, arhitect genial. Nu. Iată un indiciu: în fața magazinului poate fi văzut mereu un maidanez mare și negru. Atracția o reprezintă, după cum foarte clar spune numele, mezelurile. Aici vin retururile de producător. Dar ce era să facă și Michelangelo săracul? După ce Leonardo s-a apucat de multă vreme să vândă pantofi, mă întreb cât o să mai șomeze meșterul Rembrandt? Cred că s-ar potrivi foarte bine cu un magazin chinezesc.
Simonisim. O combinație teribil de ingenioasă. Așa se îmbină utilul cu plăcutul. Sau, mă rog, cu erezia. O firmă ce reverberează adânc în memoria creștinismului. Obiectul de activitate îl reprezintă... tranzacțiile imobiliare. Dacă mai adaug și faptul că sediul e peste drum de Episcopia Ortodoxă a Oradiei, peisajul bate în suprarealism primăvăratic.
Când am văzut scris pe o firmă Valea Iedei era cât pe ce să mă duc cu gândul la pajiști înflorite (nu la Champfleury), la ape răcoroase, plus stânci și drumeții. Eventual mă mulțumeam și cu o câmpie verde și departe de asfalt. Așa că nu m-aș fi mirat ca firma respectivă să vândă articole de camping sau bilete pentru diferite destinații. Când colo, e plăcintărie. Unde o fi valea? Nu știu. Iară iada... nici măcar în smântână nu putea fi reprezentată, că numai capra e, vorba zootehnistului, pe lactație.
Kilos sună ca și cum ar fi uitat omul să spună kilo-ce. Și să vă spun ce fac cei de la kilos: au solar și boutique, uite-așa. În acest context, kilos îmi pare că face aluzie deja la ținuta permisă în solar și marfa prezentă în boutique. Ce bine totuși că nu s-a optat pentru pluralul posibil al termenului. Deși am o presupunere: kilos vine, de fapt, de la grecescul kalos, însă pe omul care a ales numele (sau pe cel care l-a scris) l-a deranjat în ziua respectivă o anumită parte a îmbrăcămintei – nu spui care – și respectivul și-a trântit năduful în denumire, ca să se răzbune.
Pavlos pare combinația ideală pentru câinele lui Pavlov. Stăpânul e lipit de os. Un pachet tot timpul culinar. Cu toate acestea nu se vând nici oase, nici materiale didactice pentru ora de biologie, ci, evident, e vorba de o firmă de imobiliare. Cum ar veni: cuști pentru oameni și terenuri unde să-și exhibe până la moarte reflexele și năravurile. Profunzimile unor asemenea nume îmi dă amețeli.

PS: Când a primit de Crăciun un urs de pluș cât ea de mare, M. (de 2 ani și 5 luni, pe atunci) a decis că e cazul să îi dea un nume și l-a botezat fără ezitări: Vigantol. Dacă mi-aș face o firmă și aș fi în pană de idei, aș merge pe mâna ei.