miercuri, 15 august 2007

35 mai

Erich Kästner - 35 mai

Mărturisesc ruşinat că prima dată când am citit titlul cărţii, nu m-a nedumerit în niciun fel. Simţul pentru lucruri neobişnuite se pare că se poate aplatiza. Acum mă întreb cum e posibil să nu te miri că există 35 (!?) mai... Dar câte alte lucruri neobişnuite vor fi trecut pe lângă mine, fără să mă surprindă!?

O scurtă incursiune bio-bibliografică scoate din „negura vremilor” un autor care s-a confruntat cu sistemul nazist (a fost arestat în câteva rânduri), care a scris teatru (Şcoala dictatorilor), romane (Fabian), versuri, scenarii de film şi cărţi pentru copii: seria lui Emil (Emil şi detectivii, Emil şi cei trei gemeni) sau Secretul celor două fetiţe.

Îmi amintesc de o ecranizare făcută după Kastner. Acţiunea filmului se petrece într-un liceu de băieţi. Conflictele se consumă, surprinzător poate, nu între elevi şi profesori, ci între elevii a două şcoli. Răutatea copiilor – un subiect dur şi inconfortabil (încă de la Sf. Augustin). Dar precipitatul final adună laolaltă lucruri precum prietenia, fidelitatea, curajul, generozitatea, responsabilitatea, discreţia etc. Adică ceea ce ţine de fondul bun (nu neapărat natural) al umanităţii, binele care se opune dezagregării, forţe de... coeziune care diminuează (măcar) entropia socio-morală.

Să revenim. Fiind 35 mai, totul e posibil. Calul negru vorbitor (pe care îl cheamă Negro Caballo!), încălţat cu patine cu rotile. Sau ecuatorul metalic, ce trebuie întreţinut, fiindcă mereu îl stropesc apele oceanelor şi, logic!, riscă să ruginească.

Iulius Cezar şi Napoleon stau în tribune pe locurile lui Konrad şi al unchiului său, Ringelhuth, care sunt personajele principale (alături de Negro Caballo, desigur). Dar unchiul nu va tolera asemenea impertinenţe. Napoleon nu ripostează, fiindcă regulile sunt reguli: fiecare să-şi respecte numărul locului. Şi, de altă parte, când nu ai armata să te susţină...

Hannibal, săracu’, suferă de guturai, fiindcă a stat pe iarba udă la o partidă de şah cu generalul Wallenstein. Ei, cum „ce legătura au unul cu altul”? Păi, au, că-s vecini.

Alexandru cel Mare e trişor, a fost penalizat pentru că a furat startul la cursa de o sută de metri contra lui Ahile. Toate acestea se întâmplă în castelul „La măreţul trecut”. Şi asta e o mică parte din câte minunăţii se petrec.

Să vedeţi lumea Anapoda, unde căluţii de lemn pasc iarbă şi cinci terrieri scoţieni fumează trabucuri de ciocolată.

Cartea se opune ironic unei lumi prea serioasă cu sine însăşi şi care nu se mai priveşte decât foarte rar în oglindă. Iar când o face vrea doar să elimine încă o „imperfecţiune”, sperând că în sfârşit va atinge perfecţiunea mult visată.

4 comentarii:

varona spunea...

O, da, REcitirea :)
Vrand sa revad pentru o clipa lumea anapoda, tocmai ce-am terminat de recitit cartea.
Multumesc de reamintire.
Imi pare foarte rau ca nu o pot citi in original.
Iar acum caut clasa zburatoare, pentur care am inteles ca a scris scenariul autorul.
Tare mi-ar placea sa vad filmul.

Imi permit sa fac si eu aici o recomandare.
Am primit-o de la un prieten si am citit-o cu mare drag.
http://en.wikipedia.org/wiki/Momo_(novel)

La sfarsitul ei singura reactie pe care am putut-o avea a fost sa merg iar la prima pagina :)

Sper sa fi ajuns unde trebuie.

Teofil S spunea...

Varona,

Chiar nu m-am gândit cum ar suna cartea în original, asta probabil și datorită faptului că nu știu deloc nețește :(.
Nu știu sigur dacă nu cumva am văzut filmul despre care vorbești. În orice caz, am văzut un film făcut dacă nu după scenariul lui Kastner, atunci sigur după una dintre cărțile lui. Acțiunea se petrece într-un internat de băieți. E foarte interesant cum interacționează lumea oamenilor mari cu cea a copiilor.

Despre Momo nu știam deloc. Nici O zi mai lungă decât veacul înca n-am citit-o (dar măcar mi-am achiziționat-o și am de gând într-un viitor...)

Anonim spunea...

Aceasta tema este pur si simplu fara pereche:), este foarte interesant pentru mine:P Bravo !! vreau sa mai vad in continuare discutii pe tema asta!

Teofil S spunea...

Îmi cer scuze că răspund cu atâta întârziere. Blogul ăsta l-am cam „abandonat” pentru un altul mai „tânăr”.

Dar mă interesează ce temă ați vrea discutată: cea a cărților pentru copiii sau strict acest autor?

 
Christianity Blogs - Blog Catalog Blog Directory Add to Technorati Favorites Religion blogs