Românul (nu) s-a născut hoţ

Personalităţile politice – bizară sintagmă, aşa că reiau – politicienii cu „vizibilitate” se indignează demagogic de câte ori calificativul „hoţ” este asociat cu naţia română. E interesant însă că instituţii a căror activitate şi imagine este foarte explicit determinată de politica partidul/partidelor aflat(e) la putere „se comportă” în total dezacord cu indignarea oficială. Pe de altă parte, există nişte reflexe comportamentale şi culturale cel puţin bizare pentru un popor cinstit şi muncitor cum al nostru. Aşa că nu poţi să scapi de niscai nedumeriri.
De ce sunt instalate radarele poliţiei ca la „camera ascunsă”? De ce stau poliţiştii în maşini fără însemnele instituţiei lor? Spune ceva această mentalitate de vânător?
Cum se împacă „instituţia naşului CFR” cu cinstea?
Dacă se întâmplă să circule noaptea cu trenul, de ce îşi pun românii bagajele de preţ sub cap? Câţi aţi avea curajul să lăsaţi obiecte valoroase în bagaje pe care nu le puteţi ţine sub observaţie?
De ce pun femeile mâna pe poşetă în aglomeraţie? O fi doar un tic survenit ca reflex al manifestărilor materne înnăscute?
De ce există în mentalul colectiv vorbe precum „frica păzeşte pepenii” sau „a fura viţelul din vacă”? De ce şmecherul e considerat deştept, iar omul cinstit, prost? De ce avem la temelie un mit (fondator!) care conţine un jaf între idilicii păstori? Cum au ajuns românii – cetăţenii pe care îi întâlneşti zilnic – la concluzia, rostită cu oarecare resemnare, că „toţi fură”?
De ce bogaţii care-şi fac/cumpără case mari simt nevoia să şi le înconjoare cu garduri solide? De ce nu se construiesc case cu gărduleţe ornamentale, ca în alte ţări europene? De ce ţăranul român cel ospitalier are lacăt la fiecare dependinţă mai importantă?
Întrebaţi orice „tirist” dacă ştie cum se poate falsifica diagrama. Şi dacă există diagramă nefalsificabilă. Întrebaţi orice şofer care transportă produse petroliere cum „se descurcă” şi cât „mai face” pe lângă salariu.
Întrebaţi orice român care călătoreşte cu autocarul în Vest care este cea mai mare grijă a lui în timpul călătoriei, într-un autocar plin cu... români.
Întrebaţi un muncitor obişnuit (român, slovac, ţigan etc., dar din România) cum compensează salariul mic pe care îl obţine şi de ce nu caută alt loc de muncă. Întrebaţi-l şi ce înţelege prin expresii ca: „nu mai e ca înainte” sau „acum e mai strict” ori „s-a stricat treaba”.
Rugaţi un „pieţar” să pună cântarul „pe zero” înainte să vă cântărească produsul solicitat.
Câţi nu ştiţi povestea cu un nenea/o tanti prietenos/prietenoasă care a golit casa cuiva?
Câţi români cred că proaspăt îmbogăţiţii naţiei şi-au câştigat averea cinstit? Câţi români cred că există politicieni care trăiesc din leafă sau din activităţi oneste?
Cum de „se ştie” care este „comisionul” perceput de organele de control fiscal?
De ce e Păcală aşa celebru? Cum de alţii au cavaleri, iar noi avem haiduci?
De ce avem atâta nostalgie pentru Ţepeş? Să fie o coincidenţă că e invocat până şi de către „poetul naţional”?
De ce este România „cea mai coruptă ţară din UE”?
De ce pomenesc mereu călătorii străini hoţia între trăsăturile românilor? Or fi fost invidioşi pe desăvârşirea caracterului nostru naţional?
De ce poliţia, justiţia şi parlamentul – mai ales – înregistrează cele mai mici cote în ce priveşte nivelul de încredere al populaţiei? Tocmai instituţiile care generează şi aplică Legea!
De ce nu mai crede nici măcar un elev în corectitudinea examenului de bacalaureat? De ce copiii şi tinerii sunt convinşi că pot să obţină orice diplomă, orice privilegiu, orice favor cu bani? Cine i-a convins că totul e de vânzare, că nu există virtuţi, ci doar interese?
Cum s-o fi explicând atâta suspiciune naţională?
Poate că, într-adevăr, românul nu s-a născut hoţ. Poate că a devenit prin educaţie.