sâmbătă, 25 august 2007

Din fericire




Din fericire, nu bastrix are cheile Împărăţiei. Din fericire, nu pătrăţosu răspunde de teologia raiului. Din fericire, nu Ionatan face poezia lumii să funcţioneze. Din fericire, nu adam(a)ica este hermeneutul-şef. Din fericire, există credincioşi în culte creştine diferite care plâng că nu se pot împărtăşi împreună cu prietenii lor de altă culoare confesională. Din fericire, nu toţi cred că lor le-a pus Dumnezeu mâna în cap şi mântuirea la butonieră. Din fericire, există oameni pentru care suferinţa bate dogma. Din fericire, sunt unii care nu trebuie să apere blazoane. Din fericire, unii au inima largă, chiar dacă nu au capul doldora de informaţii dogmatice. Din fericire, mai există făcători de pace, chiar dacă nu se văd prin ochiurile internetului. Din fericire, Dumnezeu nu trăieşte din găselniţe. Din fericire, Papa a recunoscut erorile Bisericii. Din fericire nu oamenii vor despărţi grâul de neghină. Din fericire, există oameni foarte preocupaţi de bârne şi dezinteresaţi de paie. Din fericire, soarele nu se arată după merite. Din fericire, evanghelistul Luca nu a hotărât să scrie pentru baptişti sau pentru penticostali. Din fericire, Apostolul Ioan nu reclama primatul Constantinopolului. Din fericire, Apostolul Petru nu a revendicat scaun papal, ci cruce întoarsă. Din fericire, există suflete pe care dogma nu le încape, iar dacă ar dispărea la un moment dat, le-am inventa ca să le avem măcar ca ficţiuni exemplare. Din fericire, nu sunt mai... mai... mai... decât cei pomeniţi la început. Din fericire, i-am putut citi pe toţi, ca să-l pomensc pe fiecare. Din fericire, există loc pe lume şi pentru ei şi pentru mine şi, mai ales, pentru toţi ceilalţi. Din fericire, lumea nu este după chipul meu. Din fericire, există o fericire a neputinţei.

7 comentarii:

unu' mic spunea...

"ce bine, ce bine, ce bine, bine, bine, lumea-ncepe si se termina cu mine" ;)))

ionatan spunea...

ai dreptate, teo, nimic nu incepe si nici nu se termina cu niciunul dintre noi
noroc cu gragostea lui Dumnezeu, ca acolo totul incepe si se termina cu fiecare
si vorba cui stiu eu: sa fii iubit!

Camix spunea...

Din ceea ce se desprinde, a existat o constatare cum ca cei numiti, exemplificati pretind ca ar fi the one and only, cei carora Dumnezeu le-a pus mantuirea la butoniera, cei care cred ca fara ei nu se poate. Am inteles generalizarea si ideea in sine; este o idee justa in ea insasi; exemplificarea, insa, transmite faptul ca ei reclama un tron. Nu cunosc intentia; daca nu a fost asta, asta se pricepe.

Ar fi pacat ca, din dorinta de a fi fericiti, sa judecam pe altii cu o masura nepotrivita.

unu' mic spunea...

Bine ar fi daca am mai renunta din cand in cand la corectitudinea politica cand e vorba de propria persoana si putin putin la grija pentru imagine si sa ne bucuram ca... mare e gradina Domnului...

Teofil S spunea...

Exemplificari cu... "hoaveri", Camix, ca sa zic asa. Care nu au pretins niciodata asa ceva. Si ii stim ca nu pretind asa ceva.
Textul are insa a face cu ei, fiindca au fost actori intr-o... "piesa" pe care tocmai o citisem. Si cam atat.

Camix spunea...

Hoaveri?? Eu privesc din afara, la rece. nu sunt implicata.

Nu vorbeam despre pretentie directa doar, ci si [sau mai ales] despre cele sugerate.
Dar no, different perspectives...

Teofil S spunea...

Nu exista nicaieri sugestia ca cineva ar fi spus ceva de felul respectiv. In plus, lucrurile pe care le-am asezat in dreptul lor sunt atat de mari si de imposibile, incat nimeni nu ar putea pretinde ca este ceea ce... n-ar avea cum sa fie vreodata.
Da, am riscat postand acest text. Dar si sa traiesti e un risc. Si sa vorbesti e un risc.

PS: "Din fericire..." poate fi pus in dreptul lor. Din fericire pentru fiecare....

 
Christianity Blogs - Blog Catalog Blog Directory Add to Technorati Favorites Religion blogs