Ce este ratingul?

Ratingul suntem noi. Ăia care belim ochii le televizor, mai ales seara. Noi suntem „punctele” pe care le încasează o televiziune sau alta pentru că ne-a ţinut lângă subiectul pe care l-a prezentat.

Rating mare la „Din dragoste” înseamnă că am fost mai mulţi lăcrămoşi în seara respectivă şi că în „prime time” am decis să ne exhibăm vulnerabilitatea emoţională în faţa lui Mircea Radu şi mucii în şerveţele de unică folosinţă sau în batiste cu dungi pe margini, după caz. „Prime time” înseamnă că atunci numărul celor care stau lipiţi cu ochii de ecran e cel mai mare.

Pe rating nu-l interesează motivele pentru care privitorii stau grămadă la „sticlă”, ci doar cum pot fi ţinuţi acolo cât mai mult. Ratingul nu are moralitate, dacă telespectatorii n-au, dar are dacă şi ei au.

Ratingul este adevărată democraţie. Ceea ce stârneşte interesul publicului adăpostit în faţa televizorului se dezvăluie imediat curiozităţii lui. Dacă jumătate din ţară ar decide că nu mai vrea telenovelă, atunci ratingul ar negri de supărare când unii ar insista să „bage” telenovelă, iar, în final, n-aţi mai auzi de Marielena Juan Milagros Casandra Alejandro Soledad sau Bety decât de la mam-mare, rămasă nostalgică primelor iubiri „de corason”. Dacă ratingul nu l-ar mai vrea pe Becali, Becali ar putea să nu mai apară la televizor sau să apară foarte rar. Dar ratingul îl vrea tare pe Becali, fiindcă el îi creşte indicele de fericire şi atunci domnul Becali este solicitat să ne adune pe toţi în faţa ecranului, ca să facem laolaltă „puncte”.

Dar ratingul poate fi nasol pentru cei mai orgolioşi. Dacă afli că te-ai uitat la o emisiune cu rating mare, asta înseamnă, implicit, că ai gusturi şi interese similare cu „masele”. Pentru acest tip de privitori sunt recomandate televiziunile „de nişă”, cu rating mic, dar select.

Chiar dacă nu pare la prima vedere, ratingul deţine şi grade de (in)cultură. Când maneaua face rating, e semn că anumită lume se uită la televizor. Dacă Pleşu face rating... atunci e semn că s-a apucat de manele sau că a decis să comenteze ştirile de la ora 5.

Pe rating nu-l interesează nimic decât să crească. Nici religia, dar se dă în vânt după ea, dacă îl urcă; nici cultura, dar o ia cu perfuzia, dacă îl saltă la indice; nici sănătatea, dar pică bine câte-un Ciomu sau câte-un mort pe masa de operaţie; nici violenţa, dar o transmite nudă prin tunul de electroni sau o lăţeşte cât toată „plasma” de pe perete.

Ratingul urăşte un singur lucru – televizorul închis. Iar mai mult decât un televizor închis urăşte o casă fără televizor.

Ratingul este dezinteresat financiar. Nu trebuie să îi plăteşti nimic. Nu-i dai nici măcar 1 RON. Dar, cu toate acestea, e paradoxal parcă: tu stai, el creşte. Ratingul e cea mai interesantă meserie. Când nu faci decât să faci ce îţi place (nu?) el sporeşte. Pe spezele odihnei tale.

Ratingul are o latură maternă dezvoltată luxuriant şi fără discernământ: el ne dă tot ce cerem, fără să-l intereseze cu adevărat ce avem nevoie. Ratingul e mama noastră proastă şi indecent de generoasă. Oferă tot, fără să ceară nimic în schimb. De fapt, vrea ceva. Puţină fidelitate. Dar, la atâta bunăvoinţă, e şi greu să-i refuzi un mic serviciu.